Primăria Mangalia ar putea fi uşurată, chiar mâine, de aproximativ
600.000 de euro, într-un dosar de executare silită deschis de BEJ Grasu
Gelu Iulian. Executarea ar putea pune pe butuci planurile de investiţii
din sudul litoralului. Întregul impas dramatic a fost creat de fostul
primar Claudiu Mihai Tusac, după ce a scos de pe traseul de transport cu
minicare firmele care câştigaseră licitaţia din anul 2007, pentru a
face loc unor constănţeni aleşi pe sprânceană. Ulterior, firmele
prejudiciate au câştigat procesul intentat Municipiului Mangalia. Deşi
în mod public nu a comentat situaţia, actualul primar Cristian Radu l-a
acuzat pe avocatul angajat de Tusac de „apărare cu viclenie a
intereselor municipalităţii”.
Răul incomensurabil făcut Mangaliei de Claudiu Tusac continuă să
perturbe şi la momentul de faţă activitatea autorităţilor locale din
sudul litoralului. Pe lângă sutele de miliarde împrumutate de actuala
administraţie pentru plata datoriilor către agenţii economici făcute de
regimul anterior, iată că se apropie şi scadenţa de plată a unor
prejudicii imense. Chiar mâine, vistieria Municipiului Mangalia ar putea
fi golită, dintr-un foc, de 600.000 de euro.
Tusac n-a vrut să respecte o hotărâre judecătorească
Întreaga poveste bulversantă are legătură cu eliminarea firmelor
mangaliote Erdan Import Export SRL şi Filli I Com SRL de pe traseul de
minicare din staţiunile aferente localităţii.
Cele două societăţi câştigaseră o licitaţie publică pentru prestarea
serviciului, însă fosta administraţie Tusac a refuzat să încheie un
contract cu acestea, preferând să deruleze o procedură paralelă pentru
încredinţarea traseelor către o firmă constănţeană. Reprezentate de
celebrul avocat Gabriel Grigore, cele două societăţi scoase în mod
abuziv din joc au obţinut mai multe hotărâri judecătoreşti favorabile,
care obligau Primăria să încheie contractele. Deranjaţi că le spune
Justiţia ce să facă, foştii oficiali ai Primăriei Mangalia au băgat
hotărârea într-un sertar, la o cură de praf. Era perioada în care
Claudiu Tusac se considera mai deştept decât instanţele de judecată,
hotărând în locul acestora dizovarea Consiliului Local şi alte minuni
demne de un eventual top al abuzurilor din România. Păgubiţii s-au
întors în instanţele de judecată, iar la 8 iunie 2012 au obţinut
sentinţa civilă 2089 a Tribunalului Constanţa. Prin aceasta, Primăria a
fost obligată să plătească despăgubiri celor două firme prejudiciate de
Tusac, în cuantum de 2.657.953 de lei. Municipalitatea mangaliotă a
declarat recurs la Curtea de Apel Constanţa, însă după scurgerea
termenului în care avea dreptul să o facă. Ulterior, cele două firme au
demarat procedurile de executare silită.
Administraţia Radu l-a dat în gât pe avocat, pentru viclenie
Toate acţiunile Primăriei de a preîntâmpina un astfel de deznodământ
au eşuat lamentabil. Avocaţii Primăriei au formulat contestaţie la
executare, însă aceasta a fost respinsă şi pe fond, şi în recurs. În
ultimul ceas, administraţia Radu a deschis un nou proces, pentru
revizuirea sentinţei civile din 8 iunie 2012. În motivarea acestuia, se
arată că: „Municipiul Mangalia – persoană juridică de drept public – a
fost apărată cu viclenie de către cei însărcinaţi să-i apere
interesele”. Deşi l-au turnat pe propriul avocat – care, culmea, este un
mare nume în lumea justiţiei, fiind până acum dincolo de orice dubiu că
s-ar putea preta la vinderea proceselor – băieţii de la Primărie n-au
rezolvat nimic.
Ultima tergiversare
La sfârşitul anului trecut, Activitatea de Trezorerie şi
Contabilitate Publică Mangalia a înştiinţat Primăria de înfiinţarea
propririi, solicitând să-i fie comunicat contul care urmează să fie
executat silit. Primăria a invocat o prevedere care permite unităţilor
administrative să ceară un termen de şase luni de răgaz, pe fondul
lipsei de lichidităţi. Însă termenul în cauză expiră pe 23 mai 2013.
Facem precizarea că executarea silită nu poate privi sumele destinate
funcţionării, ci doar pe acelea destinate investiţiilor. În acest
context, dată fiind suma de aproximativ 600.000 de euro, executarea
silită ar putea pune pe butuci planurile de dezvoltare ale
administraţiei Radu.
Biroul de relaţii cu presa al Primăriei Mangalia nu a dorit să formuleze
un punct de vedere, invitându-ne să depunem o cerere scrisă, la care să
răspundă în termenul legal de 30 de zile. De cealaltă parte, directorul
general adjunct al Trezoreriei Mangalia, Merzie Bonciu, a declarat că a
înştiinţat Primăria, printr-o adresă, că termenul în cauză se
împlineşte pe 23 mai 2013. La prejudiciile câştigate de cele două firme
se adaugă onorariul de executare silită, ceea ce face ca întreagul debit
să ajungă la peste 27 de miliarde de lei vechi. Rămâne de văzut dacă
noua administraţie de la Mangalia va recupera aceşti bani, printr-o
acţiune în regres, de la fostul primar, sau de la contribuabilii
plătitori de impozite şi taxe speciale.
constanta.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu