8 iulie 2014 Biroul de presă
joi, 10 iulie 2014
Trei medalii de aur pentru România, la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă din Grecia
În cadrul conferinţei de presă susţinută
la Mangalia de către reprezentanţi ai Federaţiei Române de Lupte (FRL)
şi cei ai Asociaţiei Judeţene de Lupte, delegaţia României care a
participat la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă din Grecia a fost
felicitată pentru rezultatele obţinute în cadrul competiţiei. La
evenimentul desfăşurat pe arena sportivă de pe plaja Mangalia, au fost
prezenţi vicepreşedintele FRL, Lucian Luca, preşedintele Asociaţiei
Judeţene de Lupte, Gigi Pambuca, preşedintele CS Mangalia şi Ionel Luca,
precum şi antrenori, sportivi şi iubitori ai sportului de gen din
localitate. Cu acest prilej, conducătorul Lotului de Lupte al României,
Lucian Luca şi-a exprimat gratitudinea şi sentimentele de mândrie faţă
de sportivii României, care au reuşit să ocupe primele poziţii ale
podiumului de concurs, devansând alţi sportivi din ţări precum: Rusia şi
Statele Unite. “Am avut emoţii pentru sportivii noştri, dar la final
acestea au fost transformate într-o imensă bucurie, mai ales că
sportivul Vlad Caraş ne-a confirmat şi la seniori talentul lui şi
abnegaţia pentru disciplina lupte libere. Îmi doresc ca anul viitor
Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă să aibă loc la Mangalia şi să avem
o participare feminină cu sportive din oraşul nostru cu care să obţinem
rezultate spectaculoase, asemenea celor de la acest campionat”, a
precizat Lucian Luca, vicepreşedintele FRL. În perioada 4-6 iulie 2014,
în localitatea Paralia Katerini, din Grecia, a avut loc Campionatul
Mondial de Lupte pe Plajă. Lotul României condus de către
vicepreşedintele FRL, Luca Lucian, a obţinut trei medalii de aur prin
sportivii Vlad Caraş (categorii de vârstă: juniori şi seniori) şi Tomi
Hînoveanu (seniori). Luptătorul constănţean, Vlad Caraş, a reuşit să îşi
apere titlul de campion en-titre la lupte pe plajă câştigat anul trecut
la Casablanca (Maroc), în timp ce Tomi Hînoveanu, aflat la prima sa
participare la o astfel de competiţie, a constituit marea surpriză prin
cucerirea medaliei de aur la categoria sa. Precizăm că, Vlad Caraş,
legitimat în prezent la CSM Reşiţa, a câştigat titlul de campion mondial
la categoria +80 la juniori şi +90 la seniori. Înaintea competiţiei din
Grecia, sportivii noştri s-au antrenat timp de o lună pe plaja din
Mangalia, sub atenta coordonare a antrenorilor Ion Giuglea şi Adrian
Dacica. Conform clasamentului total pe medalii, ţara noastră s-a clasat
pe locul al III-lea din totalul celor 32 de ţări participante.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu