duminică, 25 octombrie 2015

Spitalul Judeţean Constanta a scos la concurs 21 de posturi vacante

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Constanta organizează concurs pentru ocuparea a 21 de posturi vacante, după cum urmează:

    2 posturi infirmieră – Secţia Chirurgie Plastică,
    2 posturi infirmieră – Secţia Neonatologie,
    1 post infirmieră – Secţia Chirurgie Cardiovasculară,
    1 post infirmieră – Secţa TBC Osteoarticular Agigea
    1 post infirmieră – Secţia Neurochirurgie
    1 post infirmieră – Secţia Medicală 2
    2 posturi brancardier – UPU SMURD
    1 post brancardier – Secţia Ortopedie Traumatologie
    1 post îngrijitoare – Secţia Pediatrie
    1 post îngrijitoare – Laborator Explorări Funcţionale
    1 post îngrijitoare – Secţia DV
    1 post îngrijitoare – Laborator BFT Eforie Sud
    2 posturi îngrijitoare – Secţia Pneumologie Agigea
    1 post îngrijitoare – Bloc Operator Urologie
    1 post îngrijitoare – Bloc Operator Chirurgie Cardiovasculară
    1 post îngrijitoare – Secţia Chirurgie Cardiovasculară
    1 post îngrijitoare – Sectia Neurochirurgie

Dosarele pot fi depuse până pe data de 17.11.2015. Acestea vor fi analizate până pe data de 19.11.2015.

Proba scrisă se va desfăşura pe 23.11.2015, ora 10.00, iar reziultatele vor fi afişate în aceeaşi zi, la ora 14.00.
Proba interviu este programată pentru data de  25.11.2015, ora 9.00, urmând ca rezultatele să fie afişate a doua zi, pe 26 noiembrie.

Şantierul Naval Constanţa are doi directori noi

Consiliul de Administraţie al Şantierului Naval Constanţa SA, cu unanimitate de voturi, a hotărât o serie de schimbări în cadrul firmei,  potrivit Monitorului Oficial cu numărul 5905.

În temeiul prevederilor Legii nr. 31/1990, Consiliul de Administraţie deleagă conducerea executivă a societăţii unui număr de şase directori, persoane fizice, prin completarea cu două persoane, începând cu data de 1 octombrie 2015. Prin urmare, Magdalena-Violeta Putinei, domiciliată în Constanţa, va avea funcţia de Director Resurse Umane şi Cristel Popescu, de asemenea din Constanţa, va deţine funcţia de Director HSEQ.

Având în vedere că mandatele persoanelor Radu-Cătălin Rusen, Victor Teodosescu, Modin Asan şi Elena Socianu expiră la data de 30 septembrie 2016, în conformitate cu prevederile statutului societăţii şi a Legii nr. 31/1990, durata mandatelor de director al Violetei-Magdalena Putinei şi al lui Cristel Popescu vor fi egale cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului celorlalţi directori, respectiv până la data de 30 septembrie 2016.

Potrivit surse citate, Minodora Preda, consilier juridic, a primit sarcina de a înregistra la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa contractele de mandat ale persoanelor menţionate. De asemenea, reprezintă societatea şi efectuează formalităţile pentru executarea deciziilor luate.

ziua de constanta.ro

Piesa „O noapte furtunoasă” se joacă la Mangalia

Miercuri, 11 noiembrie, la Casa de Cultură din Mangalia se va juca la spectacolul „O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale. Piesa de teatru celebră este pusă în scenă de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” şi Teatrul de Păpuşi „Guliver” din Galaţi.
Spectacolele vor începe de la ora 17.30 şi 19.00. Preţul unui bilet este 12 lei.
Sunt aşteptaţi, în special, elevii de gimnaziu şi liceu, dar şi iubitorii de teatru de toate vârstele.

editiadesud.ro

Ziua Armatei Române, sărbătorită în Piaţa Republicii


Garnizoana Mangalia şi Primăria din localitate au organizat, astăzi, un ceremonial militar şi religios cu ocazia Zilei Armatei Române. Comandantul Garnizoanei Mangalia, cmdr. Petrică Pârvu, a omagiat militarii căzuţi pe câmpurile de bătălie: „Preţul plătit de România în cel de al Doilea Război Mondial a fost unul dureros: peste 200.000 de morţi, răniţi, prizonieri şi invalizi de război, dintre care 92.000 au fost ostaşi. Anul acesta sărbătorim 70 de ani de la încheierea acestui război, 70 de ani de pace, departe de ororile care au marcat întreaga omenire. Guvernul României a stabilit ca, 2015, să fie Anul Veteranilor de Război. Doresc, pe această cale, să transmit urările de sănătate şi preţuire celor 20.000 de veteran de război, celor 760 de văduve de război şi celor 102.000 văduve de veterani. Armata este una dintre instituţiile care şi-au definit menirea, aceea de a fi în slujba poporului. Fidelă misiunilor încredinţate – apărarea independenţei, a suveranităţii teritoriale şi naţionale – oastea ţării a învins duritatea vremurilor şi a făurit oameni cu caractere puternice”, a declarat, celor prezenţi în Piaţa Republicii, cmdr. Petrică Pârvu.
Oficialităţi ale administraţiei locale din Mangalia, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Forţelor Navale, membri ai asociaţiilor şi ligilor de marină, cadre militare în rezervă şi retragere, partide politice şi elevi ai instituţiilor de învăţământ din localitate, au depus, în continuare, câte o coroană de flori în amintirea eroilor militari.
În încheierea festivităţilor, Garda de Onoare a defilat prin Piaţa Republicii, în aplauzele locuitorilor Mangaliei ce au fost alături de soldaţii Garnizoanei.

Pentru că lucrează doar vara, mii de mangalieni neasiguraţi plătesc sume uriaşe la internarea în spital!

Cum, la Mangalia, găsirea unui loc de muncă este aproape imposibilă, mai ales în perioada rece a anului, mii de cetăţeni lucrează doar în perioada sezonului estival. De cele mai multe ori, angajatorii nu le încheie contracte de muncă, astfel că personalul lucrează la negru. Sezonierilor li se adaugă persoanele care lucrează cu ziua, dar şi cele care au terminat perioada de şomaj şi au rămas acasă, pentru că nu şi-au găsit vreun job.
Aşa se face că s-a ajuns ca mii de oameni să aibă eticheta de neasiguraţi, iar situaţia se complică dacă se îmbolnăvesc. În afara cazurilor urgente, pacienţii ajunşi la spital sunt nevoiţi să plătească sume astronomice spitalului pentru serviciile medicale de care beneficiază.
Potrivit managerului Spitalului Municipal Mangalia, dr. Liviu Mocanu internarea, tratamentului sau, în cazuri grave, intervenţia chirurgicală valorează între 300 şi 2.500 de lei, în funcţie de afecţiunea suferită. O noapte de „cazare” în spital costă în jur de 300 de lei, la care se adaugă contravaloarea medicamentelor prescrise.
Fie din neştiinţă, lipsă de bani sau ignoranţă persoanele neasigurate nu fac nimic pentru a îndrepta situaţia delicată în care se află. Cadrele medicale trag un semnal de alarmă şi îi sfătuiesc să facă un efort minim financiar şi să plătească timp de 6 luni contribuţia pentru asigurările de sănătate, ce are o valoare mult mai mică decât tariful practicat de unitatea sanitară pentru tratamentul oferit. Banii se pot plăti şi la Administraţia Financiară Mangalia care îi transferă în contul Casei Judeţene de Asigurări Constanţa. Astfel, cei în cauză devin asiguraţi şi pot beneficia de reţete, internare, tratamente etc. astfel să nu mai scoată din buzunare banii pe care oricum nu îi deţin, ci îi împrumută de la rude pentru a se însănătoşi. „Există foarte mulţi neasiguraţi la Mangalia, însă nimeni nu ia vreo măsură şi nici nu se îngrijorează decât atunci când se îmbolnăvesc. Dacă ajung la secţia de Urgenţe, primesc un pachet minimal, nu sunt operaţi şi nici nu li se fac investigaţii complexe decât contracost. Totuşi, România practică o medicină umană, în sensul că încă sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale ori trataţi gratuit destui bolnavi fără posibilităţi materiale. În străinătate, însă, dacă nu eşti asigurat, cadrul medical nici nu pune mâna pe stetoscop! Când ajung la noi, le tot spunem să-şi plătească măcar asigurarea de sănătate, dar numai un procent redus o şi fac”, a precizat dr. Liviu Mocanu.

editiadesud.ro

România trece în acest weekend la ora de iarnă

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de iarnă, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că duminică 25 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.
Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 25 octombrie. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 24 spre 25 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de iarnă.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale are loc tot în 25 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.
România se află în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.
Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

editiadesud.ro

Primarul din Techighiol, reţinut pentru luare de mită!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la data de 23.10.2015, ora 17:45, până la data de 24.10.2015, ora 17:45, a inculpatului STAN ADRIAN, primar al orașului Techirghiol, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În perioada 2013 – 2015, inculpatul Stan Adrian, în calitate de primar al orașului Techirghiol, a primit în mai multe rânduri de la un om de afaceri (denunțător în cauză) sume de bani, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, privind executarea unui contract de execuție lucrări.
La data de 13 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a pretins de la omul de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul aceluiași contract și achitate de Primăria orașului Techirghiol.
În baza acestei înțelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Inculpatului Stan Adrian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca, la data de 24 octombrie 2015, să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

editiadesud.ro