Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în
apropierea frontierei un bărbat născut în Palestina, care intenţiona să
iasă ilegal din ţară spre R. Bulgaria, prin traversarea „zonei verzi”.
În data de 31.01.2015, în jurul orei 16.15, poliţiştii de frontieră
din cadrul Grup Nave Mangalia au desfăşurat, în baza unei informaţii, o
acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în zona de
competenţă.
Astfel, în apropierea localităţii de frontieră Coroana din judeţul
Constanţa, au depistat un bărbat care se deplasa pe jos spre frontieră.
Deoarece nu îşi justifica prezenţa în zonă şi nu vorbea limba română,
persoana în cauză a fost condusă la sediul G.N. Mangalia pentru
cercetări.
Din verificări s-a stabilit că bărbatul se numeşte O.A. ALI, are
vârsta de 22 de ani, este născut în Palestina şi avea asupra sa un
document temporar de identitate eliberat de Inspectoratul General pentru
Imigrări, fiind solicitant de azil în România.
Din declaraţia persoanei a rezultat faptul că acesta dorea să ajungă
în R. Bulgaria, unde de asemenea intenţiona să solicite azil.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare
pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de ieşire în ţară prin
trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi
sancţionată de art. 32, alin. 1 raportat la art. 262, alin. 1 din Codul
Penal.
Mai mult pe editiadesud.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu