Sudul litoralului pierde, an de an, lupta cu staţiuni precum Mamaia
sau Costineşti. Motivul este simplu: în timp ce, de exemplu, Constanţa
investeşte sume exorbitante într-o singură localitate turistică, Mamaia,
Mangalia păstoreşte şase astfel de staţiuni, din banii bugetului local.
Pe lângă lipsa fondurilor de care se plâng autorităţile din Mangalia,
o problemă majoră a hotelierilor o constituie paragina în care zace
litoralul sudic, pornind de la spaţiile verzi şi terminând cu zecile de
clădiri abandonate de cei ce, teoretic, ar trebui să le pună în valoare.
Hoteluri şi restaurante laolată zac abandonate, uitate de proprietarii
care s-au dat bătuţi şi nu au mai investit un leu în reabilitarea şi
repunerea lor în circuitul turistic.
Se pune, astfel, întrebarea: cum ar putea opta un turist, român sau
străin, pentru un sejur într-un hotel de trei, patru sau chiar cinci
stele din staţiunile Mangaliei, atât timp cât, la doi paşi de unitatea
de cazare îşi înalţă fruntea, hâdă, o clădire abandonată sau aflată de
ani de zile în „reconstrucţie“? De la Olimp la Saturn, hoteluri cu până
la 20 etaje, unităţi de alimentaţie publică reprezentative, acum
treizeci de ani, pentru sudul litoralui, stau, astăzi, părăsite şi
distruse, spre disperarea hotelierilor de bună credinţă care, fie din
fonduri proprii, fie cu ajutorul banilor europeni, au încercat să ridice
gradul calităţii în turismul litoral.
Autorităţile publice locale spun că au mâinile legate în privinţa
acestor unităţi lăsate la voia întâmplării. Potrivit declaraţiilor
directorului Direcţiei Turism şi Mediul de Afaceri din cadrul Primăriei
Mangalia, Dumitru Filip, instituţia din care face parte nu dispune de
niciun instrument coercitiv prin care să se impună proprietarilor
refacerea clădirilor abandonate. “Nu avem, la ora actuală, o lege prin
care clădirile aflate în paragină, cele care nu funcţionează şi sunt
greu de întreţinut şi care nu îşi realizează obiectivul pentru care au
fost construite, să fie impozitate diferenţiat, deşi o atare lege ar fi
extrem de necesară. Astfel, vom putea determina proprietarii respectivi
să facă eforturi să îşi pună în valoare unităţile”, afirmă directorul de
la Turism.
Dumitru Filip mai spune că Primăria Mangalia poate obliga
proprietarii doar să îşi întreţină spaţiile verzi, din jurul unităţii
şi, eventual, să impună „învelierea“ unităţii cu meşuri, care să ascundă
gradul de degradare al clădirilor.
În 2011, vechea administraţie a Mangaliei impunea „taxa de paragină“, cu
o valoare de la 40 de lei pe zi pentru unităţile mici şi până la 400 de
lei pe zi pentru cele de peste 100 de metri pătraţi. Taxa a fost
eliminată de actuala administraţie locală, după ce mai mulţi agenţi
economici au contestat-o în instanţă şi au avut câştig de cauză.
editiadesud.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu