sâmbătă, 6 decembrie 2014

Primăria Mangalia a atras aproape 10 milioane de euro pentru reabilitarea falezelor

Primarul Radu Cristian s-a deplasat, recent, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, din Brăila, pentru semnarea contractelor de finanţare în valoare de aproape 10 milioane de euro, destinate reabilitării falezelor Mangalia-Saturn şi Jupiter-Neptun. La cele două proiecte, contribuţia bugetului local va fi de 2%, restul fondurilor reprezentând finanţare europeană nerambursabilă. “Este o mare realizare pentru Mangalia, faptul că am reuşit să atragem în oraşul nostru aproape 10 milioane de euro, bani europeni destinaţi reabilitării şi modernizării infrastructurii turistice din oraş şi staţiuni”, a declarat primarul. El a explicat că cele două proiecte au fost depuse aproape de închiderea axelor de finanţare pe bugetul european 2007-2013. “Am fost la limită cu întocmirea şi depunerea documentaţiei la ministerul de resort. S-a lucrat contratimp, dar din fericire totul a fost în regulă, iar proiectele au fost aprobate în timp util şi au primit finanţare”, a mai spus edilul Mangaliei.Lucrările de modernizare a celor două faleze vor demara la începutul anului viitor, în ambele cazuri fiind un concept urbanistic unitar. La Neptun, se va reamenaja zona cuprinsă între limita plajei şi lacuri, cu materiale speciale, granit pentru pavajul spaţiilor publice, băncuţe şi vegetaţie specifică locurilor de promenadă. Proiectul include şi construcţia unei fântâni arteziene în zona “La steaguri”. Lucrările de modernizare la faleza Mangalia-Saturn se vor desfăşura pe porţiunea cuprinsă între Hotel Paradiso şi limita staţiunii Saturn, dinspre Cordonul Saturn-Venus. Proiectul cuprinde un punct de observaţie, amenajare peisagistică, iluminat public, scări de acces către plajă şi valorificarea estetică a zonei. Spaţiile verzi vor fi decorate cu plante specifice zonei litorale şi adaptate climatului. Suprafaţa totală reabilitată pe ambele faleze va fi de aproximativ 3,5 km, lucrările urmând a se finaliza până la sfârşitul anului 2015.
                                    Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu