O delegaţie din Israel se va afla în vizită la Mangalia, în
perioada 8 – 15 mai, ocazie cu care, vineri, 9 mai, începând cu ora
10.00, oaspeţii vor avea o întâlnire cu edilul Radu Cristian, la
sediul Primăriei Mangalia, în vederea semnării protocolului de înfrăţire
cu oraşul din Ţara Sfântă. Delegaţia este reprezentată de următorii
membri: Shula Cohen – viceprimarul oraşului Karmiel, Eti Shperberg – director al Institutului de Învăţământ Tehnic, membră Rotary, Paul Târnovan – şef secţie Primăria Karmiel, Zvi Itzchacki
– om de afaceri, membru Rotary. În cadrul întâlnirii, membrii
delegaţiei vor vizita mai multe instituţii publice, Herghelia Mangalia,
dar şi alte puncte de atracţie turistică din zonă. Conform protocolului
de înfrăţire, părţile vor dezvolta relaţii de colaborare şi prietenie,
potrivit competenţelpor de care dispun şi a legislaţiei în vigoare în
statele lor. Cooperarea va consta în schimburi de experienţă în
următoarele domenii: industrie, cultură şi arte, educaţie, turism,
economie şi dezvoltarea mediului de afaceri, instituţii municipale şi
sistemul economic local, protectia mediului. De asemenea, cele două
oraşe înfrăţite vor susţine cooperarea în domeniul culturii, artei şi
educaţiei prin schimburi între grupuri artistice, organizaţii
studenţeşti, de tineret şi de elevi, precum şi organizarea de
manifestări culturale comune.
mangalia.tv
mangalia.tv
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu