marți, 7 octombrie 2014

Două drumuri judeţene, predate CNADNR. Şoseaua de ocolire a localităţii Eforie devine realitate

Autorităţile intenţionează să demareze lucrările pentru lărgirea şoselei de ocolire a localităţii Eforie în vederea evitării aglomeraţiei din timpul sezonului estival. „Este vorba despre o şosea ocoloritoare, dar ea nu are pe unde să ocolească Eforie având în vedere că este între mare şi Lacul Techirghiol. Practic, acest drum naţional, care se va construi pe drumul judeţean existent, va merge de la Agigea spre Techirghiol, Moviliţa şi iese direct în Tuzla. Este vorba despre două drumui judeţene care le vom preda Companiei Naţionale de Autostrăzi şi dânşi le vor reface, le vor lărgi aşa cum trebuie din fondurile lor. Va fi ca o şosea ocolitoare a localităţii Eforie. Toată acesastă rută se va transforma în drum naţional astfel încât să se poată evita aglomeraţia din Eforie în timpul sezonului estival. Noi urmează să le predăm (drumurile –n.r.) şi probabil că vor fi incluse în bugetul de anul viitorul pentru că altfel nu le cereau cei de la Drumuri Judeţene”, a declarat Cristinel Dragomir, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Constanţa.

Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu