DATORII
Responsabilitatea administrării de către Primăria Mangalia a serviciului
de termoficare, prin societatea Goldterm, apasă greu pe umerii
administraţiei locale, care depune eforturi financiare pentru a furniza
apă caldă şi căldură la parametri normali. Numai că osteneala
administraţiei locale nu este susţinută şi de unii locuitori, care au
acumulat datorii foarte mari la plata utilităţilor. Şi asta în
condiţiile în care locuitorii din Mangalia plătesc unul dintre cele mai
mici preţuri pentru gigacalorie. Directorul Goldterm, Dan Georgescu, a
declarat că nu este o situaţie generală la nivelul întregului oraş, ci
una care se înregistrează la 18 asociaţii de proprietari, însumând 22 de
blocuri, care au acumulat restanţe în valoare de 2,3 milioane de lei.
„Această sumă reprezintă facturile neachitate pentru lunile noiembrie şi
decembrie 2013, în condiţiile în care s-a emis deja şi factura pentru
luna ianuarie. Din ceile2,3 milioane de lei, două milioane de lei
reprezintă factura pentru luna decembrie, iar 300.000 de lei – factura
pentru noiembrie”, a spus Georgescu.
PERICOL
Directorul Goldterm le atrage atenţia celor aproximativ 400 de familii
din cele 22 de blocuri să-şi achite debitele până la finele acestei
luni, pentru a evita sistarea furnizării agentului termic. „Vom opri
furnizarea agentului termic la scările de bloc sau blocurile care
înregistrează creanţe, pentru că nu este normal să sufere toţi membrii
asociaţiei”, a spus Georgescu. În altă ordine de idei, Dan Georgescu a
afirmat că, în această săptămână, Autoritatea Naţională de Reglementare
pentru Serviciile Comunitare va lua în discuţie propunerea
administraţiei de la Mangalia de reducere a preţului de facturare a
energiei termice de la 540 la 440 de lei. Această micşorare vine în
condiţiile în care, luna trecută, consilierii locali din Mangalia au
decis reducerea preţului de facturare a energiei termice către populaţie
de la 295 de lei la 240 de lei. Potrivit hotărârii, noul preţ al
gigacaloriei este valabil de la 1 ianuarie 2014. „Hotărârea vine în
ajutorul populaţiei cu o situaţie materială precară, iar reducerea a
fost posibilă datorită racordării centralelor termice la reţeaua de
gaz“, a spus viceprimarul Bogdan Maganu. În plus, acesta a declarat că
hotărârea mai prevede o diminuare şi mai drastică a preţului de
facturare a gigacaloriei, care ar urma să intre în vigoare de la 1
noiembrie, preţul urmând să scadă de la 240 de lei la 200 de lei.
Telegraf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu