joi, 26 septembrie 2013

Milioane pierdute şi dureri de cap. Hotelul din Olimp al Mihaelei Borcea a dat faliment

Hotelul din staţiunea Olimp al Mihaelei Borcea a intrat în faliment, după ce fosta soţie a dinamovistului Cristi Borcea a anunţat ieri că va introduce în instanţă cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.
Având în vedere situaţia financiară a societăţii, caracterizată prin înregistrarea de pierderi şi imposibilitatea achităţii obligaţiilor, se decide în unanimitate de voturi deschiderea procedurii de insolvenţă, în baza art. 27 din Legea nr. 85/ 2006, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată, precum şi a declaraţiei prin care societatea îşi exprimă intenţia de reorganizare, conform unui plan de reorganizare, se arată într-un raport al Muntenia Estival 2002 SA, firma Mihaelei Borcea, care deţine hotelul Pam Beach Resort & Spa din staţiunea Olimp. Fostul hotel Muntenia a fost redeschis în vara lui 2012, după doi ani de renovări şi investiţii de milioane de euro. Cu toate acestea, afacerea condusă de Mihaela Borcea a mers din prost în mai prost. Astfel, în 2012 a înregistrat o cifră de afaceri de doar 217.114 lei şi pierderi de 533.971, cu 3 angajaţi, dar şi datorii totale de 2.538.762 lei. Pentru anul 2013, nu există, deocamdată, informaţii oficiale, dar e lesne de înţeles că hotelul nu a mers deloc bine, din moment ce Mihaela Borcea cere intrarea în faliment. De altfel, fosta soţie a dinamovistului Borcea pare a fi ştiut de astă vară ce soartă urma să aibă afacerea sa din Olimp, după cum mărturisea unei publicaţii centrale: De câte ori mă întorc de pe litoral, de la hotel, am dureri de cap cumplite. Nu merge, nu ştiu ce să mai fac. Acţionarul majoritar al Muntenia Estival 2002 SA este M&A Turism Litoral SRL din Constanţa, controlată de Mihaela Borcea, cu 54,02499%, alături de care se mai află, ca acţionar semnificativ, şi SIF Transilvania, cu 39,624%.

Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu