miercuri, 2 aprilie 2014

În staţiunea Saturn, va fi amenajat un Centru de informare turistică

Comunicat de presă
   Consilierii locali din Mangalia au aprobat în cadrul şedinţei ordinare, care s-a desfăşurat, luni, 31 martie, mai multe hotărâri de interes local cu caracter administrativ. Una dintre aceste hotărâri se referă la aprobarea studiului de fezabilitate,  bugetului şi surselor de finanţare pentru proiectul ce vizează crearea Centrului de Informare turistică în staţiunea Saturn. Proiectul se înscrie în conceptul durabil de dezvoltare a turismului din regiunea de sud a litoralului, acela de a crea o reţea din şase centre naţionale de informare şi promovare turistică în toate staţiunile aferente Mangaliei. În acest sens, se vor introduce servicii moderne de informaţii cu caracter turistic, care vor contribui la stocarea informaţiilor specifice şi vor permite schimbul de date privind activitatea turistică pentru turiştii români şi străini. Centru de informare turistică va fi amenajat din fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de aprox. 600 de mii de lei. Alt proiect de hotărâre adoptat în aceeaşi şedinţă a vizat preţul de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice produsă în sistem centralizat de către S.C. Goldterm Mangalia S.A., în baza aprobării A.N.R.S.C.. În aceeaşi şedinţă a CL Mangalia s-a mai aprobat Organigrama, Statul de Funcţii şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare ale Complexului Cultural „Callatis”, precum şi stabilirea preţurilor, taxelor şi tarifelor pentru serviciile oferite din activităţi specifice. Totodată, consilierii locali au aprobat şi Organigrama, Statul de Funcţii ale Spitalului Municipal Mangalia.
                                  Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu