sâmbătă, 20 decembrie 2014

Şedinţă ordinară a CL Mangalia Anunţ de presă

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a convocat o şedinţă ordinară a Consiliului Local, care se va desfăşura luni, 22 decembrie, începând cu orele 15.00. Pe ordinea de zi figurează proiectul privind taxele şi impozitele locale pe anul 2015, o rectificare a bugetului pe anul în curs, precum şi reglementarea modului de acordare a subvenţiilor pentru transportul public local, la anumite categorii de persoane. Consilierii locali vor mai vota pentru atribuirea unor terenuri, în folosinţă gratuită, către ANL, cu scopul realizării investiţiei “Locuinţe prin credit ipotecar”. Totodată, se va dezbate actualizarea şi completarea Inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al municipalităţii, precum şi realizarea investiţiei “Sistematizare pe verticală în cartierul Dobrogea II”.
 19 decembrie 2014                            Biroul de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu