sâmbătă, 21 martie 2015

Ţigarete netimbrate ascunse în două taburete, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în P.T.F. Vama Veche o femeie, pasageră într-un autocar, care intenţiona să introducă ilegal în ţară 7.960 de ţigarete netimbrate, ascunse în două obiecte de mobilier (taburete).
În data de 18.03.2015, în jurul orei 07.15, în P.T.F. Vama Veche pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru controlul de frontieră cetăţeanul român M.S., în vârstă de 38 de ani, domiciliată în municipiul Constanţa, pasageră într-un autocar care efectuează curse regulate între Turcia şi România.
În bagajele personale ale femeii în cauză, două obiecte de mobilier (taburete), au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, 7.960 de ţigarete – 398 pachete netimbrate marca „ASHIMA”, fără documente de provenienţă.
Persoana a declarat că a achiziţionat ţigaretele din R. Bulgaria cu scopul de a le comercializa în România.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de ţigarete, în valoare de aproximativ 4.000 lei, iar persoanei în cauză i-a fost întocmită lucrare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3, lit. b din Legea 86/2006, republicată.

editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu