Aşa cum se întâmplă în fiecare an, emoţia care intră în casa fiecărui
constănţean odată cu venirea sezonului rece al anului este aceea că
preţul gigacaloriei va creşte şi că se va trezi cu facturi uriaşe la
întreţinere. Şi aşa cum, potrivit prevederilor legale în vigoare,
căldura trebuie furnizată permanent în apartamente atunci când
temperatura scade trei nopţi la rând sub 10 grade Celsius, cât de curând
constănţenii vor avea o grijă în plus. Cea a facturii la întreţinere.
Vestea tristă pentru constănţeni este că, potrivit estimărilor
meteorologice, iarna acesta va fi cea mai rece din ultimii o sută de
ani.
În aceste condiţii, facturile la întreţinere vor exploda. Dacă până
la 31 ianuarie 2013 constănţenii au plătit 341,91 lei pentru o
gigacalorie, de la 1 februarie 2013 scot din buzunare 358,54 lei (cu
16,63 lei mai mult). Astfel, cei care locuiesc în apartamente de trei
camere au achitat, iarna trecută, şi 1.000 de lei pentru întreţinere.
RADET Constanţa a început de sâmbătă, 19 octombrie 2013, probele la cald
în vederea pregătirii furnizării energiei termice pentru populaţie.
Acestea s-au efectuat sâmbătă şi duminică, respectiv pe 19 şi 20
octombrie 2013. Probele la cald se efectuează pentru echilibrarea
sistemului de distribuţie şi furnizare a energiei termice. În funcţie de
evoluţia meteo, dar şi în urma discuţiilor ce se vor purta pe parcursul
zilei de astăzi între RADET, asociaţiile de proprietari, consumatori
casnici, agenţi economici şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, regia va
stabili data când va trece la furnizarea căldurii în regim permanent.
Dar cât plătesc pentru căldura din case locuitorii din Năvodari, Medgidia, Cernavodă şi Mangalia?
Locuitorii din Cernavodă vor plăti cea mai mică gigacalorie
Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a precizat că, şi în
această iarnă, cernavodenii vor plăti una dintre cele mai mici
gigacalorii din ţară, de 91 de lei cu tot cu TVA. Cu toate că
gigacaloria are un preţ suportabil, primarul Gheorghe Hânsă a precizat
că acest preţ va fi subvenţionat în cazul persoanele nevoiaşe. În acest
sens, începând chiar de azi, locuitorii oraşului pot depune cereri
pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei, la sediul SC
Utilităţi Publice Cernavodă SRL. Ajutorul se acordă în situaţia în care
venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 de lei
în cazul familiilor şi de până la 1.082 de lei în cazul persoanelor
singure. Persoanele singure cu venitul net mediu lunar între 786,10 lei
şi 1.082 de lei beneficiază de compensare procentuală de 10%. Pentru
beneficiarii de ajutor social (Legea 416/2001) compensarea este de 100%.
Primăria Medgidia subvenţionează 1.600 de familii
La Medgidia, gigacaloria este de 327 de lei fără TVA. Potrivit
primarului Marian Iordache, Primăria subvenţionează şi în acestă iarnă
cu câte 100 de lei un număr de 1.600 de familii cu venituri reduse.
Lunar, 300 de năvodăreni sunt scutiţi de plata căldurii
Cât priveşte preţul gigacaloriei la Năvodari, locuitorii oraşului vor
plăti la fel ca în ultimii trei ani, preţul pe gigacalorie rămânând 178
de lei. Pe lângă preţul scăzut al gigacaloriei, lunar, 300 de
năvodăreni sunt scutiţi de plata căldurii şi a apei calde prin proiectul
„Ideea mea şi norocul tău”, proiect iniţiat de primarul Nicolae Matei.
Astfel, la sfârşitul fiecărei luni, au loc extrageri pentru desemnarea
câştigătorilor, care sunt scutiţi la plata apei calde şi a agentului
termic. Proiectul iniţiat de primarul Matei, „Ideea mea şi norocul tău”,
este derulat pentru toţi abonaţii la sistemul centralizat de energie
termică din Năvodari şi prevede acordarea de gratuitate pentru un număr
de 300 de apartamente în fiecare lună. Singurele condiţii pentru a putea
beneficia de cadoul făcut de Primărie sunt ca abonaţii să nu fie
restanţieri la plata facturilor de energie termică la data extragerii şi
să nu se debranşeze cel puţin doi ani din sistem. Conform
regulamentului de organizare şi desfăşurare a proiectului, cei care
beneficiază de gratuitate nu mai participă la tragerea la sorţi în
lunile ulterioare. Precizăm că proiectul este foarte important pentru
toţi locuitorii oraşului Năvodari.
Mangalioţii au scăpat de frigul din case
Despre Mangalia s-a vorbit, acum doi ani, ca despre oraşul în care
oamenii îngheaţă de frig în locuinţe. Problemele de la sistemul de
termoficare al oraşului au fost extrem de grave. La un an de la
preluarea mandatului, Cristian Radu a declarat că locuitorii vor avea
căldură ieftină în case în acestă iarnă. Potrivit reprezentanţilor
Goldterm SA, societatea care livrează agentul termic, până la 1
decembrie, toate centralele termice vor fi racordate la gaz. Preţul de
295 de lei al gigacaloriei va rămâne neschimbat până anul viitor. Dar şi
acest preţ este subvenţionat printr-o hotărâre de consiliu. Mai mult,
potrivit previziunilor Goldterm SA, acest preţ va scădea şi va continua
să se diminueze în următorii patru ani, până când Mangalia va avea cel
mai mic preţ la gigacalorie. Mesajul societăţii furnizoare de agent
termic este acela de rebranşare a celor ce au decis anii trecuţi să
renunţe la sistemul de încălzire centralizat. Asta atât datorită
preţului în scădere al gigacaloriei, cât şi pentru că, astfel, facturile
pentru fiecare apartament vor fi mai mici, evitându-se pierderile de
căldură.
Ziua de Constanţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu