joi, 21 august 2014

Se anunţă un nou „val“ de nemulţumiri: Profesori aleşi de directori!

Odiseea profesorilor constănţeni în căutarea unei catedre mai apropiate de casă continuă cu o etapă nouă, chiar o premieră pentru învăţământul românesc.
După ce au susţinut examene, după ce au participat la şedinţe publice, iată că o nouă şansă la un loc de muncă mai convenabil li se întrezăreşte, doar dacă au reuşit să impresioneze directorii şcolilor prin care au mai predat.
Din acest an şcolar, a fost introdusă o nouă găselniţă legislativă, şi anume detaşarea în interesul învăţământului, care se face la solicitarea unităţii de învăţământ primitoare, cu acordul scris al cadrului didactic solicitat, pentru o perioadă de maxim cinci ani consecutiv.
Şi pentru că până joi, 21 august, se vor înregistra la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa solicitările unităţilor de învăţământ primitoare, am dorit să aflăm de la prof. Alina Niţu, inspector şcolar resurse umane, cum va decurge acest nou gen de angajare în învăţământ.
„Cu certitudine, majoritatea directorilor vor alege pentru posturile rămase vacante sau rezervate profesorii care au mai fost în şcolile pe care le conduc şi a căror performanţă la clasă îi recomandă. Nemulţumiţi vor exista, cum, de altfel, au existat în toate etapele, dar fiecare manager de unitate îşi alege oamenii cu care să lucreze şi îşi asumă răspunderea”, a mai adăugat prof. Niţu.
Şi pentru că directorii unităţilor de învăţământ sunt principali «arbitri» ai acestei mobilităţi, am dorit să aflăm cum vor reuşi să evite eventualele discuţii ce vor apărea.
„Şi aşa resursa umană este precară în ultima perioadă, motiv suficient să fim îndreptăţiţi să apelăm la persoane pe care le-am cunoscut pe perioada cât au predat la noi în şcoală”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, prof. Corina Custurea, directorul Şcolii „Ferdinand”.
De aceeaşi părere este şi prof. Elvira Nica, directorul Colegiului „C.A. Rosetti”: „Primordial este interesul şcolii care cere oameni de calitate şi nevoia de continuitate la catedră”.
Pe de altă parte, prof. Viorel Ceoriceanu, directorul Şcolii „Jean Bart”, ne declara că nu crede că vor exista solicitări, pentru că postul de educator pe care îl are unitatea este rezervat unui profesor titular aflat în concediu de creşterea copilului. „Oricând se poate întoarce titularul şi atunci respectivul cadru didactic se poate trezi pe dinafară în mijlocul anului şcolar”, a mai adăugat prof. Ceoriceanu.
Astfel se naşte o nouă dilemă legată de dreptul la rezervarea unei catedre în învăţământul românesc, care lasă loc de perindare a zeci de profesori. Într-un interval în care elevii rămân aceiaşi, doar dascălul din faţa lor se tot schimbă din varii motive, dar acceptate de lege.
Ce etape urmează
Calendarul acestei noi etape are prevăzută, în zilele de 21-22 august, depunerea la unităţile de învăţământ primitoarea a acordurilor cadrelor didactice, după care, pe 26 august, vor fi discutate şi aprobate în Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare a listei cadrelor didactice detaşate în interesul învăţământului.
În cele din urmă, pe 26 august, va fi înştiinţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa cu privire la lista cadrelor didactice detaşate în interesul învăţământului.

 Cuget Liber

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu