Sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor, dar şi ale
locuitorilor Mangaliei, de câţiva ani, cerşetoria, mai ales cea
infantilă, a atins cote alarmante. Armate de copii, deveniţi milogi de
meserie, sub oblăduirea celor ce le-au dat viaţă şi care, practic,
trăiesc pe spinarea lor, au luat cu asalt zonele comerciale ale
oraşului. Sub privirile mai mult decât îngăduitoare ale autorităţilor
locale.
„Tanti, când ieşi din alimentară, îmi iei şi mie o pâine?“, „Mi-e
foame, îmi iei şi mie ceva din magazin?“ sau, cel mai des întâlnită
formulare: „Dă-mi şi mie un leu, bogdaproste!“. Mânuţe mici, murdare, de
multe ori îngheţate de ger, întinse, rugător, spre trecători. Ochi
mari, inocenţi, ce nu au cunoscut, nicio clipă, căldura şi siguranţa
copilăriei. Aceştia sunt cerşetorii-copii ai Mangaliei, de ordinul
zecilor, cei pe lângă care treceţi zilnic, vă răstiţi la cei mai
insistenţi, vă simţiţi vinovaţi, poate… Vă rupeţi „un leu“ din portofel
şi treceţi mai departe. Mânuţele lor rămân, însă, întinse mai departe,
spre alţi trecători, spre o pomană viitoare.
I-aţi întrebat, vreodată, de unde vin? Dacă au unde locui, unde să se
spele, dacă merg vreodată la grădiniţă sau la şcoală? Dacă voi aţi
făcut-o, sperăm ca, într-o bună zi, să o facă şi cei îndrituiţi să se
intereseze de soarta lor. Până când vor catadicsi autorităţile locale să
sesizeze că străzile nu sunt pline doar de câini maidanezi, ci şi de
cerşetori minori, numărul micuţilor ce stau, ore în şir, cu mâna întinsă
este mai mare ca niciodată. Sărăcia, pe de o parte, dar şi nesimţirea
părinţilor ce numără, la sfârşitul zilei, zecile de lei aduşi de copii,
pot fi motivele exploziei acestui fenomen.
Cei mai mulţi dintre copiii-cerşetori provin din zonele defavorizate
ale Mangaliei, dar şi din comunele limitrofe. „Acţionează“ în preajma
magazinelor alimentare, dar şi a băncilor, mai ales în zilele de
salariu.
Clienţii magazinelor alimentare, grupul-ţintă al micuţilor cerşetori
Denisa are şase ani şi stă pe undeva, prin „Cartier“. De vreun an
este „angajată“, cu normă întreagă, în parcarea unui hipermarket din
oraş. E deja vedetă: micuţă, pistruiată, frumoasă coz, rupe inimile
celor ce vin la cumpărături. O iubesc până şi paznicii, care ajung să îi
poarte de grijă. O întreb dacă anul acesta merge la şcoală, pentru că
ştiam că la grădiniţă nu a fost lăsată de părinţi. Pierdeau prea mulţi
bani dacă o trimiteau. „Nu merg, a zis mama că nu are bani. Poate mă dă
la anu’“, spune, fără părere de rău, puştoaica pistruiată. Nu are cum să
regrete ceva ce nu a cunoscut niciodată. Denisa este, deja, lider al
parcării, pe lângă ea mai cerşesc vreo trei-patru copii, romi şi români.
Seara părinţii vin să o ia pe Denisa de la „muncă“, îi fac monetarul, o
ceartă dacă nu a produs destul. Pornesc, împreună, către casa
dărăpănată. Mâine, Denisa va fi, din nou, la datorie, alături de
tovarăşii de suferinţă.
În centrul oraşului, alt caz, la fel de dramatic: o fetiţă, de
nouă-zece ani, stă cu mâna întinsă în dreapta intrării unui supermarket.
În stânga este fratele ei, ceva mai mare. La doi paşi, bine camuflată
de câteva tufe, mama celor doi, cu un nou-născut, în cărucior. Stau
câteva zeci de minute, după care mama dă semnalul: pornesc, toţi, pe
stradă. Fetiţa şi băieţelul se milogesc de fiecare trecător, fac
„raziile“ obişnuite prin toate magazinele şi birourile întâlnite pe
drum. Câştigurile şi mâncarea sunt predate, imediat, mamei. Nimeni nu îi
întreabă pe copii de ce nu sunt la şcoală, nimeni nu îi „vede“, deşi
trec, ziua în amiaza mare, pe lângă sedii ale unor autorităţi ale
statului care nu dau dovadă decât de neputinţă sau, poate, de nepăsare
în faţa acestui val de copii abuzaţi de părinţi şi de societate.
Cei doi fraţi sunt veterani ai cerşetoriei: în urmă cu câţiva ani
fetiţa, care încă nu ştia să meargă, era în grija băiatului, care stătea
pe stradă …cerşind.
Niciunul dintre copii nu merge la şcoală
Alt supermarket, altă droaie de copii-cerşetori. Andrei cere de
pomană, lângă intrare, de la cinci ani. Acum are 13. Nu a mers la şcoală
decât doi ani. A uitat să scrie, dar nu să şi citească. Îi pare rău că
nu mai merge la şcoală, îi plăcea. Are acasă doi fraţi, mici. Mama
munceşte cu ziua, adică trăieşte de azi pe mâine răscolind prin gunoaie,
după pâine, pe care o vinde celor ce cresc porci. În timp ce vorbesc cu
el, Andrei se repede la o doamnă „bine“: „Pleacă, mă, de aici! Mai
lasă-mă în pace!“, îi aruncă, printre dinţi, cucoana. Trece rapid pe
lângă băiat, făcându-şi cruce: azi e sărbătoare, se aud clopotele,
trebuie să ajungă repede la biserică, la slujbă.
Andrei este un caz „fericit“: vine dintr-un sat apropiat Mangaliei,
seara se întoarce acasă, la mama şi cei doi frăţiori, uneori cu traista
plină, alteori cu obrazul încărcat de invectivele aruncate de clienţii
magazinului.
Alţi copii sunt departe de a avea măcar siguranţa unui cămin. Mulţi
dintre cei aciuaţi pe lângă magazine trăiesc sub cerul liber sau prin
clădirile dezafectate de la periferie. Sunt organizaţi piramidal: cei
mici, care îmblânzesc inimile trecătorilor, produc banii. Cea mai mare a
sumelor merge către lideri, tot copii ai străzii, deja prea mari ca să
mai înmoaie sufletul şi să deschidă buzunarele mangalioţilor. Cu restul,
mărunţişul, îşi „scot“ mâncarea zilnică şi ţigările. Dacă nu aduc
destul, îşi primesc câteva palme după ceafă sau rămân nemâncaţi.
Cine răspunde pentru zecile de copii din stradă?
„Primii şi cei mai în măsură să sesizeze şi să intervină în cazul
abuzului asupra unui copil sunt reprezentanţii autorităţilor locale,
care trebuie să cunoască şi să sprijine, la nevoie, familiile cu risc de
a-şi abandona copiii sau în cadrul cărora viaţa şi integritatea fizică
şi psihică a acestora ar fi primejduite“, spune Direcţia pentru
Protecţia Copilului, prin purtătorul său de cuvânt, Roxana Onea.
„Serviciile de asistenţă socială ale primăriilor sunt cele care trebuie
să deruleze anchete pe teren, să ia contact cu părinţii, pentru a vedea
ce anume îi determină să îşi trimită copiii la cerşit. Se creează,
astfel, un tablou general al fiecărui caz în parte şi, în funcţie de
acesta, este gândit un plan de servicii, adică ce are nevoie fiecare
familie în parte, pentru a se evita trimiterea copiilor pe străzi. În
cazul în care primăriile nu pot face aceste lucruri, intervenim noi,
DGASPC-ul“, mai spune Roxana Onea.
Dar nici instituţia ce se ocupă, la nivel de judeţ, cu protecţia
copiilor nu poate face prea multe, în primul rând din cauza lipsei de
fonduri. Poliţia poate amenda părinţii pentru abuzul copiilor, dar,
fireşte, aceştia nu vor plăti niciodată sancţiunea, ce se va constitui
pierdere la bugetul local.
În concluzie, ridicatul din umeri a devenit, la Mangalia, sport
general: poliţia nu poate face altceva decât să sancţioneze cerşetoria,
iar DGASPC-ul aşteaptă concluziile anchetelor serviciului social.
Primăria este cea care, teoretic, efectuează „cercetarea“ pe teren.
Lucru deloc dificil, dacă ne gândim că micii cerşetori acţionează chiar
sub nasul autorităţilor, în zonele cele mai populate ale urbei.
Părinţii ce îşi trimit copiii la cerşit riscă dosare penale. Niciunul nu a fost, însă, pedepsit
Deşi Legea nr. 272/2004 stabileşte că cei care îi trimit pe minori la
cerşit pot fi pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 5 ani, niciun adult nu
a fost trimis în judecată pentru astfel de fapte. Asta în condiţiile în
care, chiar anul în curs, legislaţia, cu privire la drepturile
copilului, s-a înăsprit. Astfel, prin Legea 257/2013, nerespectarea
drepturilor copiilor se amendează cu sume între 500 de lei şi 10.000 de
lei. Cele mai mari amenzi, cuprinse între 5.000 de lei şi 10.000 de
lei, le primesc părinţii care folosesc copiii pentru a obţine avantaje
personale. Aceştia răspund, tot contravenţional, dacă nu ia toate
măsurile în vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerşetoriei de
către copil.
Sancţiunile s-au înmulţit şi pentru asistenţa socială, în cazul în
care nu întocmeşte planul de servicii menţionat mai sus, sau nu verifică
şi soluţionează toate sesizările privind posibilele cazuri de abuz,
neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra copilului.
Concluzia – minorii-cerşetori vor continua să fie abuzaţi sub
privirile îngăduitoare ale organelor abilitate să le asigure, dacă nu o
copilărie fericită, cel puţin una demnă. Aruncatul competenţelor de la o
instituţie la alta, nepăsarea locuitorilor oraşului, dar şi a oamenilor
legii, va readuce, cu fiecare generaţie, un nou „val“ de
cerşetori-copii ce va continua să stea pe străzi, cu mâna întinsă, la
mila unei societăţi la fel de nepăsătoare ca şi autorităţile publice.
editiadesud.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu