luni, 6 aprilie 2015

Cine curăţă plajele din Mangalia

Mâine, de la ora 12,00, Polaris M Holding în parteneriat cu Poliţia Locală şi Mediu, Primăria Municipiului Mangalia şi instituţiile învăţământ: Şcoala Generală nr. 3, Colegiul Economic Mangalia şi Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” vor demara acţiunea de ecologizare a plajei din Mangalia. Punctul de întâlnire al elevilor este gabara din portul turistic, iar zona ecologizată va fi cuprinsă între Ancoră (amplasată lângă portul turistic) şi plaja Diana (din staţiunea Saturn).

Polaris susţine această acţiune în calitate de voluntar şi de partener logistic. Pentru a răsplăti iniţiativa elevilor care aleg să participe la această acţiune, Polaris le va oferi acestora şepci, tricouri, saci pentru colectarea deşeurilor şi mănuşi de protecţie. După terminarea acţiunii, sacii plini cu deşeuri vor fi colectaţi de către o autogunoieră şi transportaţi la staţia de sortare în vederea reciclării, unde va avea loc separarea deşeurilor pe categorii şi culori.

Ecologizarea plajei Mangalia face parte din iniţiativă de educaţie non-formală „Şcoala altfel”, prin care elevii au posibilitatea de a experimenta în mod direct ce înseamnă o activitate extraşcolară care sprijină ideea de protejare a mediului înconjurător. Cei 150 de elevi alături de cadrele didactice şi de Polaris vor ecologiza această zonă pentru a demonstra că un mediu curat şi sănătos se poate menţine printr-un efort comun.

cugetliber.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu