luni, 2 februarie 2015

Primăria contractează un împrumut de 40 de milioane de lei şi lansează a doua emisiune de obligaţiuni municipale

40 de milioane de lei, pentru maximum 20 de ani. Aceasta a fost propunerea edilului Mangaliei, Cristian Radu, pentru un împrumut bancar pe care municipalitatea îl va contracta, în scurt timp. Proiectul înaintat de primarul Mangaliei a fost aprobat de aleşii locali, mai puţin de cei de la PSD, care s-au abţinut la vot. Creditul bancar va putea fi rambursat prin lansarea unei emisiuni de obligaţiuni, asemănătoare, spun angajaţii primăriei, celei din 2001, pusă în circulaţie tot de Mangalia şi care a constituit o premieră naţională.
În cadrul împrumutului, din bugetul local se va asigura integral plata serviciului anual al datoriei publice locale, taxelor şi impozitelor aferente realizării obiectivelor de investiţii de interes local, precum şi alte cheltuieli neeligibile.
Potrivit proiectului aprobat de consilierii locali, cu excepţia celor de la PSD Mangalia, banii împrumutaţi vor merge către amenajarea de spaţii verzi, înfiinţarea şi modernizarea locurilor de joacă, alături de reabilitarea tramei stradale şi pietruirea drumurilor din localitate.
Într-o primă etapă va fi accesată o linie de credit bancar cu un plafon de 40 de milioane de lei, pe o perioadă de maximum 36 de luni, respectiv perioada de execuţie a obiectivelor de investiţii. A doua etapă a împrumutului presupune lansarea unei emisiuni de obligaţiuni municipale pentru rambursarea intergrală şi închiderea liniei de credit.
Aleşii locali ai PSD Mangalia s-au abţinut de la vot, întrucât spun aceştia, prin vocea consilierului Paul Foleanu, ,,nu a fost prevăzută şi o destinaţie precisă a banilor ce urmează a fi împrumutaţi. Consider că un credit pentru spaţii verzi şi trotuare este nejustificat. Vom avea nevoie de co-finaţări pentru proiecte europene şi nu vom mai avea posibilitatea să contractăm alt împrumut”, ne-a declarat Paul Foleanu.
Edilul local Cristian Radu spune că, dimpotrivă, banii vor avea o destinaţie precisă, aceea de a ridica gradul de civilizaţie al Mangaliei şi al celor şase staţiuni turistice la nivel european. Totodată, mai spune primarul urbei, prin contractarea acestui împrumut s-a evitat majorarea taxelor şi impozitelor locale.

Mai mult pe editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu