Experienta pelerinajului ar trebui să fie un prilej de întărire a
credinţei, de bucurie şi pace interioară, nicidecum unul de „circ“.
În realitate, experienţa pelerinajelor din ultimii ani i-a determinat
pe unii credincioşi să perceapă acest ritual ca pe o teribilă probă
fizică şi spirituală, comprimată în cozi lungi de aşteptare. Practic,
mii de oameni stau încolonaţi de-a lungul unui traseu clar delimitat,
înconjuraţi de garduri metalice pentru a nu se crea haos. Şi, totuşi,
„gardurile” Jandarmeriei, nelipsite de la toate evenimentele religioase
importante, sunt depăşite de oameni, şi nu puţini, care nu par a avea
legături reale cu credinţa adevărată. Este unul dintre motivele care-i
determină pe credincioşii oneşti să-şi refuze bucuria de a participa la
astfel de evenimente.
„Am fost de două ori în pelerinaj la Mănăstirea Nicula şi o dată la
Iaşi. Nu mi-am imaginat ca oameni care se dau credincioşi să facă atât
de urât în situaţii atât de speciale. Prima dată am fost pur şi simplu
călcată în picioare de indivizi din urma mea, care ţineau să ajungă mai
în faţă, iar a doua oară, am fost luată cu salvarea, era prea cald.
Păcat că din cauza unor oameni, (n-aş vrea să-i numesc într-un anume
fel, într-o zi atât de sfântă cum este cea de astăzi), parcă mereu mai
mulţi, la aceste evenimente se face atâta circ…” – ne-a mărturisit Ioana
Vanea, care susţine că starea de sănătate nu-i permite să mai repete
excepţionala experienţă de suflet a pelerinajului, şi tot speră ca
rândul sau coada la… ultima speranţă să fie pentru speranţa îmbogăţirii
spirituale, şi nu materiale. Femeia ne-a spus că a suferit enorm văzând
oameni atât de răvăşiţi, de săraci, de lipsiţi de educaţie la cozile de
la pelerinajele la care a participat, dar şi pentru că s-a ajuns până
acolo, încât pelerinii să fie încadraţi în două categorii. Nu-şi
imaginează dacă aceste lucruri se pot schimba, dar crede cu tărie că
salvarea unei naţii, oricare ar fi ea, trebuie să vină „de la capetele
ei luminate”.
Ce spun reprezentanţii Bisericii
Pelerinajul religios este o constantă a umanităţii, cu motivaţii
multiple şi semnificaţii spirituale profunde, când este trăit intens şi
înţeles corect. În experienţa spirituală a pelerinajului, Dumnezeu şi
omul ar trebui să se caute reciproc. Iar cei care au credinţa mai slabă
au prilejul să o întărească văzând credinţa puternică a altora; cei care
au răbdare mai puţină ar trebui să se întărească văzând răbdarea de
fier a altora; cei care se roagă mai puţin şi mai superficial ar trebui
să se îmbogăţească din rugăciunea fierbinte a altora – spun
reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. Practic, în pelerinaj, suntem
influenţaţi de alţii şi influenţăm pe alţii prin felul nostru de a fi
prezenţi acolo. Însă, în majoritatea lor, pelerinii sunt oameni însetaţi
de mai multă viaţă spirituală, pe care nu o oferă întotdeauna propriile
lor parohii sau pentru că s-au prea obişnuit cu acestea. Pelerinajul ar
trebui să învingă rutina, să trezească în om o dorinţă mai mare de
sfinţenie, de înnoire a vieţii, iar întâlnirea cu locurile sfinte, cu
icoanele şi moaştele sfinţilor, dar şi cu persoane cu viaţa smerită şi
sfântă să devină izvor de luminare interioară a pelerinului. Aici chiar
nu este locul potrivit pentru împărţirea în două tabere!
Cuget Liber
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu