miercuri, 22 mai 2013

Supărat pe cei care îl ”urechează” pe bloguri și pe afaceriștii neserioși, Primarul Cristian Radu promite că va face ordine îmbrăcat în salopetă!

Luni, după-amiază, primarul Mangaliei, Cristian Radu s-a întâlnit cu reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, funcționari publici și consilieri locali, tema discuției fiind pregătirea sezonului estival 2013. Au fost prezenți comandantul adjunct al Poliției Mangalia, comisar-șef Valentin Mustățea, Șeful Biroului Investigarea Fraudelor, comisar-șef Vișan Coleașă, Șeful Jandarmeriei Mangalia, maior Marian Călin, Șefa Poliției Rutiere, comisar Gabriela Iacob.
Înainte de dezbaterile propriu-zise, edilul s-a declarat nemulțumit de comentariile ”postacilor pe tot felul de bloguri care nu fac decât să critice”. Afirmația, deși nu este o premieră, surprinde, mai ales că primarul spune că aproape 100% din timp îl dedică treburilor urbei, astfel că nu ar avea răgaz să citească nemulțumirile postate de către cetățeni. Chiar dacă îl nemulțumește activitatea ”postacilor”, ține, totuși cont de părerea lor, răspunzând câtorva dintre criticile ce i-au fost aduse. Astfel, primarul a admis că autorizațiile de funcționare se eliberează mai greu, deoarece instituția, pe care o conduce, nu deține o bază de date. În completare, secretarul municipiului Mangalia, Petrina Boiță a declarat că începând cu anul 2014, nu va mai fi nevoie de depunerea documentelor în vederea autorizării. Astfel, autorizațiile existente vor fi doar vizate. Pe de altă parte, agenții economici, ce dețin unități în Mangalia și care funcționează mai mult de 6 luni pe an, vor fi scutiți de la plata taxei de autorizare.
O altă nemulțumire a primarului Cristian Radu este legată de agenții economici mici care se încăpățânează să funcționeze ilegal sau care își amplasaează chioșcuri, tarabe fără să dețină documentele ce se impun. ”Cel care va fi depistat că și-a pus un chioșc ilegal, va fi luat pe sus în secunda doi. Trebuie să arătăm că nu suntem slabi. Nu mă interesează numele agentului economic ce funcționează ilegal. Legea se va aplica pentru toți la fel, iar dacă Poliția Locală are ezitări, îmbrac o salopetă și ridic, personal, chioșcul. Vara aceasta, va începe proiectul pilot de schimbare a abordării turismului din stațiuni și pentru realizarea acestuia avem nevoie de polițiști și jandarmi”, a mai spus primarul Mangaliei.
Ar mai fi de spus că edilul a punctat, încă o dată, că va susține marile investiții, pe afaceriștii adevărați, serioși și care nu trebuie să aibă de suferit din cauza întreprinzătorilor mărunți ce-și instalează tarabele cu diverse produse alimentare sau nealimentare în fața hotelurilor, restaurantelor ori care blochează trotuarele.


editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu