luni, 19 august 2013

Herghelia Mangalia, readusă la viaţă cu bani de la CJC

LUCRĂRI
Cursa demonstrativă organizată, la sfârşitul acestei săptămâni, la Herghelia Mangalia va marca readucerea în circuitul turistic a unui obiectiv care se pierduse în uitare. Implicarea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) în reabilitarea şi redarea către turismul estival a Hergheliei Mangalia a fost vitală. Consilierii judeţeni au înţeles care este adevărata valoare a hergheliei şi au aprobat hotărârea CJC prin care urmau să fie cheltuite 4,5 milioane de lei pentru reabilitare. Lucrările au început încă din 2012, fiind executate de către Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa. „Primele lucrări executate în cadrul Hergheliei Mangalia au constat în pietruirea unor alei de acces. Practic, în momentul în care am intrat cu utilajele, nu aveai cum să ajungi la hipodrom sau la zona dedicată curselor de obstacole, drumurile de acces fiind impracticabile. După pietruire, unele alei de acces au fost pavate, iar unele au fost asfaltate”, a declarat directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu. El a precizat că următorul pas în procesul de remodernizare a hergheliei a fost reabilitarea reţelei de apă: „În timpul lucrărilor, am descoperit că nu existau grupuri sanitare, motiv pentru care au fost înfiinţate, astfel încât vizitatorii şi participanţii la cursa demonstrativă din 17 august şi la evenimente ce vor fi organizate ulterior vor avea la dispoziţie aceste facilităţi“.
FINANŢARE
„În ceea ce priveşte hipodromul, aici a fost vopsit gardul şi pregătit terenul pentru a se putea desfăşura cursele de cai. În zona dedicată curselor cu obstacole, a fost amenajată o tribună“, a explicat Gâmbuţeanu. Până în prezent, la nivelul Hergheliei Mangalia s-au efectuat lucrări în valoare de 2,5 milioane lei, procesul de remodernizare fiind în plină desfăşurare. Acesta este doar un prim pas în readucerea acestui obiectiv în atenţia turiştilor, CJC încercând să-l transforme într-o zonă de atracţie de nivel internaţional.

Telegraf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu