sâmbătă, 10 mai 2014

Funcţionar prins în flagrant când încerca să înapoieze banii! Autorizaţii de urbanism, condiţionate de MITĂ în Primăria Mangalia

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au descins joi la Primăria municipiului Mangalia, unde exista o sesizare legată de fostul şef al Biroului de Urbanism, cu această ocazie un funcţionar fiind prins în flagrant în timp ce încerca să înapoieze o şpagă, din câte susţin sursele noastre. Mita ar fi fost luată pentru eliberarea unei autorizaţii de urbanism. Funcţionarul prins în flagrant este George Mocanu, fost şef al Biroului Urbanism din cadrul Primăriei Mangalia, în prezent angajat la Serviciul Juridic. El a fost ridicat de la birou şi condus la audieri.
Este regretabil şi este un caz izolat. Din punct de vedere uman regret, pentru că este un om tânăr, care are copii. Dar, este bine că se face ordine în rândul administraţiei publice locale. Încă de la preluarea mandatului de primar, am atras atenţia angajaţilor primăriei să respecte legea, a declarat, pentru Replica de Constanţa, primarul Mangaliei, Cristian Radu. Edilul a adăugat că George Mocanu a fost şef al Serviciului Urbanism în mandatul fostului primar, iar de circa un an fusese transferat la Juridic, întrucât are studii de specialitate. Mai precizăm că Mocanu are doi copii şi locuieşte într-o locuinţă socială asigurată de Primăria Mangalia.
Referitor la flagrantul de ieri, surse judiciare au precizat că banii au fost primiţi de Mocanu în urmă cu un an, sub promisiunea că va facilita eliberarea unei autorizaţii de urbanism. Cum timpul trecea, iar solicitantul nu primea autorizaţia, acesta a sesizat organele de anchetă. În plus, denunţătorul avea acea problemă legată de urbanism de circa 8 ani de zile. El a fost depistat după 8 ani de zile că s-a extins cu o construcţie, în afara autorizaţiilor legal obţinute. Prin urmare, existau variantele ca respectivul să fie obligat să demoleze din construcţie, pentru a reveni la proiectul iniţial, să fie sancţionat sau să fie pus în legalitate. Însă, punerea în legalitate, adică obţinerea autorizaţiei de urbanism, a fost condiţionată de mită, mai susţin sursele noastre. În situaţia aceasta s-ar mai afla şi alte 80 de locuinţe din Mangalia, respectiv proprietarii acestora, dar care încă nu ar fi depus sesizări.

Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu