miercuri, 4 decembrie 2013

Dosarul alegerilor din 2012 se rejudecă. Cum ar putea avea Mangalia doi primari – ce declară Radu şi Iorguş

Circul politic n-are mamă, n-are tată. O demonstrează din plin situaţia de la Mangalia, oraş care s-ar putea confrunta cu ciudata situaţie de a avea, la un moment dat, doi primari în funcţie şi, pentru continuarea frumuseţii, ar putea fi organizate… noi alegeri! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dispus retrimiterea spre rejudecare a deciziei dată anterior de Curtea de Apel Bucureşti, de respingere a a acţiunii lui Zanfir Iorguş, aspect care dă fiori actualei administraţii a Mangaliei.
Fostul primar şi deputat, Iorguş, răsuflă astfel uşurat, pentru că i s-a deschis o portiţă spre un nou mandat de primar, în dauna actualului edil, Cristian Radu. ICCJ a admis recursul lui Iorguş, iar Curtea de Apel trebuie s-o ia de la zero cu citaţii, martori, declaraţii şi mormanele de dosare, pentru clarificarea unor alegeri cu cântec, care au speriat pe toată lumea în iunie 2012. Contactat de Replica, Iorguş susţine că nu urmăreşte neapărat obţinerea fotoliului de primar, ci o reparaţie morală. Până acum, s-a judecat numai pe excepţie. Instanţa încă nu a răspuns la întrebarea de ce Biroul Electoral Central a anulat alegerile la Mangalia. Ca atare, Înalta Curte a retrimis dosarul la Curtea de Apel, pentru că trebuie să se judece pe fond, adică să se răspundă la întrebarea de mai sus. Asta e. Vom vedea. În viitor, vedem decizia finală. E bine de clarificat şi aspectul acesta, vizavi de faptul că alegerile s-au anulat, în condiţiile în care ei (USL – n.r.) au organizat alegerile, au reclamat şi BEC a fost suspect încă de la început, prin faptul că a acceptat o reclamaţie a USL, fără să întrebe şi partea cealaltă, să vadă dacă reclamaţia este justificată, adevărată, dacă nu cumva conţine lucruri neadevărate. BEC nu a întrebat şi partea cealaltă, ceea ce este cel puţin suspect, dacă nu chiar, cum să spun eu, ilegal. Să înţeleg că, dacă se reclama că trebuie anulate alegerile pentru că secţiile de votare ar fi luat foc, asta înseamnă că trebuia să accepte fără să se intereseze în realitate, cum a fost? Instituţiile statului, Jandarmerie, Poliţie, tot, au spus că nu au fost evenimente care să necesite reluarea alegerilor şi avem şi adrese din partea lor. Atât. Singurul lucru pe care l-am urmărit prin acest proces, este acela că, măcar din punct de vedere moral, trebuie să se răspundă la aceste întrebări, de ce s-au anulat alegerile şi părţile implicate, cele care au reclamat, să vină cu argumentele necesare. Nu ştiu ce decizie va fi în final, dar nu acesta (obţinerea funcţiei de primar – n.r.) este scopul neapărat al procesului, ci cel puţin, din punct de vedere moral, trebuie o reparaţie, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciodată. Aşa cred că e bine. Vom vedea ce spune instanţa, este un aspect mai puţin important pentru mine acum, a declarat Iorguş, pentru Replica. Dacă Iorguş susţine că BEC a fost suspect pe parcursul activităţii sale, Cristian Radu a tranşat problema în instanţă, susţinând excepţionalitatea cauzei prin… completa desfiinţare a BEC şi, ca atare, nu mai poate fi trasă de mânecă. Contactat de Replica de Constanţa, Cristian Radu a declarat: Este vorba de o cauză, iar părţile implicate sau reclamate, mai exact, sunt Partidul Naţional Liberal- Filiala Judeţeană Constanţa, Partidul Social Democrat- Organizaţia Constanţa şi eu, ca persoană fizică. Nu este nimic spectaculos în acest dosar, doar ceva bun de exploatat de presă, a menţionat Radu, care, ulterior, ne-a făcut legătura cu un reprezentant legal şi care, la rândul său, a oferit următoarele lămuriri. S-a judecat numai pe excepţii, printre care şi cea formulată de domnul Radu, prin care s-a încercat clarificarea faptului că BEC nu poate fi parte în dosar, întrucât şi-a încetat activitatea imediat după alegeri. Nu contează ce soluţie va da Curtea de Apel Bucureşti, ci ICCJ va da soluţia finală. De asemenea, nu putem vorbi nici de o investire a domnului Iorguş, pentru că există deja o altă investire a domnului Radu, printr-o hotărâre judecătorească. Nu putem avea două astfel de hotărâri, pentru că am ajunge în situaţia de a avea doi primari şi, cel mai probabil, vor fi noi runde de alegeri. Dar, mai este mult până atunci. Vorbim, în principiu, de doi sau trei ani de judecată. Sunt aproximativ 600 de martori în acest dosar. Vă daţi seama, numai procedura este anevoioasă, probabil mai trece încă un mandat până atunci, a precizat reprezentantul legal. ICCJ a casat joi decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a respins acţiunea lui Iorguş şi a trimis-o spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Decizia nr.7470/28.11.2013. Admite recursul declarat de Zanfir Iorguş împotriva Sentinţei nr. 985 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Irevocabilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2013, se arată pe site-ul ICCJ. Anterior, pe 13 martie a.c., Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea lui Zanfir Iorguş. În iunie 2012, autoritatea electorală a aprobat contestaţiile depuse de PNL Constanţa, PSD Constanţa şi candidatul independent, Cristian Radu, care au reclamat fraudarea alegerilor de către Iorguş.

 Replica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu