Primarul municipiului Mangalia, Cristian
Radu, a participat, joi, 5 septembrie, la dezbaterile celei de-a IX-a
ediţii a Bursei şi Forumului de Turism Balnear, care au avut loc în
staţiunea Saturn.
La eveniment au mai fost prezenţi
ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria
Grapini, preşedintele ANT, Răzvan Filipescu, preşedintele FPTR, Mohammad
Murad, preşedintele OPTBR, Nicu Rădulescu şi alţi reprezentanţi din
turismul balnear, din ţară şi străinătate.
În cadrul discuţiilor, edilul Mangaliei a reiterat sprijinul autorităţilor locale pentru cei care vor să investească în turism.
“Cele şase staţiuni aferente Mangaliei
sunt de interes naţional şi trebuie puse în valoare, îndeosebi pentru
resursele naturale pe care le găsim în această zonă. Avem zece izvoare
termale cu proprietăţi curative însemnate, iar pentru cei care vor veni
să investească în această zonă, municipalitatea va crea un pachet de
facilităţi. De asemenea, îi asigur de toată deschiderea din partea
autorităţilor locale”, a precizat primarul Cristian Radu.
La rândul său, ministrul Maria Grapini a
menţionat că prin produsele definite la nivelul structurii pe care o
conduce, turismul balnear ocupă primul loc şi a încurajat totodată
patronatele din turism să ceară mai mult de la Guvern.
De asemenea, Maria Grapini a vorbit
despre rezolvarea aspectului arhitectural al fiecărei staţiuni de
interes naţional din ţară şi a mai precizat că se lucrează la o lege a
turismului, care va reglementa şi activitatea din turismul balnear.
“Este în regim de avizare un act
legislativ care va reglementa statutul staţiunilor de interes naţional
şi balnear. Astfel, proprietarii vor avea un termen de 12 luni pentru
a-şi pune la punct clădirile şi spaţiul verde aferent. În caz contrar,
se vor percepe amenzi pe suta de mp şi chiar exproprierea, acolo unde
legea prevede acest lucru. Exisă dreptul de proprietate, dar mai există
şi dreptul de vecinătate care trebuie respectat”, a precizat ministrul
delegat pentru IMM-uri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu