duminică, 30 noiembrie 2014

ANUNŢ – concurs prin recrutare – Serviciul Impozite şi Taxe

Nr.61822/27.11.2014                                                                 
           Primăria Municipiului Mangalia organizează concurs prin recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de şef serviciu – Serviciul Impozite şi Taxe din cadrul aparatului de specialitate al Primarului.
Concursul se organizează la sediul instituţiei din Şos.Constanţei, nr.13, în data de  19.01.2015, ora 10:00 – proba scrisă şi 21.01.2015, ora 11:00 – interviul.
Condiţii de participare la concurs:
–       studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, juridice sau administrative.
–       vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani.
Dosarele de concurs se vor depune până în data de 16.12.2014 ora 16.00 la Biroul  Resurse Umane – Salarizare şi vor conţine în mod obligatoriu:
–       formularul de înscriere;
–       copia actului de identitate;
–       copiile diplomelor de studii;
–       copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă;
–       cazierul judiciar;
–       adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
–       declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs sau în copii legalizate.
        Biroul Resurse Umane – Salarizare
      BIBLIOGRAFIE
1)   Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată;
2)   Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici,  republicată;
3)   Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată;
4)   Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, Titlul IX – Impozitele şi taxele locale;
5)   Hotărârea nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal;
6)   Ordonanţa de Guvern  nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală;
7)   Hotărârea de Guvern nr.1050/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G.nr.92/2003;
8)   Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
9)   Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale;
10)               Ordonanţa de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Notă: În vederea pregătirii pentru testare se vor avea în vedere textele de acte            normative în vigoare,  inclusiv republicările, modificările şi completările acestora.

mangalia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu