miercuri, 22 mai 2013

Ce cred primarii despre iniţiativa premierului Ponta. Insolvenţa consiliilor judeţene şi locale – opinii pro şi contra

Guvernul a aprobat marţi Ordonanţa de Urgenţă privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale, prin care se instituie o procedură specială de introducere în insolvenţă a consiliilor judeţene şi a celor locale. Avem o decizie importantă, legată de situaţia financiară a autorităţilor publice locale. O să luăm o decizie dificilă, dar necesară şi ca un semnal, pentru primari, preşedinţi de Consilii Judeţene: cei care sunt serioşi, cei care fac eforturi, cei care îşi administrează bine bugetele trebuie să fie recompensaţi, cei care se îndatorează şi cheltuie doar ca să fie realeşi, vor intra într-o procedură specială, în aşa fel încât să nu ne trezim după aceea că ei s-au ales sau au plecat cine ştie pe unde, prin ce ţări şi noi rămânem să plătim datoriile, a declarat, marţi, Victor Ponta.
Ce spun primarii constănţeni despre iniţiativa premierului? Dincolo de respectul pe care-l am faţă de şefii mei, sigur că şi gena mea de nonconformist, trebuie să dau şi o replică. Nu are o lună de zile de când ne-a obligat să ne îndatorăm şi să luăm credite pentru licitarea arieratelor, iar acum apare cu asta. Orice autoritate locală care se împrumută, se împrumută justificat, este de părere Tudor Nădrag, primarul de la Hârşova. Pe de altă parte, acesta dă dovadă şi de puţină indulgenţă. O asemenea măsură, este una de oameni responsabili, cred. Ca să ajungi să te împrumuţi pentru lucruri de nimic, este o crimă. Un primar sau un consiliul local, dacă va contracta credite nejustificate, va îndatora localitatea, a conchis edilul. Această părere este împărtăşită şi de Vasile Delicoti, de la Poarta Albă. Ar trebui făcută o regulă, o limită pentru aceste datorii. Sunt primari care se îndatorează peste măsură. Este un lucru bun. Toată lumea este tentată să facă ceva pentru localitatea lui, dar foarte mulţi au ajuns cu conturile blocate. Banii ar trebui să meargă către finanţare, a spus edilul. Eu nu pot să fiu împotriva primului ministru. Orice decide acesta, este bine, a declarat, la rândul lui, viceprimarul din Năvodari, Florin Chelaru. Ceva mai contrariat este Gheorghe Moldovan, primarul din Albeşti. Nu ştiu dacă aceste datorii sunt nejustificate. Adevărul este că n-aş vrea să păţească ceea ce am păţit eu. Nici un primar nu pleacă cu banii acasă, ci vrea să facă ceva cu ei, a spus Moldovan. Acesta este de părere că cei care au susţinere politică se aleg cu cele mai multe datorii… nejustificate. Cei mai datori sunt cei care au bază politică în spate. Ca să te îndatorezi, ca primar, este un lucru normal, dar în măsura în care merge pe obiective de strictă necesitate. Cei mai datori sunt cei cu susţinere politică, că cei săraci n-au nici o garanţie. S-au îndatorat clienţii politici, naşi, fini etc., a spus primarul din Albeşti. Şeful adminsitraţiei locale din Pecineaga este derutat şi nu ştie exact la ce se referă prim ministrul. Nu ştiu la ce cheltuieli nejustificate se referă. Cheltuielile bugetare se raportează de la an la an. Nu pot fi recompensate primăriile care au beneficii. Niciodată n-o să aibă beneficii. N-ai cum. Noi mergem cu datorii publice. Sunt situaţii în care, n-ai cum să faci cheltuieli neprevăzute, toate sunt aprobate de consiliul locale şi justificate. Sunt şi cheltuieli neprevăzute, ca urmare a unor proiecte vechi. Sunt datorii de trei, patru ani de zile. Sunt foarte multe situaţii legate de buget. Nu pot să-mi dau cu părerea, a spus primarul. Valentin Vrabie, din Peştera, este de acord cu această măsură, numai dacă s-ar oferi ceva în schimb, şi anume sprijin financiar. Prim ministrul să ne dea banii necesari pentru funcţionare. Sunt de acord dacă ne asigură cele necesare funcţionării corecte, pentru susţinerea activităţii de învăţământ, pentru rezultate culturale în aşa fel încât viaţa de zi cu zi să se deruleze normal. Nimeni nu se îndatorează de nebun, ci pentru necesităţi, altfel, nevoile cetăţenilor de trai va fi blocat. Noi nu avem bani să supravieţuim. Dacă ne cere şi nu ne dă nimic…Sper să se facă o analiză corectă la fiecare comună, să se vadă necesităţile fiecăreia, să meargă la Consiliile Judeţene să vadă cui dau bani şi cui nu, a declarat primarul din Peştera.

Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu