duminică, 23 martie 2014

Reprezentanţii Goldterm vor merge din uşă în uşă, pentru recuperarea debitelor. Peste 600 de mangalioţi, cu restanţe din decembrie la termoficare

Trei nopţi consecutive cu temperaturi de 10 grade Celsius sau la cererea asociaţiilor de proprietari – sunt condiţiile legale privind sistarea furnizării căldurii. La Mangalia, reprezentanţii firmei de termoficare susţin că nu există cereri din partea asociaţiilor de locatari, aşa încât se aşteaptă îndeplinirea condiţiilor meteo pentru a opri furnizarea căldirii. Oricum, noi întrerupem, după-amiaza, furnizarea căldurii. Şi zilele trecute, când peste zi au fost 10 grade sau peste 10 grade Celsius în termometre, am oprit centralele şi le-am repornit seara, pentru a asigura căldura pe parcursul nopţii. Este mai convenabil aşa şi pentru beneficiari, în sensul că nu se mai încarcă la factură un consum de 24 din 24 de ore, a precizat, pentru Replica de Constanţa, Dan Georgescu, directorul Goldterm din Mangalia. Chiar şi aşa, lucrurile nu sunt 100% roz, în sensul că există deja restanţieri, unii dintre ei fiind oameni nemulţumiţi de valoarea facturilor. Avem 609 consumatori, din totalul de circa 7 mii, care nu au achitat facturile aferente lunii decembrie, iar acum suntem deja în luna martie. Mergem din uşă în uşă, să îi înştiinţăm că au de plată, după care vom trece la măsuri mai dure, a mai spus Georgescu.

 Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu