joi, 13 martie 2014

Mazăre: Dacă eu şi echipa luăm mâna de pe Mamaia, ajunge ca Olimp. VEZI cum răspunde primarul Mangaliei!

În Mamaia, pe lângă cluburi, şi Primăria Constanţa va avea un car alegoric. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, de dată recentă, că un car alegoric costă 30 de mii de euro. Trebuie să ne profesionalizăm, ne trebuie regizor, scenarist. Mamaia a ajuns un model. Dacă eu şi echipa luăm mâna de pe Mamaia, ajunge ca Olimp, declara Radu Mazăre, cu ocazia unei şedinţe de Consiliu Local. Întrebat dacă nu i se pare urâtă declaraţia edilului de Constanţa, primarul Mangaliei, Cristian Radu a răspuns: E urâtă, dar are dreptate Radu Mazăre. Însă, dă asigurări Radu, lucrurile se vor schimba încet-încet. Avem proiecte depuse pentru reabilitarea falezelor Jupiter-Neptun şi Saturn. Este posibil ca pentru faleza Jupiter-Neptun să semnăm contractul de finanţare în luna aprilie. Pentru Saturn, care e un proiect mai amplu, nu este exclus să semnăm tot prin luna aprilie. Trebuie să demarăm, lucrările ar trebui încheiate la finele lui 2015, altfel nu mai prindem finanţarea europeană şi va trebui să plătim de la bugetul local, a declarat primarul Mangaliei.

Replica

duminică, 9 martie 2014

„Război“ în justiţie pentru reprezentativitate sindicală la Daewoo

Pe rolul Tribunalului Constanţa se află dosarul nr. 28845/3/2013 având ca obiect reprezentativitatea sindicală. În baza Legii dialogului social nr. 62/2011, Federaţia „Navalistul“ a solicitat să fie declarată reprezentativă la nivelul grupului de unităţi format din compania mixtă româno-sud coreeană „Daewoo – Mangalia Heavy Industries” (DMHI) şi subsidiară sa, „Daewoo – Mangalia Human Resources Management“ SRL (DMHRM).
Din federaţie fac parte Sindicatul Liber „Navalistul” (DMHI), cu circa 1.500 membri, şi Sindicatul Liber DMHRM, cu 350 membri.
Reprezentativitatea are o importanţă excepţională în acest caz. În baza ei, federaţia va putea negocia un contract colectiv de muncă prin care să se asigure condiţii de muncă şi salarizare la aceleaşi standarde, în ambele companii.
„În prezent, problema principală aflată în atenţia federaţiei noastre este situaţia angajaţilor de la DMHRM, care, deşi muncesc alături de cei de la DMHI, în aceleaşi formaţii de lucru, sub conducerea aceloraşi maiştri, au salarii mai mici. Noi considerăm că sunt discriminaţi. De altfel, Sindicatul Liber DMHRM a adus cazul în faţa justiţiei, prezentând printre probe un act adiţional la contractul de colaborare dintre DMHI şi DMHRM” – explica, cu un alt prilej, Marin Florian, preşedintele federaţiei.
Considerându-se îndreptăţită să solicite reprezentativitatea, întrucât îndeplineşte cerinţele legii, federaţia s-a adresat Tribunalului Constanţa. Deloc surprinzător, DMHRM a solicitat intervenţia în dosar.
„Avocatul ei a invocat faptul că DMHRM are ca obiect de activitate reparaţiile de nave, deci un cod CAEN diferit de al DMHI, care se ocupă cu construcţiile de nave. Noi am demonstrat că, până recent, ambele companii aveau acelaşi cod CAEN. Compania DMHRM şi l-a schimbat când a aflat că dorim să obţinem reprezentativitatea. Am explicat instanţei că activităţile de construcţii şi reparaţii navale aparţin aceleaşi industrii şi că ambele companii le practică” – relatează liderul federaţiei.
Pe data de 10 martie, Tribunalul Constanţa urmează să se pronunţe în acest dosar. Rămâne de văzut dacă argumentul formal invocat de patronat va cântări în decizia instanţei.
Cazul de faţă nu este singular. Întreaga mişcare sindicală întâmpină piedici în obţinerea reprezentativităţii pentru structurile sale, blocajul fiind generat de prevederile legale restrictive, introduse pe vremea Guvernului Boc. Nu e de mirare că, de luni de zile, confederaţiile sindicale Cartel „Alfa” şi BNS organizează acţiuni de protest în stradă, pentru modificarea Legii dialogului social şi a Codului muncii.
Indiferent ce va decide, pe 10 martie, instanţa de judecată, liderul Marin Florian va declanşa iniţiativa de reînfiinţare a Federaţiei Sindicatelor Navaliştilor din România – FESINAR. Născută imediat după 1990, aceasta a supravieţuit până pe 16 ianuarie 2006.
FESINAR reprezenta interesele a 9.600 de membri din cadrul sindicatelor de la Şantierul Naval Constanţa, DMHI, SCM Constanţa, Damen Galaţi, ICEPRONAV, Deen Breejen şi Orizont (doi subcontractori din Galaţi), Aker şi Promex din Brăila, SN Olteniţa şi SN Orşova. Doar organizaţiile şantierelor navale din Tulcea şi Turnu Severin erau în afara ei.
În 2004, FESINAR, Federaţia „U Metal” (construcţia de maşini), FSIAR (industria aeronautică), FSAR (industria auto) şi Federaţia „Înfrăţirea Braşov” (industria construcţiilor de maşini din oraşul de la poalele Tâmpei) au înfiinţat Federaţia „Metal”. În 2006, federaţiile care au participat la înfiinţarea mega-federaţiei au intrat în procesul de dizolvare, transformându-se în departamente ale acesteia.
„Astăzi avem nevoie mai mult decât oricând de o federaţie reprezentativă la nivelul întregii industrii navale – a declarat Marin Florian. Am discutat cu mai mulţi colegi, lideri de sindicat. Sunt gata să susţină iniţiativa.”

 Cuget Liber

Se “coace” ceva la Mangalia. Primarul independent susţinut de PNL, Cristian Radu se pregăteşte să-şi declare apartenenţa politică

Ieşiţi de la guvernare, cu directori de deconcentrate în pericol să-şi piardă funcţiile şi cu parlamentari curtaţi de PSD să trădeze, conducerea PNL a început un tur de forţă în teritoriu, pentru a da un semnal de unitate. Vineri, preşedintele PNL Crin Antonescu a sosit la Constanţa, unde a susţinut o conferinţă de presă alături de parlamentarii partidului. A urmat o şedinţă cu liberalii din regiunea sud-est, a fost discutată strategia pentru europarlamentare; în plus, liberalii au sarcina de a puncta şi la capitolul imagine, dar şi achiziţii politice, susţin anumite surse. Se vehiculează, în acest context, că primarul independent (susţinut de PNL) al municipiului Mangalia, Cristian Radu, ar fi curtat intens de partid, pentru a se declara, oficial, liberal.
Chestionat pe acest subiect, deputaul PNL Victor Manea (ales pe Colegiul 5, din care face parte şi Mangalia) a reacţionat: Trece primarul la PSD?… Vom vedea ce decizie ia (dacă se declară liberal sau… social-democrat – n.r.), a spus Manea.

Replica

Pericolul latent din şcoli. Şocant, dar real! Profesori nebuni la catedrele constănţene!

Sute de profesori care predau în şcolile din judeţul Constanţa au afecţiuni psihice! Este afirmaţia cât se poate de şocantă şi reală a inspectorilor şcolari din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa! Dacă până acum existau doar bănuieli că avem dascăli instabili mintal care predau copiilor, pentru că, la rândul nostru, am asistat de-a lungul timpului la reacţii din cele mai ciudate la unii dintre profesorii care ne-au ghidat în viaţă, acum bănuielile s-au transformat în certitudine: cazurile sunt confirmate public şi de specialiştii din învăţământ! E drept că situaţia acestor oameni era cunoscută în cadrul unităţilor şcolare, însă problema era considerată una tabu şi se prefera soluţionarea ei între patru pereţi, fără prea mare tam-tam şi, uneori, chiar fără să afle părinţii. Unul dintre metodiştii ISJ care au întâlnit astfel de cazuri este prof. Gela Ivaşcu. În experienţa acumulată în mulţi ani de predat, i-a fost dat să vadă profesori cu tulburări psihice. „Am întâlnit cazuri când acele persoane se simt urmărite, au halucinaţii. Sunt persoane care au privirea aceea pierdută atunci când vorbeşti cu ele, în schimb nu sunt absolut deloc violente, dar nu se pot controla, nu pot supraveghea copiii aşa cum ar trebui şi automat se pot întâmpla tot felul de accidente / incidente”, a declarat metodistul. E adevărat şi că aceşti oameni cu probleme trebuie integraţi în societate şi nu trebuie să li se pună nicio etichetă doar pentru că sunt diagnosticaţi cu o boală psihică, însă trebuie mare atenţie unde anume se produce integrarea.
SIMPTOME ASCUNSE
E adevărat că nu doar profesorii sunt diagnosticaţi cu astfel de afecţiuni, însă psihologii spun despre ei că reprezintă categoria cu cel mai mare nivel de stres. Problema stringentă este că aceşti oameni care se consideră dascăli sunt zilnic alături de copii şi, în orice moment, boala se poate manifesta sub orice formă. La această categorie, psihiatrii spun că simptomele pot fi ascunse pentru că există dorinţa de a se autoeduca. „Aşa cum, prin natura profesiei, doresc să îi educe pe ceilalţi, să le transmită tot felul de calităţi: tenacitate, stăpânire de sine, disciplină, tot aşa încearcă să facă şi cu ei. Să îşi stăpânească singuri grijile, depresiile, emoţiile, tristeţile. Poate să dureze un an sau doi, chiar ani întregi”, a declarat şeful Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, dr. Diana Cârjaliu. Specialiştii atrag atenţia că bolnavii pot reprezenta un pericol atât pentru ei, cât şi pentru cei din jurul lor, în cazul de faţă copiii, care, spre deosebire de adulţi, nu se pot apăra în faţa unei reacţii necontrolate a cadrului didactic. Grav este faptul că aceşti profesori ajung să fie internaţi la psihiatrie, li se asigură medicaţia, pe care o urmează sau… nu, primesc adeverinţă prin care se atestă că sunt apţi să predea şi, astfel, se întorc la catedră.
INSPECTORII ŞCOLARI SPUN CĂ LEGISLAŢIA ESTE DE PARTEA DASCĂLILOR CU BOLI PSIHICE
PROBLEME PSHICE LA ORICE VÂRSTĂ
Inspectorul şcolar de specialitate în învăţământul preprimar din cadrul ISJ, prof. Irinela Nicolae, a admis că, în aceeaşi măsură, persoanele cu probleme psihice sunt cadre didactice cu experienţă, precum şi dascăli aflaţi la început de drum în carieră. Indiferent de pregătire sau experienţă, bolnavii pot fi la fel de periculoşi dacă nu urmează tratamentele impuse de medicii specialişti. De obicei, bolnavii, dacă sunt sprijiniţi de familii, au mai multe şanse să depăşească problemele sau să le ţină sub control. Cei singuri însă, dacă nu urmează tratamentul de specialitate (şi aici nu există nicio variantă de verificare a fenomenului), sunt extrem de expuşi agravării bolii şi, implicit, manifestărilor aferente. Din păcate, ISJ nu are cum să intervină şi nu deţine controlul în ce priveşte astfel de cazuri. Imaginaţi-vă că aceşti dascăli se află la catedră şi… „scapă hăţurile”. „Da, sunt dascăli care au comportamente obsesiv-compulsive, au impresia că cineva le doreşte răul sau are ceva cu persoana lor”, a mai declarat inspectorul şcolar.
PRINTRE SUTELE DE PROFESORI CU AFECŢIUNI PSIHICE DE LA NOI DIN JUDEŢ SUNT ŞI DOUĂ EDUCATOARE DE LA GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 3 DIN MANGALIA.
COPII ÎN PERICOL
Oamenii din jurul lor povestesc că manifestările acestor dascăli aflaţi încă la catedră întrec orice imaginaţie. Reacţiile lor sunt diferite, însă trimit la aceleaşi probleme de ordin psihic. Colegii spun că una dintre educatoarele de la Grădiniţa nr. 3 din Mangalia are impresia că cineva o urmăreşte, e obsedată de culoarea portocalie şi a fost văzută mergând şi vorbind singură. În schimb, cealaltă educatoare se plimbă desculţă prin unitatea de învăţământ şi vorbeşte cu florile din hârtie lipite pe pereţi. În cazul uneia dintre educatoare, diagnosticul pus de specialist este stare psihopatoidă procesuală, care vizează o stare şi nu este o tulburare în sine, însemnând o afecţiune psihică mai gravă. „Starea se referă la o perioadă care succede un episod psihotic (n.r. – idei delirante, halucinaţii). În perioada psihopatoidă, comportamentul şi personalitatea omului sunt modificate fără să existe simptome flagrante şi observabile de către ceilalţi. Starea psihopatoidă este o schimbare în atitudinea persoanei, care e influenţată atât de tumultul psihic prin care a trecut, cât şi de medicaţia pe care sigur o urmează. Cu un astfel de diagnostic, o persoană poate să funcţioneze profesional, dar nu la aceleaşi cote ca înainte. Atunci când o persoană cu un astfel de tratament nu îl urmează, aceasta se va decompensa. Asta se întâmplă într-un interval care nu poate fi anticipat, într-o lună sau un an, şi revin simptomele avute şi înainte”, a spus dr. Cârjaliu. Acestea sunt doar două exemple de dascăli ce încă lucrează în învăţământul constănţean.
PROFESORI ÎNLĂTURAŢI DIN SISTEM
Sunt şi exemple fericite, profesori care au fost îndepărtaţi din sistem. E drept, cu multe eforturi, însă acum ei nu mai predau la catedră şi nu mai constituie un pericol pentru copii. Prof. Irinela Nicolae a povestit cazul unei alte educatoare care arunca creioane colorate în aer spunând că sunt curcubee. „Era o persoană cu un coeficient de inteligenţă bun. Avea o pregătire profesională la cele mai înalte standarde. A fost foarte dificil s-o îndepărtăm. Într-o primă fază, nu am avut familia de partea noastră. A trebuit să facem nenumărate procese-verbale, să apelăm la poliţistul de proximitate, să apelăm la spital. Aceste lucruri au consumat timp, energie, nervii părinţilor, pentru că ei erau conştienţi de aceste lucruri şi solicitau o reacţie din partea instituţiei, or instituţia în momentul acela era cu mâinile legate de o legislaţie care nu permitea intervenţia. Într-un final, copiii femeii şi-au dat acordul ca ea să fie internată şi după cinci ani de internări şi suspendare de contract, dar pe perioade determinate de timp, s-a reuşit pensionarea ei”, a relatat inspectorul de specialitate. Femeia încă îşi mai vizitează fostul loc de muncă şi încearcă să pătrundă în unitate.
ÎN RUCSAC CU O STICLĂ CU BENZINĂ
Un alt exemplu este al unui fost profesor de sprijin care obişnuia să poarte în rucsac o sticlă cu benzină şi se lăuda cu acest lucru. Şi el obţinuse o notă mare la titularizare, însă nu s-a putut titulariza pentru că nu existau posturi libere, în schimb a lucrat ca suplinitor. Afecţiunea sa a ieşit la iveală când, într-o zi, a ajuns mai târziu la şcoală şi a considerat de cuviinţă să intre în unitate pe geam, pentru că poarta era închisă. „Mai avea obiceiul să meargă prin şcoală cu o carcasă de calculator sub braţ, pentru că, spunea el, acolo îşi ţinea toate informaţiile despre toată lumea. Avea acelaşi comportament obsesiv-compulsiv, simţea că era tot timpul urmărit”, a adăugat prof. Nicolae. Directoarea şcolii a făcut nenumărate note scrise la ISJ şi s-a mers pe procedurile existente în lege vizavi de comportamentul cadrului didactic: a primit un calificativ nesatisfăcător. La un moment dat s-a şi internat, iar după aceea n-a mai venit la şcoală. „Problema este că o persoană de genul lui poate să vină la concursul naţional, cu un aviz pe care-l obţine cu extraordinară uşurinţă, ia o notă mare, solicită şi primeşte un post, pentru că este dreptul lui, şi ajunge într-o şcoală”, a mai spus inspectorul şcolar.
Memoriu la Ministerul Educaţionale
În contextul unei legislaţii permisive cu persoanele cu afecţiuni psihice ce lucrează în sistemul educaţional, reprezentanţii ISJ au înaintat un memoriu către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a semnala zecile de profesori cu afecţiuni psihice. „Nu sunt puţini cei care nu se află în cea mai bună formă psihică. Preocuparea noastră de doi ani de când am venit în fruntea ISJ, alături de Colegiul Psihologilor din România, a fost de a crea un cadru legal astfel încât cadrele didactice să fie evaluate de către colective de specialişti competenţi de două, trei sau ori de câte ori este nevoie pentru a-i ajuta pe colegii noştri profesori să treacă mai uşor peste momentele grele şi pentru a-i proteja pe elevi”, a declarat inspectorul general şcolar din cadrul ISJ, prof. Răducu Popescu. El a adăugat că are cunoştinţă despre cele două cadre didactice de la Grădiniţa nr. 3 din Mangalia şi că, în acest sens, a întreprins demersuri, alături de conducerea unităţii de învăţământ, astfel încât educatoarele să fie înlăturate de la catedră.

 Telegraf

Concurs organizat de ANFP Primăria Mangalia face angajări. Vezi ce posturi sunt vacante

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de promovare în funcţiile publice de conducere vacante de director general, respectiv director general adjunct în cadrul Direcţiei Generală de Management Fiscal şi Control din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Mangalia. Cei care doresc să participe la examen trebuie să îndeplineaască următoarele condiţii: să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, ştiinţelor juridice sau în specializarea Administraţie Publică, studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I. De asemenea, aspiranţii la una dintre cele două funcţie trebuie să aibă vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani şi să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată. Examenul va avea loc la sediul ANFP, pe data de 8 aprilie a.c., ora 10.00.

 Replica

Economia, ademenită la Mangalia cu superfacilităţi fiscale

În viziunea primarului Mangaliei, Cristian Radu, o politică fiscală sănătoasă nu înseamnă majorarea taxelor şi impozitelor locale. În această idee, la finele săptămânii trecute, consilierii locali au adoptat o hotărâre prin care vin în ajutorul societăţilor comerciale. Astfel, cele aproximativ 1.200 de societăţi comerciale care au calitatea de contribuabil la bugetul local vor beneficia de o serie de facilităţi fiscale privind plata impozitelor pe clădiri şi terenuri. Potrivit primarului, hotărârea a fost luată pentru atragerea de investiţii, crearea de noi locuri de muncă şi pentru a susţine dezvoltarea economică în municipiul Mangalia. Astfel, potrivit hotărârii, pentru cei care investesc între 100.000 de euro şi 300.000 euro şi creează cel puţin cinci noi locuri de muncă, Primăria se oferă să acorde o reducere de 30% pe an la plata impozitului pe clădiri şi pe terenul aferent investiţiei. De asemenea, pentru investiţiile cu valori cuprinse între 300.000 euro şi 500.000 euro şi înfiinţarea a cel puţin şase noi locuri de muncă se acordă o reducere de 40% pe an la plata impozitului. Scutirea de la plata impozitului merge până la 100%, în cazul celor care investesc într-un an mai mult de 1.000.000 euro şi înfiinţează cel puţin zece noi locuri de muncă în municipiul Mangalia.

 Telegraf

Ajutor material pentru pensionarii Mangaliei

Dată fiind situaţia grea în care se găseşte România, aleşii locali din Mangalia încearcă să ofere ajutor vârstnicilor, una dintre cele mai afectate categorii sociale. Consilierii locali din Mangalia, la propunerea grupului PSD, au votat, săptămâna trecută, mărirea plafonului până la care pensionarii pot primi pachete cu alimente. „Până acum, primeau pachete peste 3.000 de pensionari cu venituri mai mici de 800 lei/lună, vârstnicii de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoane cu handicap. Cum în decembrie 2013 au fost indexate pensiile, mulţi dintre pensionari nu s-au mai încadrat în normele stabilite de Consiliul Local. În această situaţie se aflau aproximativ 350 de pensionari. De aceea, PSD a propus majorarea plafonului, de la 800 de lei la 830 de lei, până la care pensionarii pot primi ajutoare de la Primărie”, a spus unul dintre iniţiatori – viceprimarul Bogdan Maganu, care este şi consilier local. El a adăugat că fiecare nevoiaş al Mangaliei beneficiază, lunar, de câte un pui, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, un kilogram de făină şi un kilogram de mălai. În altă ordine de idei, consilierii locali au mai adoptat o hotărâre ce vizează reglementarea modului de acordare a subvenţiilor de la bugetul local pentru serviciul de transport public local. În acest sens, beneficiari ai tichetelor de călătorie pentru transportul public sunt şi veteranii de război, deportaţii şi revoluţionarii evenimentelor din 1989.

 Telegraf