vineri, 22 mai 2015

DSP Mangalia se va muta în incinta spitalului, iar Policlinica rămâne un mix de nou cu antic

După renovarea Pavilionului C, din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, de către soldaţii americani, acest compartiment va fi ocupat rapid. Astfel, pe lângă noile specialităţi medicale aduse de către conducerea spitalului, în Pavilionul C se va muta şi Direcţia de Sănătate Publică Mangalia care va ocupa câteva spaţii noi şi moderne.
În prezent, DSP Mangalia, coordonat de către dr. Mariana Petre funcţionează la etajul al II-lea al Policlinii în cabinete nu tocmai atrăgătoare, cu mobilier vechi şi lipsa căldurii în sezonul rece. Ulterior, spaţiile ocupate, acum, de DSP vor fi repartizate mai multor medici specialişti care îşi vor deschide cabinete în Policlinică.
De altfel, Policlinica Mangalia, despre care am tot scris, rămâne o unitate sanitară importantă pentru municipiu, de care depind mii de pacienţi din localitate şi zonele învecinate. Dacă iarna frigul este cel care te întâmpină primul pe holuri, în tot restul anului cel care se face remarcat este amestecul de vechi cu ultramodern. De-a lungul timpului, instituţia a suferit multe modificări, unii medici au venit, alţii au plecat, unii au modernizat şi asigurat condiţii optime pacienţilor, alţii au lăsat lucrurile în voia sorţii.
La toată această stare de apatie contribuie şi dialogul precar dintre cadrele medicale şi reprezentanţii administraţiei publice locale, care, nu de puţine ori, a escaladat spre scandal. Pe de o parte, medicii refuză să contribuie financiar, împreună, pentru a moderniza şi asigura căldură spaţiilor de aşteptare şi grupurilor sanitare, pe de altă parte autorităţile tot speră ca acest lucru să se întâmple, cu atât mai mult, cu chiria calculată pentru ocuparea cabinetelor este de doar un euro/mp/an! În acelaşi timp, medicii doresc, de ani buni, să cumpere la preţuri rezonabile cabinetele în care funcţionează, numai că aleşii întârzie să ia o decizie în acest sens.
Să sperăm că nu peste mult timp, Policlinica Mangalia va deveni o unitate sanitară la care pacienţii să vină nu doar de nevoie, ci şi de drag, o unitate care să le ofere confort, siguranţă, nu doar servicii medicale, umbrite de frig şi nepăsare.

editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu