Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în
P.T.F. Vama Veche două persoane de sex feminin, care intenţionau să
introducă în ţară 780 de pachete cu ţigarete netimbrate fără documente
justificative, precum şi o persoană de sex masculin care comercializa,
într-o piaţă din municipiul Constanţa, peste 200 pachete de ţigarete
netimbrate fără documente justificative.
În data de 19.08.2015, în jurul orei 01.30, în P.T.F. Vama Veche s-au
prezentat pentru controlul de frontieră două persoane de sex feminin,
de cetăţenie română, în vârstă de 34 respectiv 41 de ani, care
călătoreau cu un autocar ce efectuează curse regulate între Turcia şi
România.
În bagajele personale au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, 780 de pachete cu ţigarete netimbrate.
Persoanele în cauză, domiciliate în municipiul Constanţa, au declarat că au achiziţionat ţigaretele de pe teritoriul Turciei.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea
de ţigarete, în valoare de aproximativ 7.800 lei, iar persoanelor în
cauză le-au fost întocmite lucrări penală pentru săvârşirea infracţiunii
de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din
Legea 86/2006 privind Codul Vamal.
editiadesud.ro
La numai două săptămâni de la ultimul control efectuat în staţiunea
Saturn, inspectorii ANPC şi reprezentanţii ANT au efectuat, astăzi, o
nouă verificare a două unităţi de cazare din sudul litoralului:
hotelurile “Aida” şi “Tosca”, ambele de două stele. Controlul a fost
iniţiat în urma mai multor sesizări primite din partea turiştilor cazaţi
în Saturn, care s-au plâns de condiţiile improprii din camerele primite
de la recepţie.
Mai multe camere din cele două unităţi au fost verificate de către
inspectorii ANPC, care au găsit paturi descleiate, mizerie cât cuprinde,
lenjerii pătate, saltele umede, alături de mobilier vechi, rămas,
probabil, neschimbat, de la inaugurarea hotelurilor. Deşi
administratorii celor două unităţi le-au spus inspectorilor că este
vorba despre camere atribuite personalului angajat al hotelurilor,
aceştia nu s-au arătat înduplecaţi de argument: “Chiar dacă vorbim
despre angajaţi, aceştia nu sunt oameni? Nu se poate locui aici, nu se
poate respira. Din punctual de vedere al ANPC, aceste hoteluri trebuie
închise şi modernizate”, a fost răspunsul inspectorilor aflaţi în
control.
În urma controlului, Hotel “Aida” a fost declasificat la o stea,
primind, totodată, o amendă de 50.000 de lei din partea ANT şi 10.000 de
lei din partea ANPC. Potrivit preşedintelui ANT, Mirela Matichescu,
controalele nu fac parte, nici pe departe, dintr-o campanie de denigrare
a litoralului. “Nu putem lăsa lucrurile aşa, pentru că nu este corect
nici faţă de investitorii adevăraţi şi nici faţă de turistul care, după
ce stânge bani un an de zile pentru a veni pe litoral, găseşte condiţii
improprii de locuit. Există hoteluri precum “Aida”, care nu respectă
condiţiile de clasificare. Astfel că am stabilit declasificarea unităţii
şi aplicarea unei sancţiuni de 50.000 de lei. De la anul, un astfel de
hotel nu va mai funcţiona, în atare condiţii”, a promis Mirela
Matichescu.
La rândul său, Marius Alexandru Dunca, preşedintele ANPC a declarat
că, în urma numeroaselor reclamaţii primite de la turişti, referitoare
la condiţiile de cazare de la “Aida” şi “Tosca”, a decis repetarea
controalelor în zonă: “Dacă lucrurile s-au remediat în ceea ce priveşte
bucătăria, nu putem spune că s-a întâmplat la fel în privinţa
condiţiilor de cazare. Acestea sunt pur şi simplu inumane: perne
murdare, saltele pătate, paturi care abia se mai ţin în încheieturi.
Într-una dintre camere nici nu puteam să respirăm”.
Potrivit ANT, 40% dintre unităţile hoteliere de pe litoral oferă turiştilor condiţii improprii de cazare.
editiadesud.ro