luni, 6 aprilie 2015

Administraţia locală „gâfâie” prin tribunale. Primăria Mangalia se apropie de faliment: are sute de dosare în instanţă şi miliarde de achitat

Primăria Mangalia este caz unic în România. Are pe rolul instanţelor de judecată circa 200 de dosare, multe dintre ele reprezentând litigii cu societăţi care s-au considerat nedreptăţite de-a lungul licitaţiilor organizate de administraţia locală, şi care acum cer daune, ori cu persoane cărora nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate. „Avem o serie de dosare grele, suntem vizaţi de popriri pe conturi, în vederea recuperării unor sume fabuloase de bani. Dacă pierdem în instanţă, putem pune lacătul pe primărie. Un singur dosar dacă pierdem, eu anunţ de pe acum că ne vom îndrepta împotriva foştilor primari, pentru a recupera prejudiciul”, declară actualul edil al Mangaliei, Cristian Radu. Unul din dosare se referă la o licitaţie organizată în 2007 pentru traseul de minicare. Două dintre societăţile participante care au fost eliminate de la licitaţie s-au adresat instanţei, evaluatorul calculând că li s-a adus un prejudiciu de 27 de miliarde de lei vechi. Primăria Mangalia este bună de plată în cazul de faţă, numai că „momentan, s-a obţinut suspendarea executării silite”, explică Radu. suspendarea executării silite vine ca urmare a unei plângeri şi a unui dosar penal constituit pe numele evaluatorului: „Nu avea cum să stabilească o astfel de sumă ca prejudiciu. Nu puteau acele firme să câştige atâţia bani dacă ar fi câştigat licitaţia pentru minicare”, susţin reprezentanţii Primăriei Mangalia. Mai departe, un alt dosar aflat pe rolul instanţelor este cel privind montarea unor stâlpi în municipiu. „Sunt stâlpii moşteniţi de la fostul primar Zanfir Iorguş. Montarea lor a fost făcută fără să existe o hotărâre aprobată de Consiliul Local. În schimb, există un contract prin care avem de achitat 100 de mii lunar, pe perioada 2007-2014”, a declarat Cristian Radu. Iar exemplele nu se opresc aici: la fel de celebră este şi concesionarea terenurilor din curtea Spitalului Mangalia, în condiţiile în care Crucea Roşie notificase primăria, încă din 2002, cu privire la faptul că revendică acea suprafaţă. „Dacă pierdem procesul, trebuie să plătim 5 milioane de euro, atât cât a fost evaluat respectivul teren”, a menţionat Radu.

  Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu