sâmbătă, 1 iunie 2013

Ample manifestări sportive la Mangalia, de Ziua Internaţională a Copilului

Asociaţia Sportivă “Callatis MG”,  în parteneriat cu Primăria municipiului Mangalia şi instituţiile de învăţământ din localitate, organizează, în perioada 31 mai- 2 iunie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Campionatele Finale Interşcolare la fotbal, handbal, tenis de masă, şah şi cross.
Proiectul se adresează elevilor din clasele 0-XII din cadrul tuturor unităţilor de învăţîmânt de la nivel local şi are ca principal scop formarea unui stil de viaţă sănătos, precum şi evitarea adoptării de către elevi a unor obiceiuri nesănătoase.
În cadrul evenimentului sportiv se vor derula competiţii pentru disciplinele sportive enumerate mai jos, după următorul program:
  • Fotbal – la nivel liceal, 31 mai, începând cu orele 9:30 – 12:00, la Baza Sportivă Pescăruş;
  • Handbal – la nivel gimnazial, 31 mai, orele 12:00, în Sala de Sport a Şcolii Generale Nr. 1;
  • Tenis de masă – la nivel gimnazial şi liceal, 31 mai, orele 14:00, în Sala de Sport a Scolii Generale Nr. 1;
  • Fotbal – la nivel primar, 1 iunie, începând cu ora 9:00, în Sala de Sport a Şcolii Gen. Nr.1;
  • Fotbal – la nivel gimnazial, 1 iunie, începând cu ora 9:30, la Baza Sportivă Pescăruş;
  • Şah – la nivel primar, gimnazial şi liceal , 1 şi 2 iunie, la Casa Armatei;
  • Cross – la toate nivelurile de vârstă, 2 iunie, începând cu ora 09:30, în Portul Turistic din Mangalia.
La manifestări vor participa un număr de aproximativ 1.000 de elevi.
Competiţiile se vor finaliza după terminarea cross-ului prin organizarea unei festivităţi de premiere a celor mai bune echipe, elevi, cadre didactice şi directori ai unităţilor de învăţământ participante din Mangalia.
Biroul de presă al Primăriei Mangalia. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu