sâmbătă, 10 mai 2014

Mangalia şi staţiunile sale vor fi supravegheate video

EXTINDERE
Un sistem de monitorizare video se poate dovedi extrem de util atunci când vine vorba de siguranţa cetăţeanului. De asta este convins şi primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, care a declarat că vrea să extindă actualul sistem de monitorizare video a oraşului. „În prezent, sistemul cuprinde 151 de camere video, care supraveghează şcoli, licee, grădiniţe şi instituţii publice. Din acest total, 20 de camere video sunt instalate în preajma grădiniţelor, 61 supraveghează şcolile şi 70 sunt instalate în jurul liceelor. Alte 15 asemenea obiective de observaţie se află în sediul Primăriei (zece la interior şi cinci la exterior) şi încă patru la Casa de Cultură din localitate. În plus, alte trei camere video din cele 151 sunt mobile şi supraveghează traficul rutier şi zona Şoseaua Constanţei, strada Ştefan cel Mare, strada Teilor, faleza Mangalia şi Portul Turistic. Proiectul şi-a dovedit eficienţa, dar nu este de ajuns, pentru că rata infracţionalităţii este ridicată la noi, aşa că acest sistem trebuie extins în tot oraşul şi în cele şase staţiuni – Venus, Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp”, a spus Radu.
TAXĂ
Autorităţile locale din Mangalia au decis să dezvolte sistemul de monitorizare video chiar din acest an, prin banii percepuţi din taxa de linişte. ”La nivelul municipiului Mangalia sunt aproximativ 1.200 de societăţi comerciale, care plătesc, anual, o taxă pentru paza unităţilor economice, a cărei valoare este în funcţie de cifra de afaceri. Fondurile strânse până acum din această taxă vor fi folosite exclusiv pentru instalarea de noi camere de luat vederi. Proiectul se va derula treptat, iar până în 2016 dorim să instalăm camere de luat vederi în tot municipiul. Nicio zonă nu va rămâne nesupravegheată”, a punctat edilul. El a adăugat că, prin acest proiect, intenţia administraţiei publice locale este de a creşte siguranţa cetăţeanului. „Locuitorii şi turiştii trebuie să se simtă protejaţi”, a spus primarul.

 Telegraf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu