Primarul Mangaliei Cristian Radu
consideră justă şi oportună decizia reprezentantului Guvernului în
teritoriu, Eugen Bola, prin care a atacat în contencios administrativ
HCL nr. 519/18.12.2013 privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale
pentru anul financiar 2014. Edilul municipiului Mangalia este de părere
că un astfel de proiect de hotărâre trebuie analizat, ţinându-se cont de
angajamentele de plată necesare dezvoltării economice şi sociale ale
oraşului. “În calitate de primar şi ordonator principal de credite, eu
mi-am dorit foarte tare să menţinem taxele şi impozitele locale la
nivelul anului trecut, deoarece, astăzi, nu ne permitem o reducere a
tuturor taxelor, atât timp cât nu există un echilibru bugetar şi avem de
susţinut un împrumut contractat în anul 2006, cu scadenţă în anul 2027,
un leasing pentru aparatura spitalului, la care se adaugă alte
împrumuturi de la Ministerul de Finanţe pentru a achita o parte a
datoriilor privind lucrări şi servicii contractate de fostele
administraţii locale”, a declarat edilul Radu Cristian. Precizăm că,
respectiva hotărâre a fost iniţiată de edilul Cristian Radu, în baza
documentaţiei economice prezentate de către Direcţia Generală Economică
din cadrul aparatului de specialitate al primarului Mangaliei. Cu toate
acestea, în cadrul şedinţei ordinare din luna decembrie a anului trecut,
membrii CL au adus unele amendamente proiectului de hotărâre atât în
ceea ce priveşte diminuarea taxelor şi impozitelor locale, cât şi
eliminarea unor taxe speciale, datorate de către agenţii economici.
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu