joi, 14 august 2014

Nou regulament al gospodăririi în Mangalia: vor fi amendaţi spărgătorii de seminţe, cei ce nu strâng dejecţiile câinilor şi vandalii monumentelor!

Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Mangalia de luni, 11 august, s-a aflat şi un proiect ce ar fi urmat să reglementeze activitatea de gospodărire în localitate. Proiectul, retras în ultimul moment de pe ordinea de zi de către iniţiator, are la bază un referat al Poliţiei Locale, care a constatat „starea de curăţenie a oraşului, sancţionată contravenţional de agenţii de ordine“, „neluarea măsurilor legale de către persoanele fizice şi juridice pentru păstrarea în condiţii de estetică normală a clădirilor şi spaţiilor comerciale, modul de realizare defectuos al transportului de mărfuri, alături de nerespectarea de către cetăţeni, asociaţii de proprietari, persoane juridice, a normelor privind întreţinerea şi păstrarea curăţeniei parcurilor, spaţiilor verzi, clădirilor, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti“.
Regulamentul, care, probabil, va fi reintrodus pe ordinea de zi a unor şedinţe viitoare, prevede atât obligaţiile primăriei, cât şi pe cele ale agenţilor economici, asociaţiilor de proprietari şi cetăţenilor, dar şi sancţiunile pe care le riscă aceştia din urmă în cazul în care nu respectă normele de bună convieţuire.
Administraţia locală trebuie, printre altele, să ia măsuri de protecţie a sănătăţii publice, să prevină poluarea accidentală a mediului sau a surselor de apă, să asigure curăţenia străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuare şi străzi, să colecteze şi să depoziteze reziduurile menajere şi stradale, să repare şi să întreţină străzile, drumurile, să măture, să spele căile publice, să întreţină spaţiile verzi şi parcurile etc.
Agenţii economici sunt obligaţi să întreţină imobilele în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi terenurile concesionate sau închiriate, să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, întreţinerea firmelor şi faţadelor imobilelor, să asigure curăţenia trotuarelor şi a părţii carosabile sau a străzii, să încheie contracte de preluare a şi neutralizare a reziduurilor menajere cu societatea de salubrizare.
La rândul lor, cetăţenii au obligaţia să întreţină curăţenia propriilor locuinţe, a curţilor, împrejurimilor şi a faţadelor, să menţină curăţenia pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii, pe porţiunea din dreptul gospodăriei şi locurilor de parcare, să depoziteze gunoiul numai în locurile spacial amenajate de autorităţile publice.
Bătătorul de covoare şi tomberonul, la minim 5 metri de bloc!
Sancţiunile prevăzute de regulament încep de la 100 de lei şi merg până la 2.000 de lei. Acestea sunt aplicate numai în cazul cetăţenilor, agenţilor economici sau asociaţiilor de proprietari, Primăria Mangalia fiind, din start, creditată în procent de 100%, că îşi face datoria. Cele mai blânde amenzi ar urma să fie date cetăţenilor care nu îşi îngrijesc faţadele blocurilor, care nu asigură curăţenia pe trotuarele din jurul acestora sau care ard resturile de vegetaţie sau gunoiul în curţi sau pe spaţiul public.
De la 100 la 200 de lei vor primi mangalioţii (şi aceştia nu sunt puţini la număr) care sparg seminţe pe stradă sau în alte zone publice, cei care nu curăţa zăpada şi gheaţa de pe lângă blocuri până la ora 10.00 sau cei ce amplasează bătătoarele pentru covoare sau europubelele la mai puţin de cinci metri de imobilele de locuit. Între 100 de lei şi 150 de lei ar putea primi persoanele care cresc animale şi păsări în coteţe amplasate pe lângă blocuri sau cele care nu îşi pun mănuşa pe mână pentru a aduna excrementele câinilor.
Agenţii economici vor fi amendaţi în cazul în care nu vor amplasa, la intrarea din stradă a spaţiilor comerciale, de coşuri pentru ambalaje şi ţigări. Sancţiunea va fi de la 200 la 300 de lei. Aceeaşi amendă o riscă instituţiile de cultură care au compartimente cu atribuţiuni în administrarea statuilor, grupurilor statutare, monumentelor, a măsurilor de evitare a degradării acestora, precum şi neînlăturarea de pe acestea a înscrisurilor şi însemnelor cu caracter şovin, fascist sau cele obscene, a lozincilor etc. La rândul lor, cei ce vor mâzgăli statuile sau monumentele vor primi o amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

Mai multe pe editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu