Comunicat de presă
La sfârşitul anului trecut,
consilierii locali au adoptat în cadrul unei şedinţe ordinare, un
proiect de hotărâre, care se referă la aprobarea schemei de ajutor de
minimis pentru agenţii economici din Mangalia. Potrivit HCL nr.
520/18.12.2013, societăţile comerciale/cooperatiste, care au calitatea
de contribuabili ai bugetului local sunt scutite de la plata majorărilor
de întârziere şi penalităţilor aferente impozitelor şi taxelor locale,
dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiţii cuprinse în cadrul schemei
şi a procedurii de aplicare. Astfel, agenţii economici, care achită
integral, până la 31 martie, debitele restante, inclusiv debitul din
prima scadenţă a anului în curs, vor fi scutiţi de la plata majorărilor
şi penalităţilor de întârziere. Prezenta schemă de minimis se aplică în
perioada 01.01.2014 – 31.03.2014, scutirea operând pentru
majorările/penalităţile aferente obligaţiilor principale, stinse până la
31 martie, a.c. Majorările/penalităţile de întârziere pentru care se
acordă ajutorul de minimis sunt cele aferente impozitelor, taxelor,
chiriilor, redevenţelor şi altor venituri la bugetul local, calculate în
limita termenului de prescripţie prevăzut de actele normative în
vigoare. Conform aceluiaşi act normativ, dacă societatea
comercială/cooperatistă are mai multe tipuri de obligaţii la bugetul
local şi face plata integrală numai pentru un anumit impozit sau taxă,
scutirile de la plată se vor aplica, în mod corespunzător, numai pentru
majorările de întârziere, aferente respectivului venit bugetar. Pentru a
beneficia de scutirea prevăzută în HCL, cei interesaţi vor depune la
sediul Primăriei Mangalia o solicitare în acest sens, până la data de 15
aprilie a.c, însoţită de documente justificative. În municipiul
Mangalia, numărul agenţilor economici, beneficiari ai ajutorului de
minimis este de aproximativ 1200.
Biroul de presă al Primariei Mangalia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu