Comunicat de presă
Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat pentru
marţi, 28 ianuarie, o şedinţă ordinară a Consiliului Local pentru
dezbaterea mai multor proiecte de interes pentru locuitorii oraşului.
Unul dintre acestea se referă la reducerea preţului la gigacalorie,
conform propunerilor pe care edilul Mangaliei le-a făcut încă de anul
trecut. În acest sens, primarul Radu Cristian a declarat că odată cu
trecerea centralelor pe gaz trebuie recalculat preţul de facturare a
energiei termice către populaţie, ţinându-se însă cont de constrângerile
bugetare şi dificultăţile financiare cu care se confruntă oraşul din
cauza datoriilor mari acumulate până în anul 2012. “Trebuie să nu ne
pripim, să nu mai personalizăm politic acest subiect şi să avem calcule
exacte pentru reducerea preţului la gigacalorie, ca să nu riscăm,
ulterior, dezechilibre bugetare cu impact major în dezvoltarea oraşului.
De aceea, eu am propus să dezbatem acest proiect în şedinţa ordinară
din 28 ianuarie, pentru a găsi cele mai bune variante pentru populaţie,
până atunci, urmând ca documentul să îndeplinească toate condiţiile
legale de ordin juridic, economic şi tehnic”, a menţionat edilul. În
privinţa încălzirii pe timpul iernii, Radu Cristian consideră că trebuie
găsite soluţii pentru ca subvenţia la încălzire să fie acordată în
funcţie de veniturile fiecărei familii, fiind, de asemenea, necesar un
ajutor financiar şi pentru cei care locuiesc la casă şi în blocurile
neracordate la sistemul centralizat de termoficare. În cadrul aceleiaşi
şedinţe, consilierii locali vor dezbate aprobarea bugetului de venituri
şi cheltuieli al Consiliului Local Mangalia pentru anul financiar 2014.
Alte proiecte ce vor fi supuse adoptării se referă la acordarea de
gratuităţi la transportul public local de persoane, prin curse regulate
pentru studenţii cu domiciliul în Mangalia şi care frecventează
cursurile facultăţilor de stat din municipiul Constanţa, precum şi
aprobarea programului local privind creşterea performanţei energetice a
blocurilor de locuinţe din Mangalia.
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu