duminică, 19 octombrie 2014

Camera de Conturi a judeţului Constanţa a sesizat DNA-ul. Prejudiciu de peste patru milioane de lei, la Primăria Mangalia

Curtea de Conturi a României a publicat pe site-ul instituţiei un document care dă mari bătăi de cap celor prinşi pe picior greşit: „Raportul cu privire la cazurile în care instituţia a apreciat că sunt indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală şi a sesizat organele competente“.
Potrivit motivaţiei Curţii de Conturi, sesizările semnalate în document au fost înaintate organelor de urmărire penală şi au fost făcute fie în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, fie în concordanţă cu reglementările Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice (RODAS).
Anexa nr. 1A a acestui raport cuprinde sesizările transmise Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile în care prejudiciul estimat depăşeşte suma de 500.000 de euro, nesoluţionate la data de 31.12.2013.
Astfel, la poziţia 7, anul 2010 din Anexa nr. 1A a raportului Curţii, se menţionează că, în urma unui control efectuat la Primăria municipiului Mangalia, Camera de Conturi a judeţului Constanţa a menţionat în procesul-verbal de constatare nr. 1998/09.12.2010 „angajarea, ordonanţarea şi efectuarea de plăţi fără ca bugetul unităţii administrativ-teritoriale să fie aprobat – art. 77, alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prejudiciu estimat 4.015.732 de lei“. Din acest motiv, instituţia de control a sesizat DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, prin adresa nr. 2002/09.12.2010.
Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa a solicitat organelor de urmărire penală, în speţă DNA Constanţa şi procurorului-şef Sorin Constantinescu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public, date privind stadiul cercetărilor în acest caz, precum şi conţinutul adresei de sesizare nr. 2002/09.12.2010. În ediţiile viitoare ale cotidianului ZIUA de Constanţa, vom publica informaţiile referitoare la aspectele menţionate, pe măsură ce acestea ne vor fi furnizate.

Ziua de Constanţa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu