duminică, 6 septembrie 2015

Mangalia rămâne fără fotbal. Din nou!

La trei ani după ce fosta Callatis Mangalia se retrăgea din Liga a 2-a la fotbal, din lipsă de bani, municipiul din sudul litoralului a rămas din nou fără echipă în fotbalul care contează, cel național, din același motiv: nu s-a găsit nicăieri sprijin financiar pentru continuarea activității. Înființat tocmai pentru a suplini dispariția unei echipe de tradiție a fotbalului românesc, care urma atunci să împlinească 60 de ani de existență, clubul ACS Callatis 2012 Mangalia a sucombat săptămâna aceasta, după o lungă și grea suferință (la propriu!)… După ce nu s-a prezentat la meciul din prima etapă cu Petrolistul Boldești, programat în deplasare, ACS Callatis 2012 a anunțat federația că se retrage din campionat, astfel că jocul de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, din etapa a doua, nu a mai fost programat. Prin urmare, Seria a 2-a din Liga a 3-a rămâne cu doar 13 echipe, iar una dintre ele va sta în fiecare etapă.
ACS Callatis 2012 Mangalia a promovat repede în Liga a 3-a, câștigând Liga a 4-a constănțeană, sezonul 2012-2013, după ce a fuzionat cu Viitorul Pecineaga, apoi barajul din 20 iunie 2013, 9-1 cu Voinţa Cocora. Callatis a terminat pe locul 8 ediţia 2013-2014, apoi s-a clasat pe locul 10 în sezonul trecut, în condițiile în care a disputat două campionate în regim de „avarie”, clubul acumulând mari restanțe către propriii jucători și către antrenori. Unii dintre fotbaliști nu au părăsit clubul la greu, ci au rămas pe loc și au jucat, nutrind speranța că echipa va trezi interesul unui sponsor, măcar în al 12-lea ceas. În această vară, însă, Callatis a jucat un singur meci oficial, cel din Cupa României cu FC Viitorul II Constanța, pierdut cu 0-9. Mangalioții s-au prezentat la Ovidiu doar ca să nu fie excluși din campionat! Deși s-a înscris în Liga a 3-a, ediția 2015-2016, formația antrenată de Aurel Chelu nici măcar nu și-a reluat pregătirile, pentru că nu mai avea sens…
Așa se face că județul nostru a rămas cu o singură reprezentantă în eșalonul al treilea al fotbalului românesc, nou-promovata FC Viitorul II Constanța. Formația antrenată de Cristian Cămui va disputa mâine meciul din etapa a doua a campionatului, cel cu Juventus Bucureşti, programat în deplasare, de la ora 17.00.

Telegraf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu