luni, 15 aprilie 2013

În atenţia domnului prim-ministru Victor Ponta: Şantierul Daewoo are peste 100 de subcontractori

Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) şi-a redus semnificativ pierderile în ultimii ani, dar acestea continuă să însumeze zeci de milioane de euro. Potrivit Ministerului de Finanţe, DMHI a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 1.725.406.261 lei şi pierderi de 72.788.618 lei (circa 17,5 milioane de euro), raportând un număr de 3065 angajaţi. Mult mai bine faţă de 2010, când şantierul din Mangalia raporta pierderi de 140.195.980 lei (aproape 35 milioane de euro) la o cifră de afaceri de 1.694.917.590 lei şi 3451 angajaţi şi incomparabil mai bine faţă de 2009, când DMHI raporta pierderi de 423.769.034 lei (peste 100 milioane de euro), la o cifră de afaceri de 1.283.938.564 lei şi 3929 angajaţi. Pe lângă provocările unei pieţe extrem de competitive, DMHI trebuie să suporte şi povara zecilor de firme căpuşă pe care le cară în spate, aşa zişii subcontractori. Fostul deputat şi lider BNS Matei Brătianu estima, la un moment dat, că ar exista peste 100 de firme căpuşă pe şantierul DMHI dar, din câte se pare, nimeni nu are o evidenţă strictă a acestora. Cert este că cele mai multe au profituri sănătoase, an de an, în timp ce compania pe care o căpuşează înregistrează, după cum arătam, pierderi uriaşe.
Cel mai important subcontractor al DMHI este coreeanul Kim Dong Gyu, care controlează cel puţin 10 firme de pe platforma şantierului din Mangalia. Lui i se alătură oameni de afaceri locali, politicieni şi chiar angajaţi ai DMHI, care nu au nici o problemă în a încasa un salariu de la companie şi a patrona, în paralel, o firmuliţă ce prestează cu spor în şantier. Născut pe 04.05.1958 în Churye Dong, din Coreea de Sud, Kim Dong Gyu are domiciliul în provincia nord-coreeană Kyoung Buy şi reşedinţa în Mangalia, într-un bloc de pe strada Rozelor. În noiembrie 2001, coreeanul înfiinţează Korom Industrial Services, prima din grupul de firme subcontractoare de pe şantierul DMHI. Ulterior, o cooptează în afacerile de construcţii nave pe compatrioata sa Kim Su Rye, prezentă în mai multe firme din grupul Korom. Korom Industrial Services îi are în conducere şi pe românii Aurel Dascălu şi Costin Alexandru Oatu şi plesneşte de sănătate financiară de pe urma DMHI: profit net de 768.853 lei în 2009, 550.723 lei în 2010 şi 164.084 lei în 2011, an în care a declarat un singur angajat. Anul 2011 a fost însă unul special pentru toate firmele Korom, suratele mai mici Korom Marking, Korom Hatch Covers şi Korom Assembly înregistrând pierderi pe linie şi câte un singur angajat: 47.744 lei, 40.170 lei, respectiv 25.294 lei, asta după ce au raportat profituri substanţiale an de an, încă de la înfiinţare. Acelaşi Kim Dong Gyu deţine şi MGF Nav SRL, fostă Korom Soft Steel, alături de Dorin Moldovan, de 43 de ani, din localitatea 2 Mai, firmă care a declarat, de asemenea, pierderi de 14.048 lei în 2011, după o lungă serie de profituri sănătoase.
Un consilier UNPR din Pecineaga are firmă căpuşă la DMHI, dar habar n-are cum o cheamă
Alte societăţi din portofoliul lui Kim Dong Gyu o duc atât de prost că nici nu se mai obosesc să depună bilanţuri la stat, chiar dacă funcţionează bine mersi pe platforma DMHI. Este cazul Mario Welders SRL, fosta Korom Welders, în care coreeanul nostru este asociat cu Ion David, de 52 de ani, din Pecineaga. David este consilier local UNPR în Pecineaga şi se pricepe atât de bine la construcţia de nave că nici numele firmei pe care, chipurile, o conduce nu ştie că-l scrie corect: în declaraţia sa de avere susţine că este director şi asociat la Weld Marios, în loc de Mario Welders. O altă firmă înfiinţată de la Kim Dong Gyu pentru lucrări la DMHI este Meko Nav SRL, pe care o deţine alături de Răzvan Militaru, de 30 de ani, vecin de bloc al coreeanului din Mangalia. Societatea a mers respectabil în 2011, când a declarat un profit net de 137.543 lei, cu 4 angajaţi. Pe lista subcontractorilor DMHI se găsesc şi căpuşe fantomă, precum Maison Internaţional, deţinută de amic al lui Kim Dong Gyy, pe numele său Kim Sang Yun, care nu a catadicsit să declare vreo activitate. La fel, Utopia Construction SRL, fosta DSME Construction România SRL, preluată de Kim Dong Gyu de la Kim Kyung şi Sang Moon Park, nu a prezentat nici un bilanţ al activităţii sale la DMHI. Comportament asemănător are şi Naval Stelyandra SRL, înfiinţată în 2007 de Stelian Raica, de 42 de ani şi veşnicul Kim Dong Gyu, care s-a retras însă din firmă în 2009; ultima dată când societatea a dat un semn de viaţă a fost în 2008, când a declarat un profit net de 74.037 lei. La fel, Mirushipnav SRL, fondată de Kim Dong Gyu şi Valentin Cornea, nu a depus decât bilanţul din 2010, cu un profit de 178.787 lei, coreeanul retrăgându-se din firmă pe 1 aprilie 2012.
Angajaţi la DMHI, patroni de firme subcontractoare, care-i problema?
Aceeaşi schemă o joacă sud-coreeanul şi la Navghe SRL, unde s-a asociat cu Gheorghe Cujba, de 61 de ani, societatea declarând ultima oară în 2009 un profit net de 108.524 lei. Situaţia e identică celei de la Shipalex SRL, înfiinţată de Kim Dong Gyu în iunie 2007 alături de Tudorel Ciaon, de 44 de ani: firma nu a mai depus nici un bilanţ din 2009, când înregistra un profit net de 159.110 lei. Ulterior, coreeanul s-a retras şi din această societate, mangaliotul Ciaon luându-l ca asociat pe Dan Dumitru Tufănoiu, de 32 din Petrila care, la rândul său, a devenit unic asociat şi administrator din martie 2011. Foarte interesant este faptul că Tudorel Ciaon scote profit de miliarde de la DMHI cu firma sa fiind, în acelaşi timp, angajat cu carte de muncă al companiei coreeano-române. Acesta nu este însă singurul angajat DMHI care este, concomitent, şi patron de firmă subcontractoare; la CSN Outfitting SRL, fostă Korom Outfitting, radiată de pe 15.03.2013, ultimul patron al firmei a fost Carmen Obadă, de 49 de ani, angajată a DMHI. Obadă a preluat societatea în aprilie 2008 de la mangaliotul Florea Socoteală, de 56 de ani, care, la rându-i, o preluase de la fondatorii săi, Kim Dong Gyu şi constănţeanca Gabriela Brăgaru, de 46 de ani, femeie de afaceri şi angajată a Consiliului Judeţean. Brăgaru (fostă Istrate) este asociată cu Kim Dong Gyu şi în Vision Corporate SRL, pe care au fondat-o împreună în 2004 şi care bifează profituri an de an, pentru 2011 raportând 37.670 lei. Adăugăm la insectarul de căpuşe a DMHI realizat de Kim Dong Gyu şi subcontractorul Util Proges SRL, înfiinţată în 2008 împreună cu Ionel Anghelache, de 47 de ani, firmă cu un profit net de 63.209 lei în anul 2011. Printre puţinele firme care mai merg şi în pierdere se numără Gabi Shipnav, fondată în martie 2010 de omniprezentul Gyu şi mangaliotul Vasile Sorin, care a declarat pentru 2011 pierderi de 50.364 lei. Revenim la profiturile care-i plac atât de mult sud-coreeanului Gyu şi prezentăm şi căpuşa cu nume de companie aviatică, Hi Air Europe SRL, deţinută alături de Marian Băncilă, cu un profit net declarat pentru anul 2011 de 198.970 lei.
Angajat la firma de stat care reprezintă România în DMHI şi afacerişti din anturajul vicelui Maganu, pe lista subcontractorilor
Fără doar şi poate, Kim Dong Gyu este cel mai puternic, dar nu singurul subcontractor de la DMHI. Printre românii neaoşi ce prestează de zor pe şantier se află Silver Star Strong, din Constanţa, deţinută de soţii Ion şi Lucica Mosor, de 53 de ani, respectiv 50 de ani, dar şi Builders United SRL. Ultima a dat chix în 2011, când a raportat pierderi de 74.500 lei, dar nu ne îndoim că patronii săi o vor scoate la capăt. Nu de alta, dar asociatul Mihai Cristian Clipici, de 35 de ani, are mai multe afaceri pe seama DMHI- S.C.U.B.A. Tech SRL (împreună cu George Victor Ghinescu), Marina Tech SRL (cu Dan Ionuţ Rotaru), Bauenn Electric SRL (cu Ovidiu Stan şi George Victor Ghinescu) şi Rikris Profesional SRL (împreună cu fraţii Petruţa şi Mihail Aconstantinese)- iar partenerul său favorit, Dan Ionuţ Rotaru, sus menţionat, este ditamai membru al Consiliului de Administraţie de la Şantierul Naval 2 Mai SA Mangalia, compania de stat care reprezintă România în asocierea Daewoo Mangalia Heavy Industries. În plus, Dan Ionuţ Rotaru este tovarăş de afaceri şi cu bucureşteanul Ionel Vârgă în Everhold Group SRL, firmă despre care există suficiente indicii că face parte din portofoliul de interese al viceprimarului Mangaliei, Bogdan Maganu. De altfel, Builders United SRL a fost una din societăţile contractate de fostul primar Mihai Claudiu Tusac pentru reabilitarea blocurilor din Mangalia.

Preluare  Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu