duminică, 4 octombrie 2015

Zilele Recoltei la Mangalia

Primăria Municipiului Mangalia organizează, începând de vineri şi până duminică, Zilele Recoltei. Evenimentul are loc, ca de obicei, în Portul Turistic, unde, au fost amenajate standuri şi chioşcuri ce oferă locuitorilor oraşului fructe şi legume, must, produse apicole, preparate din carne proaspătă sau afumată, dulciuri şi brânzeturi – toate bio, după cum ne asigură producătorii veniţi, la Mangalia, din toate colţurile ţării. Alături de toate aceste bunătăţi mai puteţi găsi articole de marochinărie, încălţăminte, blănuri şi accesorii vestimentare.Producătorii spun că încă, o dată cu ivirea soarelui, aşteaptă un număr mare de clienţi: “Oferta este pentru toate gusturile şi, garantat, toate produsele noastre sunt 100% fără niciun fel de aditivi sau conservanţi. Cât despre preţuri, totul se negociează, nimeni nu iese în pierdere”, ne-a spus unul dintre producători, din zona Bran-Moeciu.În cele trei zile ale manifestării, Primăria Mangalia oferă şi un program artistic variat, care va cuprinde recitaluri ale unor artiști locali, precum Ansamblul Folcloric Litoral și Doina Muntean. De asemenea, pe scena evenimentului vor fi prezenți, în calitate de invitați speciali, prezentatorul TV Cătălin Măruță și artiștii Mellina, Mihai Trăistariu și Matteo. Spectacolele încep zilnic, la orele 17:00, pe scena special amenjată în Portul Turistic.
editiadesud.ro

În cadrul ultimelor misiuni, jandarmii au constatat 16 infracţiuni

În perioada 25 septembrie – 01 octombrie a.c., peste 100 jandarmi au acţionat zilnic, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă la evenimente cultural-artistice şi sportive, în judeţul Constanţa. Au fost executate peste 80 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
Jandarmii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 avertismente scrise şi 12 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 4000 lei.
De asemenea, jandarmii constănţeni au constatat 16 fapte de natură penală, dintre care 11 în mod independent şi 5 în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi 23 făptuitori.
Majoritatea faptelor constatate independent au fost pe linia comerţului ilegal cu ţigări şi a deţinerii de substanţe cu efect halucinogen.
Au mai fost executate 68 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete, 4 misiuni în colaborare cu lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa şi o misiune în sprijinul unui executor judecătoresc, pentru punerea în aplicare a unui titlu executoriu.
Concomitent cu misiunile pe linia asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică, jandamii constănţeni au continuat şi misiunile de asigurare a pazei şi protecţiei instituţionale a celor 32 de obiective din competenţă.
editiadesud.ro

Daniel Georgescu, artistul din Mangalia care creează bijuterii unicat din mahon lăcuit

Cunoscut şi apreciat mai mult în străinătate decât în propriul oraş, artistul Daniel Georgescu, din Mangalia, creează cu originalitate bijuterii şi icoane unicat. Cea care l-a făcut remarcat în rândul unei clientele restrânse din Mangalia şi Paris este colecţia de bijuterii handmade. Confecţionate din lemn preţios şi cupru, colierele, cerceii, broşele şi brăţările atrag prin modelele deosebite, finisate cu multă migală.Artistul povesteşte că investeşte în crearea acestor bijuterii atât timp cât este necesar, deoarece graba poate strica, iremediabil, bijuteria gândită. „Pentru aceste podoabe folosesc materiale rezistente, mahon, cupru şi alamă în combinaţii potrivite. Nu mi-am propus ca bijuteriile să mă facă remarcat, acestea au atras atenţia unor cunoscuţi, întâmplător, însă am ajuns, curând, să strâng comenzi mai întâi în oraş, apoi în alte judeţe şi ulterior în străinătate. De asemenea, fiica mea, Ruxandra, le-a promovat pur şi simplu purtându-le, astfel că mai multe prietene ale ei şi-au dorit modele asemănătoare”, povesteşte artistul care, abia de curând, şi-a creat o pagină pe o platformă de socializare, intitulată sugestiv Atelierul lui Daniel.
În vârstă de 58 de ani, Daniel Georgescu a fost de mic pasionat de artă. A început să picteze icoane care îi decorează atât propria casă, cât şi multe altele din oraş, dar nu numai. Mai târziu, s-a gândit că poate crea mici podoabe, iar încercarea s-a dovedit un real succes. Pentru realizarea unei brăţări, de exemplu, Daniel munceşte timp de o săptămână, iar rezultatul este fabulos.
Retras, discret şi modest, artistul nu confecţionează bijuterii pentru a le expune ori comercializa, ci din pură pasiune, astfel că mult timp a strâns o colecţie consistentă de podoabe pe care cu greu a fost de acord să o împartă cu admiratorii şi potenţenţialii clienţi. Uimit de numărul mare de solicitări venite din partea doamnelor, artistul şi-a mai îmblânzit mâna de fier cu care îşi păstra creaţiile, astfel că, în prezent, acceptă un număr restrâns de comenzi.

Bijuteriile nu sunt doar originale, ci şi rezistente, în plus, nu oxidează. De asemenea, au „şansa” de a nu se demoda niciodată, întrucât lemnul preţios a constituit, dintotdeauna, materia primă pentru confecţionarea a tot felul de decoraţiuni şi podoabe.
Aşa se face că Daniel Georgescu se alătură galeriei de artişti de la malul mării din zona sudică ce dau viaţă cu multă creativitate şi dorinţă de frumos a unor lucrări ce vor atrage şi mai mult atenţia şi despre care se va vorbi multă vreme, chiar dacă nu fac din promovare un ţel ostentativ.
editiadesud.ro

O echipă DNA la sediul primăriei

Informare de presă
Primăria Municipiului Mangalia informează că în data de 1 octombrie 2015, la sediul instituției s-a prezentat o echipă din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a solicita documente cu privire la organizarea unor evenimente locale. Pe această cale, facem precizarea că toate documentele au fost puse la dispoziția autorităților statului.

editiadesud.ro

Dezbateri. Discuţii aprinse pe tema refugiaţilor care ar urma să ajungă la Mangalia: referendum sau direct în cazarmă?

La cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local Mangalia, s-a dat citire unei adrese a Ministerului de Interne, în care se solicita acordarea unui teren, pentru ca autorităţile să instaleze corturi destinate refugiaţilor. Cazarea acestora, rezultată din angajamentul bâjbâit asumat de România la nivel european, acceptând într-un final cotele obligatorii, stârneşte discuţii la Mangalia, localitate vizată de amplasarea unui număr de 500 de refugiaţi.
„Nu s-a spus, nici un moment, că ar fi vreun refugiat pe drum spre Mangalia. Vreau să liniştesc cetăţenii oraşului, că nu vine nici un sirian să le ia casa, aşa cum, greşit, au afirmat unii aleşi locali. Am făcut apel către politicienii din Mangalia să renunţe la intoxicări şi la remarci negative la adresa musulmanilor. În Mangalia există o mare comunitate musulmană, iar convieţuirea interetnică este un exemplu pentru întreaga ţară”, a spus zilele trecute primarul de la Mangalia, Cristian Radu.

Între timp, politicienii locali se gândesc la soluţii

Contracandidatul lui Cristian Radu, în interiorul PNL, Dorel Toma, este de părere că un referendum local ar putea tranşa problema. „Este un subiect amplu discutat, nu doar la nivel local, ci la nivel naţional, chiar european. Sigur că trebuie să fim preocupaţi şi de subiectul acesta. Nu ştim decât extrem de puţine elemente, de aceea soluţiile nu pot fi foarte clar identificate în momentul acesta. Cert este că, dacă se pune problema să vină aceşti imigranţi în Mangalia, este nevoie de o informare foarte bună a cetăţenilor, chiar o dezbatere în comunitate. Trebuie să ţinem cont de faptul că Mangalia este un oraş turistic şi trebuie să avem mare grijă ca turismul să nu fie afectat prin venirea imigranţilor.
Pe de altă parte, trebuie să fim solidari. Cred în solidaritatea europeană, naţională, mi se pare corect. În Dobrogea, de peste o sută de ani convieţuiesc foarte bine şi turci şi tătari, români şi musulmani deopotrivă. Noi avem experienţă din punctul acesta de vedere. (…) Poate să fie şi un referendum, dar înainte de referendum oamenii trebuie să ştie mult mai multe informaţii. Până acum au apărut doar în presă, pe bloguri, dar fiecare îşi dă cu fiecare, ce şi cum ar şti despre ce este vorba, dar nu e aşa”, a spus vicepreşedintele PNL Mangalia, Dorel Toma, pentru „Replica”.
De partea cealaltă, consilierul local Paul Foleanu (PSD) nici nu vrea să audă de corturi în oraş şi arată cu degetul spre cazarmele militare dezafectate. „Sunt total împotriva punerii la dispoziţie a unui teren pentru organizarea unui campus pentru 500 de imigranţi pe teritoriul municipiului Mangalia. Consider că Mangalia este staţiune turistică de interes naţional şi nu este locul ideal pentru a amplasa un astfel de campus. (…) Sunt suficiente unităţi militare dezafectate unde pot fi cazaţi în mod decent, adică într-o clădire, nu în corturi, că vine iarna.
Unde li se poate asigura hrana, o cantină civilizată, toalete, duşuri şi tot ce le trebuie pentru a trece această perioadă grea. Înţeleg că sunt oameni în nevoie, din acest motiv trebuie să avem mai multă grijă de ei, încât să-i punem în nişte corturi pe malul mării. Se venise cu o propunere undeva în parcarea de la Venus, adică fix la 200 de metri de mare. A început să plouă, bate vântul, se strică vremea, cred că o să le zboare corturile alea… e exclus pe teritoriul municipiului Mangalia un astfel de campus!”, a spus Foleanu, pentru „Replica”.

Replica

Primăria Mangalia anunţă distribuirea pachetelor alimentare

Reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială anunţă distribuirea pachetelor alimentare, în perioada 28-30 septembrie, în intervalul orar 09.00 – 16.00. Beneficiarii ajutorului de urgenţă, conform unor proiecte ale municipalităţii sunt pensionarii cu venituri mai mici de 829 lei/lună, persoane de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoanele cu dizabilităţi şi veteranii de război din localitate. Aceştia vor ridica pachetul cu alimente de la centrele de distribuţie de care aparţin, după cum urmează:
– Sala de Sport a Şcolii Generale nr.1, situată pe Str. Matei Basarab – (pensionari, persoane peste 60 de ani, fără venit, persoane cu dizabilităţi);
– Cantina Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu din Str. Negru-Vodă – (pensionari, persoane peste 60 de ani, fără venit, persoane cu dizabilităţi);
– Sala de Sport a Liceului „Callatis”, situat pe Str. Rozelor – (pensionari, persoane peste 60 de ani, fără venit, persoane cu dizabilităţi);
– Căminul C10 Neptun, din Str. Aleea Steagurilor, pentru aceeaşi categorie de persoane.
Pachetele aferente lunii septembrie conţin: un pui, o pungă de paste făinoase, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de făină, un kilogram de mălai.
De aceste ajutoare beneficiază 3.800 de pensionari cu venituri mai mici de 829 lei/lună, vârstnici de peste 60 de ani care nu realizează venituri, persoanele cu dizabilităţi, dar şi veteranii de război din localitate.

  Cuget Liber

Trei angajaţi ai Primăriei Mangalia, audiaţi în dosarul fostului primar Claudiu Tusac

Judecătorul Dan Iulian Năstase, preşedintele Secţiei Penale din Curtea de Apel Constanţa, a amânat, pentru finele acestei luni, dosarul în care Mihai Claudiu Tusac, fostul primar al municipiului Mangalia, a fost deferit Justiţiei pentru abuz în serviciu, în formă continuată, dar şi pentru conflict de interese, în formă continuată.
La termenul de ieri, în faţa instanţei au fost audiaţi trei angajaţi ai Primăriei Mangalia, care au declarat ceea ce cunoşteau despre prezenta cauză.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, iar alături de Tusac a mai fost deferit Justiţiei Laurenţiu Iulian Dumitraşcu, avocat în Baroul Tulcea. În sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, dar şi complicitate la conflict de interese, în formă continuată.
Conform rechizitoriului, „în perioada noiembrie 2010 – septembrie 2012, inculpatul Tusac Mihai Claudiu, în calitate de primar al municipiului Mangalia, a efectuat plăţi nelegale pentru un număr de 95 de contracte de asistenţă juridică, încheiate cu inculpatul Dumitraşcu Laurenţiu Iulian, deşi, în perioada respectivă, acesta din urmă era angajatul Primăriei municipiului Mangalia, fiind doar suspendat, la cerere, din funcţia de şef al Serviciului Juridic“.
„În baza acestor contracte, inculpatul urma să efectueze în beneficiul Primăriei municipiului Mangalia aceleaşi activităţi pe care le presta şi în calitate de funcţionar public, însă în schimbul unor remuneraţii de aproximativ 12 ori mai mari decât salariul. De menţionat este faptul că la baza efectuării plăţilor din fonduri publice către inculpatul Dumitraşcu Laurenţiu Iulian nu au existat niciun fel de documente justificative din care să rezulte că serviciile, a căror contravaloare a fost achitată, au fost efectuate şi recepţionate. Prin acţiunile sale, inculpatul Tusac Mihai Claudiu a provocat Primăriei municipiului Mangalia un prejudiciu de 437.879,98 de lei“, potrivit rechizitoriului.

 Ziua de Constanța