luni, 2 februarie 2015

A fost aprobat Proiectul Tehnic Eco Parc Aventura. Consilierii PSD s-au abţinut la vot

Întruniţi în şedinţă extraordinară la Primărie, aleşii locali au aprobat o serie de proiecte care au stârnit vii polemici în rândul consilierilor consideraţi de opoziţie, cei de la PSD Mangalia. Una dintre aceste decizii face referire la aprobarea Proiectului Tehnic şi a detaliilor de execuţie “Amenajare parc de aventură – Eco Parc Aventura – prin construirea unei clădiri administrative cu rampă de acces, două foişoare, amenajare peisagistică şi împrejmuire“.
Potrivit consilierilor PSD, acest proiect nu a fost prezentat Consiliului Local în termenul legal de 60 de zile. Mai mult decât atât, societatea şi-ar fi montat utilajele – tiroliene şi alte elemente de divertisment – fără a avea autorizaţia de construcţie, potrivit unei adrese primite de aleşii PSD de la primărie. “Prin aprobarea acestui proiect de astăzi, societatea s-a pus în legalitate. Motivul a fost acela că trebuiau să construiască un pavilion administrativ, dar, pe autorizaţie sunt prevăzute şi lucrările care au fost deja executate“, ne-a declarat Paul Foleanu, consilier PSD.
La polul opus, secretarul primăriei Petrina Boiţă, afirmă că aleşii locali au aprobat proiectul de amenajare a Eco Parcului în urmă cu un an: “Din punctul meu de vedere contractul cu societatea constructoare este în vigoare, pentru că raportul tehnic şi proiectul au fost realizate în termenul legal de 60 de zile, dar dumneavoastră, Consiliul Local le-aţi respins. Noi, primăria, deşi suntem în termenul legal de emitere a autorizaţiei de construire, nu puteam aproba această autorizaţie, pentru că nu aveam decizia dumneavoastră”, a afirmat, în cadrul şedinţei, secretarul primăriei.
Nici edilul Mangaliei, Cristian Radu, nu consideră că s-ar fi făcut vreo ilegalitate în privinţa Parcului Eco Aventura, acesta declarând că au fost urmaţi toţi paşii legali, instituţiile statului verificând toate etapele construcţiei de la Neptun.

Mai mult pe editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu