miercuri, 17 septembrie 2014

Început de an şcolar cu emoţii, la Mangalia

Comunicat de presă

 Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a participat, luni, la festivităţile prilejuite de începerea noului an şcolar, organizate la unităţile de învăţământ din localitate. Cu această ocazie, edilul a vizitat mai multe săli de clasă din incinta şcolilor, profitând de moment pentru a verifica încă o dată modul în care au fost efectuate lucrările de renovare sau reabilitare, acolo unde a fost cazul. În urma acestor vizite, edilul  a dorit să felicite directorii şcolilor din localitate pentru modul în care s-au organizat, astfel încât la sosirea elevilor în şcoli, totul să fie pregătit. De asemenea, primarul i-a asigurat pe profesori, pe elevi şi pe părinţii acestora, că municipalitatea va face tot posibilul să sprijine unităţile de învăţământ din localitate, astfel ca toţi copiii Mangaliei să beneficieze de condiţii optime de studiu. În acelaşi timp, Radu Cristian i-a informat pe cei prezenţi la festivităţi despre proiectele pe care municipalitatea le are în derulare, în cartierele oraşului. “În multe zone din oraş suntem în şantier pentru că se lucrează la trotuare, străzi şi spaţii verzi. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, în această perioadă, dar vă asigur că rezultatele vor fi apreciate de toţi locuitorii Mangaliei”, a subliniat primarul.
 În privinţa noului an şcolar, edilul a reamintit că Primăria organizează în fiecare vară tabere gratuite pentru elevii cu medii mari. El a mai spus că zilele următoare va înmâna, din partea Primăriei şi CL Mangalia, diplome de merit elevilor care au avut rezultate deosebite anul trecut şi care au fost în taberele organizate de municipalitate. Recent, primarul Mangaliei a participat la o campanie locală de ajutorare a copiilor nevoiaşi, prin donarea unui ghiozdan cu rechizite, înainte de începerea anului şcolar. Prezent, alături de primar, la deschiderea anului şcolar, deputatul liberal Gheorghe Dragomir şi-a arătat sprijinul pentru proiectele edilului Mangaliei, afirmând că “pentru a avea rezultate durabile este nevoie de timp”.
                          Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu