Primăria municipiului Mangalia a câştigat, recent, procesul prin care
solicita evacuarea staţiei de betoane deţinută de SC COMCM SA pe un
teren situat în zona centrală a oraşului. Demersurile în instanţă,
privind această cauză, au început în toamna anului trecut, la iniţiativa
primarului Cristian Radu. După un an de procese, avocaţii
municipalităţii au obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa
supremă a admis acţiunea autorităţii locale privind evacuarea COMCM de
pe terenul municipalităţii, societatea fiiind totodată obligată să
plătească anumite daune pentru că nu a eliberat terenul după expirarea
contractului. În prezent, reprezentanţii COMCM se ocupă de aducerea
terenului la starea iniţială, conform deciziei instanţei. Primarul
Mangaliei a declarat că în acea zonă va fi amenajat un parc şi locuri de
joacă pentru copii. “Am luat această decizie pentru că oraşul nostru
este deficitar la capitolul parcuri şi spaţii verzi. Mai mult decât
atât, un important parc al oraşului, Parcul Diana, va trebui retrocedat
moştenitorilor fostului proprietar, care au câştigat terenul în
instanţă”, a completat edilul. Potrivit acestuia, Primăria Mangalia a
pierdut, în anul 2007, procesul cu cei care au revendicat terenul pe
care este amplasat respectivul parc. “Interesant este faptul că Primărie
nici măcar nu a fost reprezentată în instanţă, în acel proces. Ca
urmare, acum suntem obligaţi să retrocedăm parcul”, a mai spus Cristian
Radu. El a precizat că în prezent, avocaţii municipalităţii fac toate
demersurile pentru a se găsi o cale de compensare, astfel încât
locuitorii oraşului să poată folosi, în continuare, Parcul Diana.
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu