Prezenţa, pe străzi, a câinilor fără
stăpân este, de 20 de ani, o problemă naţională ce nu şi-a găsit
rezolvare, ci, dimpotrivă, a generat numeroase scandaluri şi a mutilat
pe viaţă sau ucis câteva sute de persoane.
De-a lungul anilor, reprezentanţii
autorităţilor locale au dus o dispută continuă cu cetăţenii agresaţi,
dar mai ales cu organizaţiile care apără câinii comunitari. Din păcate,
discuţiile în contradictoriu nu au dus la un rezultat concret, rămânând
doar dramatica statistică a cetăţenilor atacaţi, muşcaţi sau chiar ucişi
de câinii agresivi, înmulţiţi peste măsură.
În aceste zile, subiectul fierbinte,
aprig întors pe toate feţele, la nivel naţional, îl are în centrul
atenţiei pe micuţul Ionuţ, omorât înfiorător, la vârsta de 4 ani, de o
haită ce-şi făcea veacul în Parcul Tei din Capitală. Tragedia a renăscut
autorităţilor, cetăţenilor şi ONG-urilor ideea că maidanezii reprezintă
un real pericol pentru trecători, că legile sunt fie prea blânde fie
nemiloase, asta în funcţie de punctul de vedere al celor implicaţi în
revoltă naţională ce nu se mai sfârşeşte.
În cazul Bucureştiului, primarul
general, Sorin Oprescu a decis să consulte cetăţenii în cadrul unui
referendum, cu scopul de a lua o decizie în privinţa miilor de
comunitari aflaţi pe străzi.
La Mangalia, edilul Cristian Radu a
dispus organizarea unei campanii de adopţie a câinilor comunitari care
cutreieră cartierele municipiului, dar şi staţiunile sudice.
„Am încercat diverse măsuri, au fost
ridicaţi de pe străzi câteva sute de comunitari, însă problema a rămas.
Există încă mulţi câini deosebit de agresivi care au sfâşiat copii,
elevi în curţile şcolilor şi chiar adulţi, în mai multe zone din oraş.
Pe lângă aceste cazuri grave, ne confruntăm cu atitudinea necruţătoare a
iubitoarelor de câini ai străzii care împrăştie acuzaţii fără
acoperire, jignesc autorităţile şi chiar îi împiedică pe hingheri să-şi
facă treaba.
În acelaşi timp, avem discuţii
interminabile cu cetăţenii care hrănesc în cartierele de blocuri haite
de câini şi pentru care ar fi în stare să sară şi la bătaie numai ca
animalele să nu fie ridicate.
Pentru perioada imediat următoare, am
gândit o campanie de adopţie a câinilor comunitari, iar eu voi fi primul
care voi lua acasă un patruped al străzii.
În acest fel, cetăţenii care spun că nu
sunt de acord cu acţiunile de strângere şi eutanasiere a maidanezilor,
îi pot lua acasă şi îi pot îngriji. Prin aceasta decizie, numărul
câinilor aflaţi pe străzi se va reduce considerabil, iar discuţiile se
vor încheia, sper, o dată pentru totdeauna”, a declarat primarul
Mangaliei, Cristian Radu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu