Şantierele navale din Mangalia vor fi privatizate. Cine le cumpără?

Ministerul Economiei pregăteşte un val de privatizări. Începutul va fi făcut cu şantierele navale din Mangalia, a anunţat ministrul Varujan Vosganian.
În municipiul din sudul litoralului românesc, statul român este acţionar majoritar la Şantierul Naval Mangalia şi Şantierul Naval „2 Mai”. Primul s-a născut în 1956, ca unitatea de construcţii şi reparaţii navale. Până în anul 2000, a funcţionat în subordinea Ministerului Apărării. La scurt timp după trecerea la Ministerul Industriei, Şantierul Naval Mangalia a intrat într-un declin continuu, care s-a acutizat după preluarea companiei de către AVAS. Ajuns în pragul falimentului, şantierul a fost pasat, în final, la Ministerul Economiei.
De-a lungul timpului, au existat câteva tentative de privatizare eşuate.
Plin de datorii, cu o dotări neperformante şi organizare proastă, şantierul a funcţionat ani la rând în pierdere. În octombrie 2008, cu mare pompă, a fost lansată asocierea în participaţiune cu firma germană Lürssen Lar Investment GmbH, parte a Grupului Lürssen. Datele de bilanţ financiar demonstrează că parteneriatul româno-german nu i-a priit prea mult Şantierului Naval Mangalia.
Veniturile totale ale şantierului au avut o evoluţie sinuoasă. De la 563 mii lei, în 2001, au crescut până la 10,763 milioane lei, în 2004. Apoi, au scăzut constant, ajungând la 564 mii lei, în 2010, pentru a urca la 8,594 milioane lei în 2011. În intervalul 2001 – 20011, forţa de muncă a scăzut de la 550 la 13 angajaţi.
Din 2004 până în 2010, Şantierul Naval Mangalia a încheiat bilanţul cu pierderi între 1,14 milioane lei şi 5,18 milioane lei pe an. În anul 2011, compania a înregistrat un profit modest, de 434 mii de lei.
La sfârşitul anului 2011, unitatea avea un capital social de 5.276.010 lei, active în valoare de 5.777.287 lei, datorii de 17.750.169 lei şi creanţe de 1.536.909 lei. Totalul capitalurilor era negativ şi însuma 9.811.173 lei.
Cine ar fi interesat să cumpere şantierul, acum, când piaţa construcţiilor şi reparaţiilor navale e atât de proastă? Poate fi vorba de Lürssen Lar Investment GmbH. Germanii cunosc potenţialul unităţii şi o pot cumpăra la un preţ bun pentru ei.
Cazul Şantierului Naval „2 Mai” este total diferit. Statul, prin Ministerul Economiei, deţine 93,8878% din capitalul social al unităţii, restul de 6,1122% aparţine acţionarilor minoritari, persoane fizice. Obiectul principal de activitate al companiei constă în administrarea participa-ţiilor la compania mixtă româno-coreeană „Daewoo – Mangalia Heavy Industries” (cota de 49% din acţiuni). În secundar, desfăşoară şi alte activităţi, precum:
- administrarea terenului pe care îşi desfăşoară activitatea DMHI;
- fabricarea de elemente din metal şi comerţ cu ridicata, în cooperare cu firme private.
Vă reamintim că „Daewoo – Mangalia Heavy Industries” (DMHI) a luat naştere, oficial, la data de 14 februarie 1997, printr-un joint-venture între concernul „Daewoo“ (în prezent Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co., numărul trei mondial în construcţia de nave) şi Şantierul Naval „2 Mai” Mangalia. Sud-coreenii au intrat în asociere cu 53 milioane de dolari, din care mare parte sub formă de know-how, şi deţin 51% din acţiuni. Aportul de capital social al statului român a fost şantierul naval propriu-zis (mai puţin terenul, în suprafaţă de 793.274 mp, evaluat la 50,92 milioane dolari, la acea dată), pentru care a primit 49% din acţiuni.
La puţin timp de la asociere, statul român a uitat „culoarea dividendelor” de la DMHI. Ultima dată, le-a primit în 2004. De atunci şi până astăzi, compania mixtă româno-sud coreeană a înregistrat pierderi an de an.
SN „2 Mai” este o companie profitabilă. De pe urma ei statul român şi acţionarii minoritari au încasat, în anii de criză, dividende mai mari decât în perioada de creştere economică, respectiv: în 2008 – 23.522 lei, în 2009 – 89.912 lei, în 2010 – 625.960 lei, în 2011 – 847.561 lei.
Evoluţia companiei este surprinzătoare, în comparaţia cu rezultatele financiare ale DMHI.
De-a lungul timpului, partenerul sud-coreean s-a oferit, în mai multe rânduri, să cumpere cei 793.274 mp de teren, de la SN „2 Mai”, dar a fost refuzat. În loc să vândă terenul care îi aduce un venit sigur, din chiria plătită de DMHI, partea română le-a cerut partenerilor să cumpere pachetul de 49% de acţiuni, care nu-i mai aduce dividende, de ani de zile. Discuţiile au bătut pasul pe loc, fără să se ajungă la vreun rezultat.
Dar dacă statul român nu vinde terenul pe care îl ocupă DMHI, ar putea să vândă compania care îl deţine, respectiv pachetul de 93,8878% de acţiuni de la SN „2 Mai”. Pentru el, o astfel de afacere ar fi mult mai interesantă, mai profitabilă. Rămâne de văzut dacă la o astfel de privatizare s-a gândit ministrul Economiei.

  Preluare Cuget Liber