luni, 15 aprilie 2013

Vizită de studiu în Franţa a liceenilor de la „Callatis“

20 de elevi de la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia, însoţiţi de cinci profesori, au efectuat un schimb cultural de studiu la Liceul „Julie-Victoire Daubie”, din Argenteuil, Franţa.
Schimbul cultural este prilejuit de participarea elevilor la a treia ediţie a proiectului internaţional „Martor la tradiţii”, ai cărui parteneri internaţionali sunt şase şcoli din Portugalia, Cap Verde, Turcia, Bulgaria şi Franţa.
 Fiecare îşi propune promovarea valorilor culturale, a tradiţiilor şi obiceiurilor din ţările pe care le reprezintă, oferind ocazia elevilor să se cunoască şi să lege prietenii.
Coordonatorii proiectului, prof. Vianora Avădănei şi prof. Ra-mona Buzea, spun că elevii Liceului „Callatis” au fost adevăraţi ambasadori ai României, de-monstrând prin comportamentul lor că educaţia primită în familiile şi în şcolile româneşti este la acelaşi nivel cu educaţia primită de elevi în orice ţară europeană.
Elevii din Mangalia au fost primiţi în familiile elevilor din Franţa, iar profesorii Liceului „Callatis” au primit felicitări atât de la părinţii acestora, cât şi de la profesorii Liceului „Julie-Victoire Daubie”, care au fost plăcut impresionaţi să afle atâtea despre România, o ţară despre care nu cunoşteau informaţii decât cel mult din presa din Franţa.
Vizita de studiu continuă o tradiţie a liceului, începută anul trecut cu o vizită reciprocă cu Liceul „Gurlek Nakipoglu” din Istanbul, Turcia, şi urmată de alta, anul viitor, cu un schimb cultural cu un liceu din localitatea Pomezia, Italia.
În perioada 14-19 aprilie, elevii români urmează să primească vizita elevilor din Franţa.

cuget liber.ro

Studenţii la Drept din Bucureşti, mai buni decât cei de la Cambridge, Oxford sau Columbia Law School

O echipă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a obţinut locul I pentru cele mai bune memorii scrise la concursul de procese simulate „Philip C. Jessup”, desfăşurat recent în SUA, la Washington, DC. Prin această performanţă, studenţii români de la UB au surclasat studenţi la Drept de la universităţi de prestigiu din lume, precum Cambridge, Oxford sau Columbia Law School.

O echipă de studenţi ai Facultăţii de Drept a Universității din București a obţinut premiul „Alona E. Evans”, locul I, pentru cele mai bune memorii scrise la concursul de procese simulate „Philip C. Jessup”, desfăşurat recent în SUA, la Washington, DC.
Concursul internaţional de procese simulate „Philip C. Jessup” este cea mai prestigioasă competiţie de drept internaţional public din lume.
Echipa formată din studenţii la Drept de la Universitatea din Bucureşti a obţinut cel mai mare punctaj cumulat al memoriilor redactate pentru reclamant, respectiv pentru pârât, depăşind prin această performanţă studenţii de la Cambridge, Oxford sau Columbia Law School.
Rundele internaţionale ale concursului s-au desfăşurat la Washington, DC, Statele Unite ale Americii, în perioada 31 martie – 7 aprilie 2013, sub coordonarea International Law Students Association şi White & Case.

Echipa câştigătoare a fost formată din Viorel Chiricioiu (student în anul III la Drept la UB), Dragoş-Mihai Ghiţă (student în anul III la Drept la UB), Cezara-Laura Grama (studentă în anul IV la Drept), Elena-Laura Lupu (studentă în anul III la Drept la UB) şi Victor-Iulian Maier (student în anul III la UB) şi a fost coordonată de Ion Gâlea.
Studentul Viorel Chiricioiu a obţinut și premiul special oferit de International Law Institute pentru Best Non-Native Speaker (cel mai bun orator din competiţie).

economica.net

Încep LICITAŢIILE pentru ÎNCHIRIEREA PLAJELOR

Cu numai două săptămâni înainte de deschiderea oficială a sezonului estival, Administraţia Bazinală de Apă "Dobrogea Litoral" (ABADL) anunţă demararea procedurilor pentru închirierea sectoarelor de plaje care nu se află, în prezent, în exploatarea niciunui agent economic. În cursul zilei de miercuri, 10 aprilie, ABADL a afişat pe site-ul instituţiei anunţul de demarare a licitaţiilor pentru transmiterea dreptului de folosinţă a plajei Mării Negre. 

Procedura aplicată pentru atribuirea contractului de închiriere a sectorului de plajă este licitaţia publică. Contractul de închiriere poate fi pe unul sau două sezoane estivale. Caietul de sarcini se poate procura de la sediul Administraţiei Bazinale de Apă "Dobrogea-Litoral" - Biroul Mecanism Economic şi Sinteze Economice, str. Mircea cel Bătrân nr. 127. Preţul unui caiet de sarcini este de 250 de lei (TVA inclus). 

Ofertele pentru licitaţie se pot depune la secretariatul ABADL. Data limită de depunere a ofertelor, redactate în limba română, este de 19 aprilie 2013, ora 16,00. Deschiderea ofertelor va avea loc la sediul ABADL în perioada 20 - 23 aprilie. Durata de valabilitate a ofertelor este de 60 de zile de la data deschiderii acestora. 

Cine poate participa la licitaţie 

Potrivit Ordinului ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru aprobarea instrucţiunilor privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice pentru atribuirea contractelor de închiriere a plajei Mării Negre, la licitaţie pot participa operatori economici care adminis-trează structuri de primire turistice, proprietari ori administratori de ansambluri rezidenţiale care desfăşoară activităţi de turism, operatori economici care desfăşoară activităţi de divertisment, agrement şi / sau sportive. De asemenea, se pot înscrie autorităţile administraţiei publice locale care pot încheia contracte de închiriere cu titularul dreptului de administrare a plajelor pentru perioada unuia sau mai multor sezoane estivale. Mai multe persoane juridice au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comună, fără a fi obligate să îşi legalizeze din punct de vedere formal asocierea.

Pe lângă condiţiile financiare, firma care doreşte să închirieze un sector de plajă trebuie să nu fie datoare la stat şi să aibă obiecte de activitate legate de turism sau organizări de evenimente de divertisment ori sportive. Preţurile se regăsesc în caietul de sarcini şi diferă în funcţie de zona unde se află plaja şi pot pleca de la 1 leu până la peste 10 lei pe metrul pătrat. Cele mai scumpe plaje sunt cele din Mamaia, unde, vara trecută, s-a plătit chiar peste 10 lei pentru metrul pătrat de nisip închiriat. În porţiunile care nu sunt foarte căutate şi unde vin mai puţini turişti, preţul a fost de 2-3 lei pe mp. O parte destul de însemnată din plaje este în continuare în exploatare, numeroase contracte de anul trecut fiind încheiate pe două sezoane estivale, inclusiv pentru 2013. 

Astăzi va fi făcută publică lista sectoarelor disponibile 

Pe lista sectoarelor propuse se vor regăsi zone din Năvodari şi sudul litoralului, inclusiv Vama Veche, 2 Mai, unde plajele concesionate au fost destul de puţine. În cazul în care nu vor fi oferte suficiente pentru anumite sectoare, licitaţiile vor fi reprogramate, fiind necesare minimum două oferte eligibile pentru a putea fi adjudecată licitaţia. Lista completă a sectoarelor de plajă scoase la licitaţie pentru anul acesta o puteţi găsi, începând de astăzi, pe site-ul Administraţiei Naţionale "Apele Române", în secţiunea Administraţia Bazinală de Apă "Dobrogea Litoral" - Licitaţii.
 
Preluare cugetliber.ro

Înarmaţi-vă cu mătură, făraş şi pungi! Consilierii au decis: cine nu strânge fecalele câinelui scos la plimbare riscă amenzi de 600 de lei

Cu toate că, timp de ani de zile, Mangalia a avut un regulament al animalelor de companie, dar şi al celor fără stăpân, consilierii locali din actuala legislatură au decis să întocmească şi să aprobe un act cu totul nou şi, spun ei, mult mai bun si mai complet decât anteriorul. Asaltaţi de zecile de reclamaţii de la primărie venite atât din partea localnicilor muşcaţi de maidanezi, dar şi din partea reprezentanţilor ONG-urilor protectoare ale câinilor fără stăpân, consilierii locali au întocmit şi aprobat „Regulamentul de gestionare a populaţiei canine din municipiul Mangalia“.
Scopurile acestuia privesc estimarea populaţiei canine; individualizarea şi înregistrarea câinilor de pe raza Mangaliei; supravegherea habitatelor şi controlul reproducţiei prin sterilizare; controlul circulaţiei şi vânzării; capturarea, transportul, adăpostirea, deparazitarea şi vaccinarea sau eutanasierea; programe de educaţie şi informare pentru cetăţeni.
Potrivit ideilor consilierilor, dacă sunteţi fericitul posesor al unuia sau mai multor căţei de companie, trebuie să aveţi, obligatoriu, minimum 18 ani. Tot obligatoriu, trebuie să le asiguraţi prietenilor necuvântători un adăpost corespunzător, hrană şi apă, îngrijire şi atenţie, asistenţă medicală şi posibilitatea de mişcare suficientă. Tot în calitate de proprietar al unui animal de companie, trebuie să deţineţi un carnet de sănătate, cu vaccinurile şi rapelurile la zi. Pentru a face cunoscut numărul de animale pe care le aveţi vă puteţi adresa Centrului de Informaţii Cetăţeni (CIC), din cadrul primăriei, de unde puteţi procura şi „declaraţia deţinătorului de animale de companie“.
O noutate a regulamentului: este obligatoriu ca, pe carnetul de sănătate, proprietarul să aplice şi… fotografia animalului! Fără carnetul de sănătate cu toate amănuntele puse la punct, riscaţi o amendă de la 200 de la 400 de lei.
Revendicarea unui câine în afara campaniilor de sterilizare gratuite – 507 lei. Câinii prinşi „la nuntă“ se taxează, in plus, cu 250 de lei
Cel puţin jumătate plus unul dintre vecinii de scară trebuie să îşi dea acordul, pentru a vă putea păstra, în apartament, animalul de companie. Altminteri, riscaţi o sancţiune cuprinsă între 300 şi 600 de lei. Şi cam tot atât veţi achita la primărie în cazul în care nu veţi strânge „resturile“ căţelului de pe spaţiul public. În noul regulament, proprietarii de patrupede de companie sunt obligaţi să poarte asupra lor pungi, mănuşi de unică folosinţă şi măturică plus făraş, cu care să strângă excrementele căţeilor, pe care aceştia, de foarte multe ori, le „plantează“ pe trotuare sau în locurile de joacă ale copiilor. După ce curăţă în urma câinelui, proprietarii sunt obligaţi să arunce reziduurile la gunoi.
Alte prevederi ale Regulamentului de gestionare a populaţiei canine din municipiul Mangalia fac referire la sterilizarea câinilor metişi aflaţi în proprietate. Primăria sterilizează, gratuit, în baza numărului de înregistrare al cererii de deţinător de animal de companie, orice căţel metis, aflat în proprietate. În schimb, în perioada în care nu se desfăşoară campania de castrare gratuită, orice sterilizare solicitată, ca urmare a revendicării, Serviciului de gestionare al câinilor fără stăpân, se va taxa triplu faţă de tariful aprobat de consilieri, adică 507 lei! Mai mult, „revendicarea unui animal capturat din haitele formate în cadrul <<nunţilor>> (ritualuri de împerechere), în afara campaniei de sterilizare gratuită, se va taxa, suplimentar, cu 250 de lei.
„Taxa de disconfort“ – 200 de lei
„Taxa de disconfort“, în valoare de 200 de lei, va fi încasată de primărie de la proprietarii ce au, în apartament sau în curte, mai mult de doi câini. Nedeclararea numărului de câini deţinuţi, neplata „taxei de disconfort“, odată cu plata taxelor şi impozitelor anuale, va fi sacţionată contravenţional. Tot cu amendă se vor alege şi iubitorii de animale ce le-au amenajat acestora adăposturi improvizate pe domeniul public sau care „păstoresc“ căţei pe lângă blocuri. Valoarea sancţiunii este cuprinsă între 400 şi 800 de lei, câinii urmează să fie luaţi la Biobază, iar adăposturile confiscate.
Accesul animalelor de companie în Portul Turistic, în locurile de joacă pentru copii şi pe plajă (în timpul sezonului estival) este interzis, în caz contrar proprietarul urmând să achite amenzi cuprinse între 300 şi 600 de lei.
Nu bruscaţi hingherii, riscaţi 600 de lei amendă!
Autorii noului regulament s-au gândit şi la siguranţa echipelor de ecarisaj. Aşa că au prevăzut, în noul act, că încercările de „intimidare sau orice alte activităţi ce au drept scop perturbarea sau blocarea bunei desfăşurări a acţiunilor întreprinse de angajaţii Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân“ să fie amendate cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei. În plus, „se recomandă ca locuitorii municipiului Mangalia să dea dovadă de spirit civic şi să sprijine eforturile făcute de municipalitate pentru un oraş curat“.
Suntem, de asemenea, asiguraţi, de totala transparenţă a funcţionării Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, organism ce ar urma să consulte cetăţenii, asociaţiile de proprietari, patronatele, autorităţile sanitar-veterinare şi asociaţiile pentru protecţia animalelor, de cursul activităţii sale.
Căţeilor luaţi de pe stradă şi duşi la Biobază ar urma să li se asigure hrana (în funcţie de vârstă) pe parcursul găzduirii. Capturarea, adăpostirea, vaccinarea, deparazitarea, sterilizarea, adopţia, returnarea în teritoriu şi eutanasierea se pot efectua şi în prezenţa reprezentanţilor societăţilor de protecţie a animalelor, în cazul în care aceştia solicită acest lucru. Este interzisă „folosirea cadavrelor animalelor eutanasiate pentru piele, grăsime, carne, făină proteică şi alte produse“. Singurele patrupede ce urmează să fie sacrificate – în mod „nedureros“ – sunt cele ce suferă de boli incurabile, boli cronice transmisibile de la om şi animale, cele agresive şi cele senile.
editiadesud.ro

APIA va functiona in cladirea Casei de Pensii Mangalia

Inaugurat în vara lui 2008, după ce, timp de luni de zile, a fost supus unui proces asiduu de renovare (este vorba despre o casă tipic dobrogeană, de la începutul secolului trecut, ce ajunsese în paragină), sediul Casei de Judeţene Pensii, Punct de Lucru Mangalia, va găzdui în curând şi filiala locală a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA).
Potrivit unui proiect aprobat de consilierii locali, două dintre cele trei camere aflate în imobilul de pe strada Delfinului nr. 6, vor trece din administrarea Casei de Pensii în cea a APIA. Două sunt motivele ce au stat la baza deciziei consilierilor: pe de o parte, Casa de Pensii, filiala Mangalia, nu funcţionează decât o singură zi pe săptămână şi, pe de altă parte, biroul APIA (aflat tot pe strada Delfinului, la mansarda clădirii Serviciului Social şi Poliţiei Locale), îşi derulează activitatea într-o încăpere de 28 de metri pătraţi, spaţiu insuficient pentru volumul mare de lucru. Biroul APIA Mangalia preia problemele şi cererile a peste 800 de femieri, din Mangalia, 23 August, Pecineaga, Tuzla, Costineşti, Albeşti şi Limanu.
Casa de Pensii, filiala Mangalia, deserveşte circa 6.000 de pensionari din Mangalia şi comunele arondate.

Editia de Sud

Şantierele navale din Mangalia vor fi privatizate. Cine le cumpără?

Ministerul Economiei pregăteşte un val de privatizări. Începutul va fi făcut cu şantierele navale din Mangalia, a anunţat ministrul Varujan Vosganian.
În municipiul din sudul litoralului românesc, statul român este acţionar majoritar la Şantierul Naval Mangalia şi Şantierul Naval „2 Mai”. Primul s-a născut în 1956, ca unitatea de construcţii şi reparaţii navale. Până în anul 2000, a funcţionat în subordinea Ministerului Apărării. La scurt timp după trecerea la Ministerul Industriei, Şantierul Naval Mangalia a intrat într-un declin continuu, care s-a acutizat după preluarea companiei de către AVAS. Ajuns în pragul falimentului, şantierul a fost pasat, în final, la Ministerul Economiei.
De-a lungul timpului, au existat câteva tentative de privatizare eşuate.
Plin de datorii, cu o dotări neperformante şi organizare proastă, şantierul a funcţionat ani la rând în pierdere. În octombrie 2008, cu mare pompă, a fost lansată asocierea în participaţiune cu firma germană Lürssen Lar Investment GmbH, parte a Grupului Lürssen. Datele de bilanţ financiar demonstrează că parteneriatul româno-german nu i-a priit prea mult Şantierului Naval Mangalia.
Veniturile totale ale şantierului au avut o evoluţie sinuoasă. De la 563 mii lei, în 2001, au crescut până la 10,763 milioane lei, în 2004. Apoi, au scăzut constant, ajungând la 564 mii lei, în 2010, pentru a urca la 8,594 milioane lei în 2011. În intervalul 2001 – 20011, forţa de muncă a scăzut de la 550 la 13 angajaţi.
Din 2004 până în 2010, Şantierul Naval Mangalia a încheiat bilanţul cu pierderi între 1,14 milioane lei şi 5,18 milioane lei pe an. În anul 2011, compania a înregistrat un profit modest, de 434 mii de lei.
La sfârşitul anului 2011, unitatea avea un capital social de 5.276.010 lei, active în valoare de 5.777.287 lei, datorii de 17.750.169 lei şi creanţe de 1.536.909 lei. Totalul capitalurilor era negativ şi însuma 9.811.173 lei.
Cine ar fi interesat să cumpere şantierul, acum, când piaţa construcţiilor şi reparaţiilor navale e atât de proastă? Poate fi vorba de Lürssen Lar Investment GmbH. Germanii cunosc potenţialul unităţii şi o pot cumpăra la un preţ bun pentru ei.
Cazul Şantierului Naval „2 Mai” este total diferit. Statul, prin Ministerul Economiei, deţine 93,8878% din capitalul social al unităţii, restul de 6,1122% aparţine acţionarilor minoritari, persoane fizice. Obiectul principal de activitate al companiei constă în administrarea participa-ţiilor la compania mixtă româno-coreeană „Daewoo – Mangalia Heavy Industries” (cota de 49% din acţiuni). În secundar, desfăşoară şi alte activităţi, precum:
- administrarea terenului pe care îşi desfăşoară activitatea DMHI;
- fabricarea de elemente din metal şi comerţ cu ridicata, în cooperare cu firme private.
Vă reamintim că „Daewoo – Mangalia Heavy Industries” (DMHI) a luat naştere, oficial, la data de 14 februarie 1997, printr-un joint-venture între concernul „Daewoo“ (în prezent Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co., numărul trei mondial în construcţia de nave) şi Şantierul Naval „2 Mai” Mangalia. Sud-coreenii au intrat în asociere cu 53 milioane de dolari, din care mare parte sub formă de know-how, şi deţin 51% din acţiuni. Aportul de capital social al statului român a fost şantierul naval propriu-zis (mai puţin terenul, în suprafaţă de 793.274 mp, evaluat la 50,92 milioane dolari, la acea dată), pentru care a primit 49% din acţiuni.
La puţin timp de la asociere, statul român a uitat „culoarea dividendelor” de la DMHI. Ultima dată, le-a primit în 2004. De atunci şi până astăzi, compania mixtă româno-sud coreeană a înregistrat pierderi an de an.
SN „2 Mai” este o companie profitabilă. De pe urma ei statul român şi acţionarii minoritari au încasat, în anii de criză, dividende mai mari decât în perioada de creştere economică, respectiv: în 2008 – 23.522 lei, în 2009 – 89.912 lei, în 2010 – 625.960 lei, în 2011 – 847.561 lei.
Evoluţia companiei este surprinzătoare, în comparaţia cu rezultatele financiare ale DMHI.
De-a lungul timpului, partenerul sud-coreean s-a oferit, în mai multe rânduri, să cumpere cei 793.274 mp de teren, de la SN „2 Mai”, dar a fost refuzat. În loc să vândă terenul care îi aduce un venit sigur, din chiria plătită de DMHI, partea română le-a cerut partenerilor să cumpere pachetul de 49% de acţiuni, care nu-i mai aduce dividende, de ani de zile. Discuţiile au bătut pasul pe loc, fără să se ajungă la vreun rezultat.
Dar dacă statul român nu vinde terenul pe care îl ocupă DMHI, ar putea să vândă compania care îl deţine, respectiv pachetul de 93,8878% de acţiuni de la SN „2 Mai”. Pentru el, o astfel de afacere ar fi mult mai interesantă, mai profitabilă. Rămâne de văzut dacă la o astfel de privatizare s-a gândit ministrul Economiei.

  Preluare Cuget Liber

Consilierii au aprobat subventia de transport pentru Seaside Tour, dar si majorarea capitalului social al Goldterm SA

Reuniţi într-o şedinţă de îndată în holul primăriei, consilierii locali au votat, în unanimitate, proiecte precum „Aprobarea subvenţiei de transport public acordată de la bugetul local şi rezultată în urma negocierii purtate de operatorul de transport titular al contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de persoane (S.C. Seaside Tours SRL)“ dar şi „Aprobarea majorării capitalului social al S.C. GOLDTERM S.A. Mangalia“.
Totodată, aleşii au decis cine va reprezenta Mangalia în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanţa – Cătălin Cornaci, directorul A.D.P.P. Mangalia, în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL – Lucian Nechita, membru al BPL al PNL, alături de reprezentantul urbei în Adunarea Generală a Membrilor CCINA – Mihaela Ariciu, membru al BPL al PSD.
Consilierii şi-au dat acordul de principiu pentru realizarea unei staţii PECO aparţinând SC Dia Litoral SRL, dar şi un vot pro pentru radierea dreptului de proprietate al primăriei pe o suprafaţă de circa un hectar, ce trece, astfel, în proprietatea Ministerului Apărării. Ministerul oferise, în urmă cu mai mulţi ani, dreptul de proprietate a peste 100 de hectare primăriei Mangalia, iar, în prezent, pe suprafaţa solicitată înapoi urmează, se pare, să fie derulată o investiţie NATO de 3 milioane de euro.

editiadesud.ro