joi, 9 iulie 2015

În primele şase luni ale anului, jandarmii au identificat aproximativ 400 de tineri care se droghează

Jandarmii constănţeni au realizat o statistică, pentru semestrul I al acestui an, referitor la activităţile desfăşurate pentru combaterea şi prevenirea traficului şi consumului de substanţe psihoactive şi a contrabandei cu ţigări.
Studiile statistice relevă că un număr mare de tineri încep să consume droguri înainte de absolvirea liceului. Adolescenţa este o perioadă vulnerabilă din perspectiva tentaţiei de a consuma substanţe psihoactive. Acum este mai evidentă discrepanţa dintre lumea ideală şi cea reală, când adesea se pierd reperele anterioare, de sprijin, care îl determină pe copilul de ieri să înceapă lupta cu sine pentru a decodifica sensurile.
Existenţa acestui „fenomen negativ” din societate, la nivel local, a determinat Gruparea de Jandarmi Constanţa ca împreună şi sub coordonarea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa să desfăşoare o serie de acţiuni de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri de risc şi mare risc, fiind stabilite şi zonele criminogene din oraş, cu o rată crescută a existentei acestor substanţe interzise.
Jandarmii Grupării Mobile Constanţa au executat în semestrul I acţiuni punctuale pentru combaterea infracţiunilor stradale, unde au constatat în flagrant, asumându-şi riscuri foarte mari, 255 infracţiuni pe linia traficului şi consumului de substanţe cu efect psihoactiv, fiind identificaţi 394 autori care aveau asupra lor 1.123 de pliculeţe ce conţineau fragmente vegetale, joint-uri cu substanţe psihoactive şi recipiente cu substanţe psihotrope. Toate acestea au fost ridicate de jandarmi şi înaintate lucrătorilor din cadrul B.C.C.O. Constanţa împreună cu actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale.
Pe linia comerţului ilicit de ţigări, jandarmii au constatat în flagrant 263 de fapte, fiind identificaţi 278 făptuitori, care ofereau spre vânzare trecătorilor, 6105 pachete de ţigări (122. 100 ţigarete) fără timbru accizabil, cu diferite inscripţii, în zona Gării C.F.R. Constanţa, Pieţei Tomis III, Pieţei Km. 4-5 şi a Complexului comercial Eden sau Piaţa Brotăcei.
Pentru combaterea acestor fapte, jandarmii constănţeni cooperează cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi cu Garda de Coastă Constanţa.

editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu