miercuri, 17 aprilie 2013

Imobilul ar putea ajunge un imens panou publicitar. Primarul Mangaliei a pus gând rău miliardarilor Frutti Fresh: fraţii Micula, ultimatum pentru hotelul ruină Prahova


Staţiunea Neptun nu se poate lăuda cu foarte mulţi locuitori, numărul acestora ajungând, undeva, la 2000, însă, în timpul sezonului estival nu ai loc să arunci un ac. Tot mai mulţi turişti aleg să-şi petreacă vacanţele aici, poate şi pentru că este o staţiune de familie. Din păcate, numărul locurilor de cazare scade de la an la an, agenţii economici lăsându-şi hotelurile în paragină. Este şi cazul hotelului Prahova, aparţinând patronilor European Drinks, respectiv fraţilor Ioan şi Viorel Micula. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a luat în vizor unitatea lăsată în paragină şi este dispus să facă ceva în acest sens, fie să oblige proprietarii să-l renoveze ori să se folosească spaţiul pentru amplasarea de bannere pe pereţii imobilului, după cum i s-a sugerat, în cadrul unei vizite pe care a făcut-o în staţiunile din sudul litoralului. Hotel Prahova a funcţionat până în anul 2011. După ce l-au cumpărat în condiţii încă neclare de la fostul ministru Dan Matei Agathon, patronii nu au investit un singur leu în imaginea unităţii cu 325 locuri de cazare, ajungând astfel în vizorul administraţiei locale. Geamuri sparte, tencuiala căzută, crăpături vizibile, cam aşa se prezintă, astăzi, hotelul clasificat, în urmă cu câţiva ani, la o singură stea, situat în staţiunea Neptun. Aflat într-o vizită în staţiunile aferente localităţii Mangalia, primarul Cristian Radu s-a interesat de proprietarii hotelului şi a promis că va lua măsuri. Nu de alta, dar hotelul este situat în centrul localităţii, o zonă unde este flux continu în sezonul estival. De altfel, toate hotelurile deţinute de fraţii Micula pe litoral se află într-o situaţie jalnică şi fac, efectiv, de râs staţiunile în care sunt amplasate. Imperiul European Dreanks a început să cadă încă din anul 2008 când proprietarii au dat afară sute de angajaţi. În 1996, sucurile carbogazoase Frutti Fresh produse de fraţii Micula aveau jumătate din piaţă, adică mai mult decât Coca-Cola şi Pepsi la un loc. Standardul de viaţă şi pretenţiile românilor au crescut însă, iar vânzările de răcoritoare ieftine au început să scadă, provocând declinul. Fraţii Micula au dat afară, în 2011, mii de angajaţi şi au renunţat la alte câteva afaceri.
atitudineaonline.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu