vineri, 17 mai 2013

Anunt de interes public


Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Protoieria Callatis şi Primăria Mangalia organizează, sâmbătă, 18 mai, o procesiune religioasă, cu ocazia aducerii raclei cu o părticică din Sfânta Cruce. Racla sfântă va fi depusă la Biserica Sfântul Mina şi Sfinţii Doctori fără de Arginţi Pantelimon şi Ermolae.
Programul pentru cei care doresc să se închine la raclă este următorul:
- ora 18.30: Acatistul Sfintei Cruci
- ora 19:00: Vecernie
Racla va rămâne spre închinare până duminică, 19 mai, ora 14.00.
mangalia.tv

Faleza Neptun – Jupiter, modernizată


INVESTIŢII
Cândva, staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp erau considerate ca fiind un şirag de perle ale litoralului, atrăgând anual zeci de mii de turişti români şi străini. Treptat însă, din cauza nepăsării investitorilor şi a autorităţilor locale, s-a aşternut praful peste cele şase locaţii, astfel încât din acestea nu a mai rămas decât numele. Pentru a reda strălucirea de odinioară staţiunilor din sud, adică Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp, conducerea Primăriei Mangalia a anunţat că a iniţiat mai multe proiecte privind modernizarea zonelor de utilitate publică. În acest sens, edilul va depune la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, cu sediul în Brăila, cererea de finanţare pentru proiectul de reabilitare a falezei dintre Neptun şi Jupiter, precum şi amenajarea zonei „La Steaguri” din Neptun.
MODERNIZARE
Proiectul va fi realizat prin fonduri europene, iar valoarea acestuia se ridică la aproximativ 1,3 milioane de euro. Potrivit declaraţiilor primarului Mangaliei, Cristian Radu, proiectul include modernizarea zonei cuprinse între limita plajei şi lacurile din Neptun şi Jupiter. Conform documentului iniţiat de administraţia publică locală, în acest perimetru va exista un concept urbanistic unitar. Astfel, se vor folosi materiale speciale pentru pavaj şi spaţii publice, faţadele clădirilor vor fi decorate într-o notă comună, se vor instala băncuţe şi vegetaţie specifică locurilor de promenadă. Amplasarea tarabelor şi chioşcurilor va fi interzisă, aleile pietonale din apropierea lacurilor vor fi acoperite cu lemn, se vor construi pontoane pentru accesul turiştilor şi se va institui o zonă de protecţie în jurul lacurilor. Primarul a subliniat că între lacuri şi mare se pot realiza doar construcţii fără etaj, iar aprovizionarea unităţilor de alimentaţie publică se va face în baza unui program prestabilit. “Pentru a crea un aspect plăcut în perimetrul dintre lacuri şi mare, se pot instala jocuri de lumini şi fântâni arteziene, spaţii pentru copii sau alte elemente de atracţie turistică, potrivit conceptului urbanistic unitar”, a menţionat primarul. Totodată, în zona „La Steaguri” va fi construită o fântână arteziană, care va aduce un plus de atractivitate în staţiunea Neptun.
Telegraf 

Muzeul “Callatis” sărbătoreşte Noaptea Europeană a Muzeelor


Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment creat în 2005 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi este patronată de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Data de 18 mai 2013 marchează o dublă sărbătoare: Ziua Internaţională a Muzeelor şi Noaptea Europeană a Muzeelor, activitate aflată, anul acesta, la a noua ediţie. Cu acest prilej, sâmbătă, 18 mai, ac., începând cu ora 16.00, se va desfăşura, la sediul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia, lecţia tematică Teatrul în Antichitate, coordonată de muzeograf Liliana Bădin şi cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc. Activitatea este organizată în parteneriat cu Şcoala Generală Nr. 3 Mangalia. Vor fi prezenţi elevii clasei a VIII-a A, însoţiţi de diriginte prof. Maria Dima şi director dr. Mihai Ionescu. Elevele vor prezenta moda din Grecia antică, în timp ce Liliana Bădin va coafa şi va machia, exact ca în antichitate, trei tinere ale Şccolii de Aplicaţie a Forţelor Navale din localitate. Iar seria manifestărilor nu se încheie aici.
Replica

Corpul de Control al Poliţiei Locale „vânează”, non-stop, întreprinzătorii care ignoră legea. Aproximativ 800 de agenţi economici au fost somaţi să-şi igienizeze unităţile deţinute


Corpul de Control al Poliţiei Locale împreună cu Departamentul de Mediu şi-au intensificat, în ultima perioadă, activităţile, astfel că derulează acţiuni atât în afara orelor de program, cât şi în week-end. Şefa Poliţiei Locale, Mihaela Andrei ne-a declarat că verificările urmăresc amplasarea ilegală a tonetelor, chioşcurilor, precum şi depistarea construcţiile ridicate fără autorizaţie. „În cadrul acţiunilor, au fost date 737 de somaţii, agenţilor economici ce funcţionează în staţiuni, deoarece nu şi-au igienizat terenurile pe care le deţin. De asemenea, alte 7 somaţii au ajuns la întreprinzătorii care colectează fier vechi. S-au mai aplicat 4 sancţiuni cetăţenilor ce cresc animale în zonele interzise. În acelaşi interval, au fost încheiate 35 de procese-verbale privind nesalubrizarea şi neigienizarea terenurilor din staţiuni, în baza hotărârilor Consiliului Local Mangalia sau a OUG nr. 195/2005. Nu în ultimul rând, Departamentul Disciplina în Construcţii a aplicat aproximativ 18 amenzi pentru ridicarea ilegală a unor clădiri, a verificat un număr de 120 agenţi economici şi a întocmit 27 de procese-verbale de recepţie finală a unor amplasamente”, a declarat Şefa Poliţiei Locale, Mihaela Andrei.
Amenzi pentru cerşetori, căruţaşi şi persoanele care caută prin gunoaie
Şi Departamentul de Control Comercial i-a lut la puricat pe agenţii economici din oraş şi staţiuni. În total, au primit vizita inspectorilor aproximativ 300 de întreprinzători, dintre care doar 20% derulează activităţi pentru care deţineau autorizaţii. 70% dintre cei controlaţi şi-au depus documente în vederea eliberării autorizaţiilor, în timp ce 10% se vor alege, în scurt timp, cu amenzi usturătoare, deoarece nu deţin aceste acte  şi nici au făcut demersuri pentru a intra în legalitate.
Pe de altă parte, conducătorii auto trebuie să ruleze pe drumurile publice respectând regulile de circulaţie dacă nu doresc să se aleagă cu sancţiuni şi puncte de penalizare. Poliţiştii locali au aplicat, în ultimele zile, 7 amenzi în valoare totală de  980 lei, pentru staţionare şi oprire interzise. Pentru lăsarea animalelor nesupravegheate s-au aplicat două amenzi în valoare de 1000 de lei, iar alte 4 sancţiuni, în cuantum de 10.000 de lei, au ajuns la comercianţii ambulanţi. Poliţiştii i-au mai „cadorisit” pe deţinătorii atelajelor hipo, care circulau în zone interzise, cu amenzi în valoare de  7.500 de lei, dar şi pe câţiva cerşetori, respectiv persoane care răscoleau în ghenele de gunoi, cu sancţiuni de peste 1.000 de lei.
editiadesud.ro

joi, 16 mai 2013

Mangalia - operaţiunea "pavele în zonele reprezentative" ale municipiului

La Mangalia se pun pavele. Centrul oraşului, chiar în faţa primăriei, este întors pe dos de investiţia cu pricina. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Domeniului Public şi Privat, lucrările fac parte dintr-un proiect de reabilitare a trotuarelor din municipiu, contractat încă de anul trecut. Se lucrează pe bucăţi, în funcţie de alocarea bugetară. Acum se lucrează în centru, în faţa primăriei şi la intrare în oraş, în zone considerate, să le spunem aşa, reprezentative, au spus angajaţii ADPP Mangalia.

Proiectul are o valoare totală de 1,2 milioane de lei.

RC

Preluare "Replica"

miercuri, 15 mai 2013

Blocurile din Mangalia, incluse într-un program de mansardare

Primul pe listă, Căminul CP5, va avea parcare şi spaţiu de joacă pentru copii.
 
Primarul Mangaliei, Cristian Radu a declarat că, printre priorităţile pe care le are în vedere în această perioadă, se află mansardarea căminului CP5, aflat la intrarea în municipiu. Este vorba despre un proiect amplu ce se va derula în întreg municipiul şi care va debuta cu CP5, având în vedere aspectul inestetic pe care-l are.
„Avem în vedere atât mansardarea căminului, cât şi reabilitarea acestuia. De asemenea, vom amenaja în apropiere un spaţiu de joacă şi o parcare, pentru a schimba aspectul zonei. Acolo unde mansardarea nu va fi posibilă, vor fi reparate faţadele. Pe de altă parte, vor fi executate lucrări de reabilitare a iluminatului public. În acest fel, faţa oraşului va fi schimbată în bine.  Nu în ultimul rând, vor fi îngropate cablurile care imprimă cartierelor un aspect neîngrijit”, a declarat primarul Cristian Radu.
Edilul a mai precizat faptul că i-a atenţionat pe agenţii economici să îngrijească spaţiile verzi din faţa unităţilor pe care le deţin, în acest sens, existând şi un regulament din care nu lipsesc sancţiunile.
„Nu mai vreau să văd magazinele acoperite cu vegetaţie lăsată să crească haotic si nici gunoaie dezorganizate. Într-o primă etapă, i-am rugat frumos pe întreprinzători să se conformeze, apoi le vom trimite somaţii şi abia după aceea îi vom amenda. Nu dorim să avem drept obiectiv realizarea unei anumite norme de amenzi, dar nici nu putem tolera la nesfârşit indiferenţa”, a mai spus primarul Cristian Radu.

Editia de Sud

Vacanţa de vară s-ar putea prelungi! Ce categorie de elevi ar putea fi beneficia

Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii cere încheierea anului şcolar la 1 iunie "măcar pentru clasele I-VIII", măsură care ar permite familiilor cu copii să beneficieze de tarife reduse pe litoral.

"Operatorii din turism reprezintă contribuabili la bugetul de stat care doresc să-şi îmbunătăţească aportul la produsul intern brut, dar micşorarea vacanţelor de vară şi creşterea anului şcolar aduce o scădere a numărului de zile pe care elevii şi le pot petrece în staţiunile turistice, depăşindu-se şi perioada în care aceştia pot beneficia de tarife reduse. Este cunoscut faptul că turiştii cu familie vin pe litoral după ce copiii intră în vacanţă, şi tocmai de aceea propunem demararea unei colaborări între Ministerul Educaţiei Naţionale şi autorităţile din turism pentru stabilirea unei strategii a programului de învăţământ care să ţină seama şi de programul de vacanţă al elevilor din perspectiva ofertei turistice", a explicat preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon, conform Mediafax.

FPTS consideră că iniţiativa Guvernului referitoare la ieftinirea transportului CFR spre litoral este salutară, dar ea trebuie coroborată şi cu alte măsuri care să facă posibil un aflux ridicat al turiştilor cu familii spre litoral în perioada până la 15 iunie.

Vacanţa de vară a elevilor începe în acest an la 22 iunie şi se încheie în 15 septembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Excepţie fac elevii de clasa a VIII-a, care vor încheia cursurile la 14 iunie, precum şi cei din clasele terminale ale învăţământului liceal, care vor intra în vacanţă la 1 iunie.

jurnalul.ro